Being Hillary Clinton

Publicat în Dilema Veche nr. 634 din 14-20 aprilie 2016
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

În faţa susţinătorilor săi strînşi la Philadephia săptămîna trecută, Bernie Sanders a răspuns, în sfîrşit, unui argument care a devenit, prin repetare, un veritabil atac electoral pe care, încă de la începutul campaniei, contracandidata sa la nominalizarea Partidului Democrat pentru prezidenţialele din noiembrie nu oboseşte să-l susţină: „Ea spune în ultimul timp că eu nu sînt calificat să fiu preşedinte. Vreau să-i răspund ministrului (Secretary – n.r.) Clinton: eu cred că ea nu este calificată pentru această funcţie dacă ea, cu toată puterea ei, ia zeci de milioane de dolari din fonduri cu dobînzi speciale. Nu cred că eşti calificat dacă primeşti 15 milioane de dolari de pe Wall Street prin susţinătorii tăi din cadrul Super PAC“. Şi a continuat: „Nu cred că ești calificat dacă ai votat pentru războiul dezastruos din Irak. Nu cred că eşti calificat dacă ai susţinut toate tratatele de comerţ internaţional dezastruoase care ne-au costat milioane de locuri de muncă decente. Nu cred că eşti calificat după ce ai susţinut Acordul Comercial Panama, la care eu m-am opus categoric, care, aşa cum ştiţi, a permis corporaţiilor şi bogătaşilor din toată lumea să evite plata impozitelor în ţările lor“. Atacul lui Bernie Sanders vine cu oarecare întîrziere şi este, mai degrabă, o replică în genul „Ba tu!“, la unul dintre argumentele de forţă ale campaniei lui Hillary Clinton care, firesc, încearcă să fructifice la maximum un avantaj obiectiv pe care îl are: CV-ul ei este cu mult mai prezidenţial decît cel al tuturor celorlalţi contracandidaţi, nu doar decît cel al lui Sanders.

Dar, înainte de a vorbi despre avantajele şi dezavantajele de a fi Hillary Clinton în această cursă prezidenţială, cred că e util să zăbovesc puţin asupra unor subtile manipulări pe care Sanders le face în aceste cîteva fraze electorale. Mai întîi, este de spus că legislaţia americană permite finanţarea candidaţilor la preşedinţia Statelor Unite printr-un mecanism privat numit „Political Action Committee“ (PAC), dar şi printr-un mecanism mai larg, care permite finanţarea oricărei acţiuni politice, inclusiv a unei campanii împotriva unui candidat, numit „Super Political Action Committee“ (Super PAC). Diferenţa cea mai mare între PAC şi Super PAC este aceea că, în cazul primului mecanism, contribuţiile membrilor sînt limitate şi condiţionate, în vreme ce în al doilea caz ele nu sînt nici limitate, nici condiţionate. PAC a apărut ca urmare a unei decizii a Curţii Supreme americane din 2010, prin care, cum am zice noi, s-au declarat neconstituţionale unele articole dintr-o lege din 2002, care reforma sistemul finanţării activităţilor politice. Urmare a acestei decizii, o altă decizie dată în justiţia americană a permis apariţia unui nou fel de PAC, numit de presă Super PAC. Din punctul de vedere al lui Sanders, candidaţii care primesc sume adesea colosale de la asemenea organizaţii sînt, de fapt, „oamenii sistemului“, ca să folosim iarăşi o vorbă de-a noastră. Sanders, însă, uită că şi candidaturile lui Barack Obama, la vremea lor,  au fost finanţate prin sistemul Super PAC şi, pe atunci, nu doar că nu a protestat, dar l-a şi susţinut pe actualul preşedinte. Chiar dacă Sanders uită, Hillary nu uită şi i-o întoarce mereu: cum de Super PAC-ul era bun în cazul lui Obama şi e rău în cazul ei? A doua subtilă manipulare se referă la Acordul Panama. Fără să înţeleagă mare lucru din felul în care funcţionează un off-shore, poporul frustat că trăieşte rău sau, mai bine zis, că nu trăieşte mai bine, a aflat că marile corporaţii îşi duc banii în Panama ca să-i ferească de taxele pe care le datorează ţărilor în care fac aceşti bani. Astfel, se pierd multe, inclusiv locuri de muncă, ceea ce subliniază pînă la isterie socialistul Sanders. Statele Unite au semnat un acord de comerţ cu micul stat din America Centrală în 2011, iar acordul a intrat în vigoare în 2012. Acordul a fost susţinut de preşedintele Obama personal şi de întregul său cabinet, inclusiv de Hillary Clinton, pe atunci secretar de stat. Acordul a avut parte de critici la semnarea sa, pentru că, s-a spus, înainte de semnare, SUA nu au presat suficient de mult guvernul panamez să urmeze calea reformelor şi transparentizării, inclusiv prin abolirea legislaţiei de „paradis fiscal“. Unul dintre critici a fost Bernie Sanders. Partizanii acordului, printre care Hillary Clinton, au susţinut că abia cu acordul funcţionînd, SUA vor avea pîrghiile necesare ca să împingă Panama pe calea reformelor. Discuţia a fost, în multe aspecte, similară cu celebra dilemă a oului şi a găinii. Cînd, însă, scandalul banilor dosiţi de corporaţii şi miliardari veroşi în Panama a explodat, Sanders a găsit imediat ocazia să lege Acordul Panama de „Panama Papers“, profitînd şmechereşte că tot despre Panama e vorba. Sigur că Hillary Clinton nu pare a avea ceva în comun cu „Panama Papers“, dar are cu Acordul Panama. Poporul, furios pe miliardari, nu pricepe bine aceste nuanţe, aşa că Sanders îi trimite o torpilă electorală şi din acest unghi. Hillary ar trebui să explice diferenţa dintre Acordul Panama şi „Panama Papers“, dar poporul excitat electoral nu este deloc disponibil pentru explicaţii. La alegeri, poporul nu mai vrea să audă multe, vrea să lovească cu sete şi atît.

Am ţinut să scot în evidenţă aceste două mici manipulări, perfect justificate în logica războiului electoral, de altfel, pentru a arăta că, de fapt, contraatacul lui Sanders la reproşul legat de calificarea pentru funcţia prezidenţială este, oarecum, pe alături. Sanders nu îi răspunde lui Clinton în chestie, pentru că, într-adevăr, CV-ul ei este cu mult superior CV-ului său. Şi, atunci, mută lupta pe alt teritoriu, unde ştie că îi este superior.

Încă de la începutul campaniei electorale, trecînd în revistă toţi candidaţii democraţi şi republicani, comentatorii politici au fost unanimi că Hillary Clinton are, la cei 69 de ani ai ei, CV-ul cel mai apropiat de cerinţele postului. Sigur, desemnarea preşedintelui Statelor Unite, ca orice altă funcţie decisă prin vot popular, nu se face deloc după criterii de HR. Poporul, răvăşit de patimi politice, nu votează niciodată după CV-uri, ci după percepţii şi nu conduce niciodată un interviu profesionist de angajare pentru funcţia supremă în stat, ci se va lua după ziare şi televiziuni. Pe de altă parte, nu există o şcoală sau o experienţă anterioară care să pregătească pe cineva pentru funcţia prezidenţială. În istoria Statelor Unite, cei mai apreciaţi preşedinţi, de la Abraham Lincoln la J.F. Kennedy şi Ronald Reagan, au fost oameni politici, de partid şi atît, venind la Casa Albă cu zero experienţă relevantă pentru provocările pe care le-au avut de înfruntat. Şi, slavă Domnului, s-au descurcat de minune. Desigur, erau nişte oameni politici excep­ţio­nali, dar toţi au provenit din rezervorul „de cadre“ al partidului, de acolo de unde se aleg şi guvernatorii, şi senatorii, şi membrii Congresului.

Acestea fiind spuse, trebuie adăugat, totuşi, că Hillary Clinton are avantaje serioase în această cursă. Iar primul este, aşa cum ziceam, CV-ul. A condus diplomaţia americană din 2009 pînă în 2013, ceea ce îi permite o cunoaştere în detaliu nu doar a problemelor lumii, ci mai ales a aşteptărilor, dar şi a enervărilor care rezultă din statutul de unică superputere al Americii. Din 2001 pînă în 2009 a fost senator de New York (ultimul mandat de senator l-a cîştigat în 2006, cu un scor de peste 65% din voturi), ceea ce îi permite o cunoaştere din interior a mediului politic american. În fine, din 1993 pînă în 2001 a fost Prima Doamnă a Statelor Unite, după ce, din 1983 pînă în 1992 a fost Prima Doamnă a statului Arkansas. Practic, de mai bine de douăzeci de ani, Hillary Clinton se află în intimitatea puterii politice americane – nici un alt candidat nu are acest gen de experienţă.

Al doilea avantaj serios al lui Hillary Clinton este susţinerea politică de care se bucură din partea Partidului Democrat şi, se zice, în mod discret, dar eficient, din partea preşedintelui Obama personal. Spre deosebire de Partidul Republican, zis Mare şi Vechi, Partidul Democrat este bine structurat, are coerenţă politică, gestionează foarte bine aripile ideologice din interiorul său şi stă bine în şa în faţa valului de nemulţumire împotriva politicii care îi cuprinde tot mai mult şi pe americani. Pînă şi Bernie Sanders, versiunea socialistă a lui Donald Trump, se află în bune relaţii cu vîrfurile Partidului, chiar dacă electoratul lui este, mai ales, format din stîngiştii mult mai la stînga Partidului şi din revoltaţii antisistem. Democraţii au ştiut să-şi apropie cumva electoratul care contestă sistemul politic american în întregul său dinspre stînga.

În fine, al treilea mare avantaj al lui Hillary Clinton este amintirea lui Bill. Printre americani, Bill Clinton se bucură de o simpatie reală. Chiar şi votanţii republicani îi păstrează o amintire pozitivă. În vremea lui, s-a trăit bine. Anii 1990 sînt anii roz ai unei întregi generaţii. Inamicul URSS dispăruse, iar viitorul inamic, islamul radical, nu-şi făcuse încă apariţia. Orizonturile erau senine, economia mergea bine, era vremea de glorie a „dot com“-urilor, cînd tineri de 20 de ani deveneau, în cîteva luni, milionari, iar afacerile americane găseau pieţe noi, în China, în Rusia, în Estul Europei. Vorba lui Philip Roth, cea mai importantă chestiune pentru americani în ultimii ani ai secolului XX era dacă ceea ce făcuse Bill Clinton cu „acea femeie“ se cheamă „sex“ ori nu. Indiferent de răspunsul la această întrebare, Bill cînta la saxofon şi era şarmant. A cucerit, de pildă, inimile populaţiei afro-americane, iar faptul că această comunitate o susţine astăzi pe Hillary Clinton într-o foarte mare proporţie, aşa se explică.  

Desigur, Hillary Clinton are şi dezavantaje în această cursă. Despre ele voi vorbi săptămîna viitoare.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Diferența dintre zahărul vanilat și zahărul vanilinat. Motivul pentru care au culori diferite
În pragul sărbătorilor căutăm cele mai bune arome pentru desertul special pe care vrem să îl pregătim. Iar atunci când mergem la cumpărături nu lipsește de pe listă zaharul vanilat. Ajunși acasă observăm, însă, că am achiziționat zahăr vanilinat.
image
În interiorul „celui mai scump superiaht din lume“, în valoare de 4,2 miliarde de euro. Este acoperit în aur și os de T-rex FOTO
Iahtul este de peste trei ori mai scump decât cel considerat al doilea ca valoare din lume.
image
Japoneza îndrăgostită de România: „Sunt o româncuță din Extremul Orient. Aici am învățat să fiu fericită” VIDEO
Povestea lui Ayako Funatsu, unul dintre expații din țara noastră, reprezintă una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care un străin o poate face României

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic