De ce Trump nu este Vadim

Publicat în Dilema Veche nr. 633 din 7-13 aprilie 2016
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Primul și cel mai comod fel de a înțelege lumea este acela în care o treci prin propria experiență. Eu, de pildă, dacă privesc străzile din Buenos Aires, pînă să aflu mai multe despre ele, le iau ca pe străzile din cartierul meu bucureștean. Mă uit la restaurantele din Thailanda și, înainte de a păși prima dată într-unul, mă gîndesc că sînt un fel de restaurante cu specific thailandez din România. Mă instalez într un zgîrie-nor american și, pînă mă adaptez, funcționez din prima secundă ca și cum viața comunitară de aici este cu nimic diferită de cea de pe scara blocului în care m-am născut, la Ploiești. Este, prin urmare, oarecum firesc să vezi mai toată presa românească explicînd publicului ei că Donald Trump este un fel de Vadim Tudor. Noi n-am avut niciodată un Trump, dar am avut un Vadim. Ni se pare că, dacă amîndoi țipă de la tribună și au primit eticheta „extremist“, sînt cam același lucru. În realitate, nu sînt! Poate că Vadim este cea mai bună aproximație românească a lui Trump, dar în acest caz mai trebuie spus imediat că cea mai bună aproximație românească are o eroare kilometrică.

Marea diferență între Donald Trump și Corneliu Vadim Tudor este că primul a făcut ceva serios și stabil în viața lui, în vreme ce al doilea – nu. Donald Trump conduce un conglomerat de afaceri – de la imobiliare la presă, de la hoteluri și stațiuni la comerț online, de la instrumente financiare la construcții – în care are cam 25.000 de angajați. Averea lui Trump este estimată de Forbes la 5 miliarde de dolari. Trump susține că, în realitate, se apropie de 10 miliarde. În orice caz, jocul acesta cu miliardele este neverosmil în termenii realității, așa că să-i lăsăm în plata Domnului și să reținem ce este de reținut. Anume că Donald Trump este un excepțional om de afaceri. Cînd a moștenit averea tatălui său, în 1974, partea de afacere cuvenită lui Donald valora 40 de milioane de dolari. Saltul la 4 sau 5 sau 10 miliarde în 2015 i se datorează doar lui. Trump este un manager de forță, cu rezultate evidente, un creator de afaceri/locuri de muncă, un constructor îndrăzneț (vezi mai toate clădirile sale, cam 500 în toată lumea) și un investitor abil. În termenii americani, acesta este un om de succes. Corneliu Vadim Tudor poate fi greu socotit un om de succes, chiar și în termenii amărîți și jerpeliți ai societății românești de astăzi. Vadim n-a fost niciodată mai mult decît un poet mediocru și guraliv, o mașină de înjurături și insulte, un scandalagiu. Se lăuda, patetic, cu nu știu cîte cărți scrise – deja nu le mai citește nimeni, iar în 30 de ani de aici încolo aproape nimeni nu va mai ști că a existat un autor cu numele Vadim Tudor. Singurul talent care i se recunoaște este acela de a fixa porecle ofensatoare pe fruntea unor figuri publice. Între unul a cărui excelență este aceea de a pune porecle și unul a cărui excelență este construcția unui imperiu economic sînt, totuși, oarecari diferențe. Prin urmare, Trump nu este deloc Vadim. Chiar dacă face grimase și țipă cumva asemănător de la tribună. Dar oamenii nu trebuie judecați după grimase.

Se mai spune prin presa noastră că votanții lui Trump sînt cam de aceeași calitate cu cei care, în a doua jumătate a anilor 1990, îl votau pe Vadim. Cred că și în această privință se comite o uriașă eroare. Diferența radicală dintre cele două grupuri de votanți este aceea că votanții lui Vadim erau 100% asistențiali, voiau ca statul să le asigure totul și suspinau după comunism, în vreme ce votanții lui Trump sînt, mai toți, sătui de intervenția statului și de taxe, sînt adepți ai unui colectivism paleoconservator și dornici să fie lăsați în pace, în general. Votanții lui Vadim voiau să vină cineva (statul) să le rezolve toate problemele, votanții lui Trump vor, autarhic, să nu vină nimeni, niciodată, nici în viața lor, nici în orașul lor, nici în țara lor (vezi discursul antiimigranți). Votanții lui Trump urmează un prototip al succesului dovedit în coordonatele lumii lor, în vreme ce votanții lui Vadim urmau o alcătuire imprecisă, o himeră, un amalgam de vorbe tari și mari. Sigur că pot fi găsite asemănări între cele două grupuri, după cum pot fi găsite asemănări între Trump și Vadim, dar pe lumea asta pot fi găsite asemănări între oricine și oricine. Diferențele sînt importante, căci ele dau individualitate și ele explică. Iar diferențele dintre Trump și Vadim, precum și cele dintre votanții lor, sînt mult prea mari ca să continuăm analiza explicînd pe primul prin al doilea.

Atît studiile sociologice, cît și cele mai multe produse jurnalistice la care am avut acces (reportaje, interviuri, comentarii, relatări etc.) spun că votanții lui Trump, din ce în ce mai mulți, sînt produsul unui cumul de frustrări.

Este, mai întîi, o frustrare rasială: cu Trump votează albii care spun că discriminările pozitive în favoarea altor rase îi fac să se simtă inferiori și alungați. Oricum, din punct de vedere numeric, albii sînt a doua ori chiar a treia rasă în foarte multe orașe americane. Stînga americană decriptează această frustrare rasială ca fiind nostalgia după supremația rasei albe de altădată. Poate că da – în orice caz, rămîne de studiat dacă sentimentul votanților lui Trump, că sînt opresați printr-o politică rasială subtil îndreptată împotriva albilor, este un sentiment vinovat, cum spune stînga, sau are ceva temei. Fapt este că acest sentiment constituie o motivație puternică pentru votul în favoarea lui Trump.

Este, mai apoi, o frustrare naționalistă, să-i zic așa: susținătorii lui Trump sînt americanii care se simt asediați de imigranți (numărul ilegalilor în Statele Unite trece, pare-se, de 11 milioane de persoane). Chiar dacă rare, sînt interesante cazurile unor imigranți abia deveniți cetățeni americani care sînt furioși pe imigranții ilegali pentru că nu respectă regulile („Eu sînt cetățean american de trei ani, am emigrat acum aproape zece ani și am respectat toate regulile și procedurile – nu am fost ilegală nici măcar o zi. Sînt împotriva imigranților care nu respectă regulile“, a spus o filipineză unui reporter CNN la un miting de susținere pentru Donald Trump).

În fine, acestor două frustrări li se mai adaugă una – este o frustrare generată de întreaga clasă politică. Ceea ce presa din România nu a prea observat este că o parte dintre alegătorii lui Trump sînt foști alegători ai lui Obama. Poate că sună paradoxal, dar nu este. Succesul colosal al lui Barack Obama în 2012 și, mai ales, în 2008 s-a datorat promisiunii sale că va schimba complet lucrurile. Un președinte negru, cu o carismă specială, după un Bush jr. doborît de războaie și recesiune, era o apariție aproape mesianică. Vă amintiți imensa speranță cu care a fost purtat Obama spre victorie? Inclusiv în presa noastră, mari editorialiști au scris cuvinte care, azi, i ar stingheri puțin, dacă și le-ar reaminti. Însă editorialiștii nu-și amintesc niciodată ce au scris ieri (dar ce au scris acum opt ani!), așa că rămînem la întrebarea: ce a mai rămas din acea speranță excepțională care l-a însoțit pe Obama? A schimbat el politica? A schimbat el America? Cu un clișeu tipic american: este lumea de azi cu mult mai bună decît era în 2008? Obama s-a situat la antipod față de predecesorul lui, cam cum se situează la noi Iohannis față de Băsescu. Și? Rezultatele mandatului său sînt cu mult mai bune decît cele ale lui Bush jr.? Ei bine, unii dintre cei care au crezut, în 2008 și în 2012, în Obama și se simt înșelați sînt, acum, alături de Trump. Tot alături de Trump și sînt votanții republicani care se simt dezamăgiți de propriul partid.

Disprețul, antipatia, ura chiar pe care unii o simt față de alegătorii lui Trump este o formă de gravă ignoranță și de autism ideologic. Faptul că Trump a ajuns, electoral vorbind, o forță serioasă în politica americană nu spune ceva rău despre americani, ci spune ceva rău despre întregul establishment politic de la Washington, inclusiv despre Barack Obama și, mai ales, despre Partidul Republican.

image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
Dezvăluiri. Liderul Hamas i-a vizitat pe ostatici într-un tunel din Gaza
Liderul mișcării islamiste palestiniene Hamas, Yahya Sinwar, i-a vizitat pe israelienii răpiți și duși într-un tunel din Gaza, dezvăluie un ostatic eliberat în weekendul trecut.
image
Doi români care au comis o crimă în Franța au fost arestați 20 de ani mai târziu. Cum au reușit să se ascundă două decenii
Polițiștii din Barcelona, Spania, au arestat doi români după 20 de ani de căutări. Aceștia au ucis un tânăr în 2003, în Franța și de atunci se ascundeau în Catalonia.
image
Fenomen bizar și rar pe litoralul românesc: Marea Neagră s-a retras zeci de metri spre larg
După ultima furtună de cod roșu, de la sfârșitul săptămânii trecute, cu valuri de 10 metri, linia apei s-a retras, în unele zone, dincolo de digul de protecție al plajei din stațiunea Mamaia.

HIstoria.ro

image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.
image
Japonia oferă „despăgubire de consolare” femeilor folosite ca sclave sexuale în al Doilea Război Mondial
Un tribunal sud-coreean a ordonat Japoniei să despăgubească un grup de femei care au fost forțate să lucreze în bordelurile militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.