Cînd e să fie rău, e rău...
Acesta este unul dintre cele mai stranii articole pe care le-am scris în viața mea. Calendarul săptămînal al Dilemei vechi mă obligă (dulce obligație!) să predau articolul meu dedicat campaniei electorale pentru Casa Albă cu o zi sau două înainte de ziua alegerilor americane. Prin urmare, dumneavoastră veți citi aceste rînduri despre procesul electoral din Statele Unite știind cine este noul președinte american, iar eu, autorul, le scriu fără să știu. S-au mai pomenit și alte cazuri în care cititorii știau mult mai mult decît autorul despre subiectul tratat, dar, de data asta, am impresia că este un pic altfel. De data asta, chiar nu contează cîte știu eu sau cîte știți dumneavoastră despre lunga cursă electorală care se încheie pe 8 noiembrie. Important este că dumneavoastră știți rezultatul și eu nu. În alegeri de acest tip, numele cîștigătorului rescrie întreaga istorie a campaniei electorale. Cîștigătorul a luat deciziile bune, a dovedit talent și fler, a sedus, a cucerit, a făcut exact ce trebuia să facă; învinsul, dimpotrivă, a luat decizii nefericite (care l-au costat alegerile), a fost neinspirat, a greșit. Întotdeauna, istoria se scrie privind înapoi dintr-un anumit punct. Istoria campaniei electorale americane din 2016 se va scrie începînd din ziua de 9 noiembrie într-un fel dacă alegerile vor fi cîștigate de Hillary Clinton și în cu totul alt fel dacă președinte va deveni Donald Trump. În orice istorie politică nu există obiectivitate, ci doar puncte de vedere – măcar asta am învățat din scurta mea incursiune în practica politicii. Așadar, cînd veți avea acest text sub ochi, dumneavoastră vă veți afla în punctul de vedere privilegiat, căci știți deznodămîntul zilei de 8 noiembrie. Eu, însă, scriind textul, nu îl am. E ca și cum dumneavoastră sînteți pe pisc și vedeți tot peisajul în jur, iar eu urc încă muntele cu fața asudată la potecă și vă spun cum e ceea ce dumneavoastră vedeți deja, dar eu nu pot vedea. Descurajantă postură pentru mine!
Totuși, această situație inconfortabilă pentru mine îmi oferă șansa unei analize a momentului, din punct de vedere românesc. În primăvară, am început acest ciclu de articole, sub logo-ul „America alege, România culege“, explicînd de ce este extrem de important pentru noi să urmărim de-aproape întregul proces electoral american. Acum, la finalul campaniei americane, cred că am intuit bine atunci. Or fi aceste alegeri treaba suverană a poporului american, or fi ele dincolo de puterea noastră de influență, dar tot ceea ce s-a întîmplat în aceste ultime luni în Statele Unite ale Americii anunță lucruri mari și pentru noi. Și, din păcate, îngrijorătoare.
România va trebui să răspundă foarte repede unor provocări politice de tip nou, pentru că partenerul strategic pe care ne am bazat în toți acești ani se va schimba inevitabil, indiferent de cîștigătorul alegerilor. Cum spațiul tipografic mă oprește să dezvolt argumentul așa cum aș vrea, mă mulțumesc să precizez ce mi se pare că va fi rău pentru România dacă va cîștiga Trump și ce mi se pare că va fi rău pentru România dacă va cîștiga Clinton.
Dacă va cîștiga Trump, cred că un scenariu posibil este ceva aproape de ceea ce s-a întîmplat în al Doilea Război Mondial. Ca și atunci, America și Rusia se vor alia ca să învingă marele dușman (atunci Hitler, acum islamismul teorist). Ca și atunci, îl vor învinge. Ca și atunci, după victorie, America va ceda ceva Rusiei, căci așa se face între aliați după un război victorios. Și nu e greu de prevăzut ce va cere Rusia, astfel încît America să poată da fără mari probleme. Adaug și deruta actuală a Europei, ca să nu mai vorbesc despre confuzia în care va intra NATO încă de a doua zi după alegerea lui Trump. Cu Trump, de asemenea, întregul sistem de acorduri economice internaționale va fi zguduit. Proiectul acordului comercial SUA – UE va fi omorît cu siguranță, de vreme ce Trump anunță continuu că desființează TPP și NAFTA. Cu Trump, opțiunile majore ale Americii se vor schimba.
Dacă va cîștiga Clinton, este foarte posibil ca filierele corupției să devină din ce în ce mai influente la Casa Albă. Această campanie electorală americană a dovedit cu vîrf și îndesat cît de ahtiată după bani este familia Clinton. Scandalul finanțărilor Fundației Clinton sau cel al onorariilor astronomice, cu totul nerealiste, încasate de Hillary ori de Bill pentru cîte o vorbire de 20 de minute, cît timp ea era senator sau secretar de stat, tocmai de la cei care aveau nevoie de cîte o „aprobare“ sau de cîte o „protecție“ sînt, totuși, elocvente. Nu am nici o îndoială că, dacă fundația soțului vreunui ministru de Externe român ar fi fost finanțată așa cum a fost finanțată Fundația Clinton în anii în care Hillary a fost secretar de stat (nu mai vorbesc de anii de dinainte, cînd a fost senator), DNA lua ministrul acela cu fulgi cu tot direct din scaunul ministerial, în aplauzele presei dîmbovițene indignate.
Ce relevanță are asta pentru noi? Păi are, pentru că românul cu bani (bani negri, mai precis) a depășit de mult timp inhibițiile provinciale. Acum, se duce cu banii la lobbyistul potrivit de la Washington și deschide ușile. De curînd, presa noastră a relevat modul în care o anumită tabără politică românească a cumpărat serviciile de lobby ale unei mari firme americane pentru a da lumii un mesaj cu totul mincinos despre o anume realitate politică de la noi. Ceea ce s-a întîmplat. Îngrijorător pentru noi este că șeful acelei firme de lobby este azi șeful de campanie al lui Hillary Clinton și, dacă ea cîștigă, va avea cu siguranță un loc crucial în echipa Casei Albe. Dacă cîștigă Hillary, cel puțin un partid politic are deja poteca făcută către unul dintre oamenii-cheie ai noii administrații. Potecă făcută, repet, cu bani, nu cu altceva. Prin urmare, dinspre București, Casa Albă nu va mai fi permeabilă doar la argumente politice ori strategice, ci și la bani. Al doilea motiv de îngrijorare pentru întreaga lume, inclusiv pentru noi, dacă va cîștiga Hillary Clinton, vine direct din jocul politic american. Ancheta FBI împotriva ei va continua. Inevitabil, va descoperi lucruri noi. Unele, poate, sînt previzibile (mă refer la partea ascunsă pînă acum a finanțărilor saudite derulate prin Huma Abedin). La altele, desigur, nu ne așteptăm. Dar orice anchetă FBI aduce la lumină ceva cel puțin neplăcut, de nu cumva direct incriminator pentru cel anchetat. Republicanii nu vor ceda și vor continua o feroce ofensivă politică pe această linie. Dacă republicanii vor păstra majoritatea în Congres (vedem după 8 noiembrie), vom avea rapid procedura de impeachment declanșată împotriva președintelui Clinton. Adaug aici și faptul că viitorul președinte Clinton nu va avea un sprijin public consistent, în condițiile polarizării tot mai arțăgoase a societății americane. Vom avea, așadar, un președinte hăituit la el acasă, ceea ce va vulnerabiliza serios poziția sa în exterior. Cu Hillary, profilul internațional al Americii se va schimba.
În condițiile acestor posibile dezvoltări, România va trebui să găsească mijloacele să continue Parteneriatul Strategic cu SUA și să contribuie la menținerea vigorii NATO. O putem face. Există soluții pentru fiecare variantă, astfel încît interesul nostru național să poată fi apărat. Doar că aceste schimbări majore ale Americii, fie de opțiuni, fie de profil, ne prind într-un moment nu prea bun nici pentru noi. Nu avem, ca să zic așa, chiar cel mai bun lot de jucători în echipa noastră de politică externă și nici antrenorul nu e chiar grozav. În plus, pe aici pe la noi, tot mai mulți oameni politici par gata să dea foc întregii case în care locuim cu toții, doar ca să dispară un dosar aflat într-un sertar al unui birou dintr-o cameră de la un etaj al casei. Nu vin vremuri blînde…
Nu pot încheia acest articol, penultimul din ciclul dedicat fenomenului electoral american, fără să deplîng, iarăși și iarăși, superficialitatea presei românești în privința înțelegerii fenomenului politic american. Am putut constata că, adesea, comentariile cititorilor erau mai pertinente decît textele redactorilor.
Foto: wikimedia commons
