America divizată care vrea altceva

Publicat în Dilema Veche nr. 654 din 1-7 septembrie 2016
America divizată care vrea altceva jpeg

Oricine laudă Internetul şi toate dezvoltările lui (Facebook, blog-uri, Twitter etc.) pe motiv că aduc oamenii mai aproape unii de ceilalţi şi că avantajează comunicarea liberă, dezinhibată ar trebui să se mai gîndească puţin. Mai întîi, mi-e greu să cred că mai există oameni cît de cît inteligenţi care mai aplaudă binefacerile comunicării absolute de astăzi. Nu poţi să fii în­tr a­tît de orbit de „splendorile“ civilizaţiei noastre încît să nu vezi că facilitarea comunicării prin toate mijloacele a ridicat la rang de supremă valoare exprimarea publică a oricărui gînd care trece prin capul oricui, generînd o cacofonie planetară de mesaje ale oricui către toată lumea, cu două consecinţe vizibile imediat: scăderea prestigiului competenţelor (părerea unui nepriceput este perfect echivalentă cu părerea unui competent) şi diluarea responsabilităţii pentru cuvîntul aruncat în public (pot spune absolut orice, căci asta este o libertate fundamentală). Dar nu aceasta este direcţia în care vreau să pornesc acum. Sîntem în plină campanie electorală americană şi mi se pare foarte interesant să evidenţiez un aspect al realităţii americane care seamănă izbitor de mult cu ce se întîmplă în România. Impactul pe care noile unelte de comunicare, libere, gratuite, instantanee şi universale îl au asupra comunicării politice, mai ales în vremuri electorale, este semnificativ. Mulţi oameni deştepţi şi instruiţi scriu despre asta. Dar mai puţini, din cîte văd, se ocupă de impactul pe care acest nou fel de comunicare politică îl are asupra electorilor, asupra societăţii căreia i se adresează. Politica de Facebook induce în popor ceva mult mai subtil şi mai important decît mesajul propriu-zis: induce o dihonie smintită.

Pentru americani, ca şi pentru români, Facebook este din ce în ce mai mult o sumă de enclave, de redute aflate în război una cu cealaltă. Grupurile de oameni asemenea sînt tot mai greu penetrabile de către oamenii cu alte păreri. În plus, opţiunile politice ale cetăţeanului de rînd sînt din ce în ce mai expuse întregii comunităţi – deschizi Facebook şi vezi imediat cu cine ţine un oarecare pe care abia dacă îl cunoşti. Ştiu oameni care, încă înainte de a cunoaşte pe cineva, în pregătirea primei întîlniri, îl verifică pe Facebook şi îşi formează prima impresie, şi toţi ştim cît de importantă este prima impresie. Probabil că, în zorii Facebook-ului, internaţionaliştii au fost fericiţi crezînd că apare unealta care va uni lumea dincolo de graniţe, de prejudecăţi şi de statut social. Acum e tot mai clar că Facebook regrupează oamenii şi nu îi uneşte.

Pe Facebook, intransigenţa a atins cele mai înalte cote posibile – niciodată în socialul real nu ar putea exista o asemenea dihonie între oameni precum există în socialul virtual. Posibilitatea pe care ţi-o dă maşinăria de a elimina pur şi simplu din „viaţa“ ta de pe Facebook pe oricine doreşti duce la izolarea tot mai accentuată a comunităţilor virtuale şi la creşterea intoleranţei. Autarhia, se ştie, este anticamera radicalismului. În lumea reală, nu-l poţi elimina complet din viaţa ta pe vecinul care nu-ţi place. Trebuie să înveţi să trăieşti cu el, să-l accepţi. Iar societatea întreagă este posibilă pentru că, dintotdeauna, oamenii fac la nesfîrşit acest exerciţiu al acceptării cîte unui celălalt dincolo de aprehensiuni sau diferenţe. În lumea virtuală, însă, poţi aneantiza pe oricine din viaţa ta, cu un simplu click.

Şi dacă aceste intransigenţe ar rămâne virtuale, încă ar mai fi cum ar mai fi, dar legătura virtualului cu realitatea este extrem de puternică. Un studiu al prestigioasei Pew Research Center arăta, în 2012, că 18% din utilizatorii americani ai Facebook-ului au blocat accesul pe pagina lor unor „prieteni“ din motive politice, cei cu convingeri de stînga fiind de două ori mai înclinaţi spre aceste gen de acţiune decît cei cu convingeri moderate ori cei cu convingeri de dreapta. În 2016, intoleranţa este cu mult mai apăsată: jumătate dintre suporterii lui Hillary Clinton şi o treime dintre suporterii lui Donald Trump nu au prieteni virtuali care ţin cu celălalt candidat. Un excelent articol din Politico, dedicat acestui fenomen, spune că „oamenii şi comunităţile lor călătoresc pe Internet în haite ideologice, căutînd ştirile care le confirmă şi le întăresc convingerile“.

Spuneam, la începutul acestei serii de articole dedicate alegerilor americane, că Barack Obama lasă succesorului său o Americă divizată ideologic şi, în mare parte, confuză în relaţie cu sine datorită unei schimbări profunde de mentalitate (ideile de nuanţă socialistă cuprind tot mai mulţi oameni). Această campanie electorală exprimă perfect liniile de fisură în corpul Americii, poate chiar adîncindu-le un pic.

Marea noutate este aceea că, pentru prima dată în America, sistemul celor două partide mari, care a impus un anumit gen de om politic vreme de aproape un secol, este zguduit de voinţa de schimbare a cetăţenilor americani. Succesul enorm al lui Donald Trump şi al lui Bernie Sanders, chiar dacă nu se va materializa în alegerea unuia dintre ei ca preşedinte, arată limpede că epoca oamenilor politici americani, aşa cum îi ştiam, a apus. Încă entuziasmul extraordinar cu care a fost întîmpinat Obama în 2008 a fost un semn. Doar că actualul preşedinte american s-a dovedit a fi şi el un politician precum au fost şi predecesorii săi. Dezamăgirea faţă de Obama, mai ales din partea celor care chiar au crezut în 2008 că omul are ceva mesianic, este foarte mare. Obama s-a dovedit a fi doar un excelent om de campanie electorală, foarte convingător în discursuri, charismatic. Dar schimbările pe care milioanele de entuziaşti obamişti din toată lumea le aşteptau în 2008 nu prea au venit, constatăm în 2016. Ba chiar unele dintre lucrurile care păreau tuturor foarte bune, cum ar fi promisiunea ţinută de Obama de a nu mai interveni militar în ţări complicate, s-au dovedit a nu fi chiar aşa de bune. Vezi Siria. Oare cîţi dintre milioanele de oameni care se înduioşează şi se revoltă cînd văd fotografii cu bărci de refugiaţi răsturnate şi cadavre de copii aduse la mal de curenţii Mediteranei sau cînd văd imaginile cu acel băiat de 5 ani scos din dărîmături la Alep sînt dintre cei care l-au înjurat pe Bush pentru intervenţionismul său şi l-au iubit pe Obama pentru nonintervenţionismul său? Probabil că mulţi, foarte mulţi. Şi nici nu le trece prin cap că teribila catastrofă siriană, cu toate efectele ei triste, a fost posibilă pentru că America a stat deoparte. Mă întreb dacă degrabă vărsătorii de lacrimi la imaginile CNN pricep cît de utilă este o intervenţie militară americană pentru a opri un dictator care îşi aruncă ţara în război civil. Nu vreau să spun că intervenţiile militare americane sînt, mereu, utile păcii, bine conduse şi juste. Vreau doar să spun că vilificarea acestor intervenţii în mediile intelectuale şi de presă de la Bush încoace a produs omenirii mai mult rău decît bine, pentru că a luat din arsenalul democraţiilor unul dintre cele mai puternice argumente în „dialogul“ cu dictaturile.

Cred că poporul american, divizat şi tensionat, va împinge spre Biroul Oval, cît de curînd, un alt gen de om politic decît cel cu care ne-am familiarizat. Poate fi un populist cu gura mare, poate fi un demagog socialist care promite marea cu sarea, poate fi un rebel antisistem, poate fi un idealist pur sau un pragmatic rece, poate fi chiar cineva care urăşte această Americă. Cert este că partidele politice americane, adică cei doi piloni de stabilitate ai sistemului politic american, se clatină. Electorii americani vor altceva. Cred că alegerile prezidenţiale de anul acesta indică un capăt de drum. Ce va fi este foarte greu de anticipat acum.

Foto: Adevarul.ro

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.