Gust şi dezgust

Publicat în Dilema Veche nr. 640 din 26 mai - 2 iunie 2016
Comunismul se aplică din nou jpeg

La Viena mîncasem bine peste tot pe unde fusesem, ba, în unele locuri chiar excelent, și, oricum, nicăieri n-a fost ceva de reproșat. Dar aici... Aici era cu totul altceva. Părea o adevărată capcană, de genul celei întinse de moldoveni Abatelui de Marenne, în Zodia Cancerului. Un ospăț care să te zăpăcească de-a dreptul. Intrasem în prima cîrciumă care ne ieșise în cale, undeva în centru, pe lîngă Opera din Bratislava. Eram pentru prima dată acolo, dar timpul ne presa. Nu aveam vreme decît să mîncăm, să aruncăm o privire în jur și să dăm fuga înapoi la aeroport, la Viena, cale de vreo 50 de km. Ne temusem un pic și de vreun control la graniță sau cine știe ce altă problemă, ­căci, de cînd cu refugiații ăștia, așa se aude mereu pe la televizor. Ne chinuisem să ne aducem aminte și dacă în Slovacia circulă euro sau nu. Pînă am intrat în Bratislava, n-am reușit să recuperăm semnalul de Internet de la mobil, așa că am lăsat‑o baltă. La drum, trebuie totdeauna să-ți asumi și ceva riscuri, nu-i așa, că, altfel, mai bine stai acasă. Și, brusc, ne-am trezit în acea berărie, într-un fel de delicioasă capcană, cum ziceam.

Ca urmare a comandării unui așa-numit „platou de bere“ (cu supranumele ușor straniu de Kombo2), pe masă apăruse ceva ce nu cred că mai văzuserăm vreodată. Era un platou imens de lemn, în mijlocul căruia tronau niște bucăți de scăricică de porc la grătar, suculente și bine rumenite, și cîțiva cîrnăciori uscați și fierbinți. Tot pe acolo se găseau și niște aripioare și ciocănele de pui, la fel de bine rumenite. Alături erau murături asortate, ca pe la noi. Dar lîngă murături erau înșirate o serie de borcănele semitransparente, din acelea cu capace prinse într-o clemă de oțel. Într-unul găseai un biftec tartar. În altul era niște dulceață de coacăze. Un al treilea conținea hrean murat pe care, în ciuda iuțeniei, îți venea să-l pui pe pîine (felii de pîine crocantă, cu semințe, și felii de pîine prăjită), dar asta pînă descopereai că într-un alt borcan era o terină țărănească de o savoare ieșită din comun. Lîngă borcanul cu terină era și borcanul cu foie gras de rață. O nebunie și mai mare. Pe undeva, într-un ouar, era un ou crud tăiat pe din două, din a cărui coajă îți făcea cu ochiul un gălbenuș ce parcă abia aștepta să-l combini cu biftecul tartar. „Domnilor, nu ne omorîți, nu sîntem decît niște bieți turiști aproape rătăciți și căutam un fast food, ceva. Cum puteți să ne faceți așa ceva?“ Chelnerii erau însă impasibili, de parcă toată viața lor nu serviseră decît asemenea feluri abracadabrante. Și mai era și un al șaselea borcănel, cu ceapă murată și bucățele de brînză Camembert. Apropo de brînză, nebănuind măreția platoului, noi mai comandaserăm separat și o porție de brînză de capră friptă, cam ca Halloumi, cu castraveți. Jur că era chiar mai bună decît aia din Cipru. Pe masă era și niște salată, nu mai știu de care, nici nu mai conta, dar... să nu uit de al șaptelea borcănel, căci șapte e o cifră magică. Ei bine, în al șaptelea era Chutney. Dacă nu știți ce e aia, ați trăit degeaba. Dar nu era chiar Chutney-ul englezesc, ci mai degrabă o dulceață de ceapă din aceea pe stil franțuzesc, mai rafinată. Nu știai pe unde să-ți bagi mai repede lingurița, și-ți părea rău că n-ai vreo patru mîini și cam tot atîtea guri. Era destul de clar că ceea ce pățeam nu s-ar fi putut întîmpla la Viena și nici într-o altă țară occidentală. Imprevizibilul, marile păcăleli, dar și marile surprize plăcute se întîmplă în acele zone influențate mai serios de cultura orientală, fie ele și foste țări comuniste.

După-masă, am căutat toaleta. În Viena și în Austria, toate locurile astea sînt, cum bine se știe, perfecte, iar timp de o săptămînă ne obișnuiserăm cu standardul acela, aproape de răsfăț. Bîjbîind puțin prin subsolurile cîrciumii din Bratislava, însă, în cele din urmă m-am orientat, fiindcă pe măsură ce mă apropiam de „obiectiv“, recunoșteam tot mai bine (și tot mai intrigat) mirosuri familiare de pe la noi, din acelea pe care le știam încă din copilărie. Era acolo o mizerie cruntă, cum n‑am mai văzut de mult. Nu vă temeți, n‑am să mă apuc să o descriu în amănunt, așa cum am făcut cu mîncarea. Dincolo de toate, apa de la chiuvetă abia țîrîia, săpun – ioc, iar de șters pe mîini... nu aveai cu ce. O jale. În timpul comunismului, în România circula explicația că tradiția mizerabilă a „budelor“ noastre ar veni de la turci, că secolele de fanariotism ar fi adus cu ele cultura asta infectă. Ei bine, turcii n-au cucerit Bratislava, care se află la doar cîteva zeci de kilometri de paradisul toaletelor austriece. (Știu, scriitorul austriac Thomas Bernhard scria prin anii ’80 despre nevoia unei „reforme a toaletelor din Austria“, care ar fi fost – spunea el – cele mai murdare din Europa. Nu știu la ce se referea, poate o fi fost ceva pe atunci, dar astăzi ele sînt, fără dubii, cele mai civilizate și mai curate din Europa. Iar Bratislava e la doi pași.) Povestea cu turcii nu stă în picioare. Și nici nu-mi amintesc să fi fost lovit prin Turcia de meteahna asta. Necazul se trage din altă parte, e evident. De vină a fost comunismul. Și la noi, și la ruși, și la bulgari, și la unguri, și la slovaci, și peste tot pe unde a mai fost. Dar cum a reușit orînduirea asta, cu viitorul ei luminos cu tot, să-i învețe pe oameni că toaletele din locurile publice nu trebuie curățate? Și cum de i-a învățat așa de bine, încît obiceiul le-a rămas înrădăcinat și la mai bine de un sfert de secol de la căderea sistemului, cu viitorul lui luminos cu tot? În definitiv, asta este una dintre cele mai importante moșteniri ale comunismului, un fel de brand al sistemului, la fel ca blocurile cenușii de beton și asfaltul ondulat. Oamenii din țările astea pot fi niște gazde extraordinare, care vor să-și epateze oaspeții, dar... uită să tragă apa la toalete. Mîncarea bate igiena. Pînă la urmă, pot să spun că n-a fost nimic, fiindcă am dat fuga-fuga pe autostradă și, în mai puțin de o oră, eram la aeroportul din Viena și ne spălam pe mîini.

image png
Cum și ce se mai fură în România
Cum a fost cazul unui angajat din comerț, care vindea vinuri și care a fost condamnat nici mai mult, nici mai puțin decît la moarte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Franța și Estul
Însă frustrarea acumulată de estici începe să se vadă din ce în ce mai clar în politica internă a acestor state.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Frica lui Putin jpeg
De unde ne vine pericolul
Da, Biblia, cu poveștile ei incomode, a speriat pe mulți slabi de înger de-a lungul secolelor.
index jpeg 5 webp
Cleopatra și o doză din istoria berii
Spre deosebire de egipteni, care iubeau această băutură alcoolică, grecii și romanii nu prea o agreau, lor le plăcea vinul (poți să-i învinovățești?).
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Decivilizare și civilizare
Consolidăm aportul nostru la decivilizare și ne plîngem, apoi, că partea civilizată a societății nu se arată încîntată că este decivilizată.
image png
Ce înseamnă să fii viu?
„Dungile sînt ușor de explicat, dar ce ne facem cu partea de cal?”.
„Cu bule“ jpeg
Bobul, la modă
Bobul din domeniul coafurii feminine merită să intre în dicționare, alături de omonimele sale mai vechi și mai noi.
HCorches prel jpg
Banii, această chestiune măruntă
Dacă vrem sănătate și calitate, de aici trebuie să începem. De la bani, această chestiune măruntă.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
Dacă Trump revine
Judecînd după comportamentul lui ca fost președinte, Trump nu s-a schimbat deloc.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Lifturi
Săptămîna trecută scriam despre incredibilul furnicar newyorkez.
O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.