Comunismul se aplică din nou

Publicat în Dilema Veche nr. 642 din 9-15 iunie 2016
Comunismul se aplică din nou jpeg

Oameni care vin în Capitală de la ora 3 dimineața și se așază la cozi în fața magazinelor alimentare, în așteptarea unui anunțat camion cu produse alimentare, nu contează ce; magazine cu rafturi goale; întreruperi frecvente ale apei și curentului electric; bani mulți care nu mai folosesc la nimic; străini priviți ca niște extratereștri potențial salvatori; prețuri pe care turiștii străini le percep ca fiind extrem de mici; piață neagră omniprezentă, contrabandă cu tot felul de produse străine; corupție la toate nivelurile; diferențe uluitoare între cursul de schimb valutar oficial (imposibil) și cel real, la negru. Evident, recunoaștem în bună măsură situația.

Presa internațională relatează acum toate astea. Chiar înainte ca asemenea știri să umple paginile ziarelor și ecranele televiziunilor lumii libere, un prieten care a vizitat Venezuela mi-a povestit cum stau lucrurile. Țara are o climă absolut extraordinară și ar putea fi un paradis nu doar pentru turiști, ci și pentru propriii locuitori. De altfel, în anii ’60-’70, era cea mai prosperă țară din America de Sud, grație rezervelor imense de petrol. Astăzi, la hotelurile de cinci stele din împrejurimile Caracas-ului, turiștii străini în căutare de vacanțe ieftine, soare, mare și peisaje mirifice sînt bine tratați, percepuți ca un fel de rezervoare cu bani. Cazarea, restaurantele și barurile sînt extrem de ieftine, chiar și pentru un român. O cameră la cel mai scump hotel poate fi circa 8 euro pe noapte, iar o bere la cel mai luxos local, plătită în bolivari, nu ajunge nici măcar la 50 de bani de-ai noștri. Bineînțeles, pentru localnici prețurile astea sînt mari. Dar, oarecum similar cu ce se întîmpla pe la noi în anii ’80, chiar și la hotelurile de lux, turiștii se confruntă cu un program strict de apă caldă și chiar rece, iar curentul se întrerupe cînd le e lumea mai dragă. Deși e una din cele mai mari producătoare de petrol din lume, cum spuneam, Venezuela nu mai are energie. Spre deosebire de ce se întîmpla la noi însă, criminalitatea depășește orice închipuire (Caracas-ul e pe primul loc între capitalele lumii la acest capitol), iar după lăsarea întunericului, adică după ora 18, nici un străin nu mai îndrăznește să părăsească hotelul. De asemenea, turiștii sînt instruiți să nu poarte nimic scump și nimic cu însemnele vreunei firme cunoscute, să nu umble cu bani la ei. Să schimbe valută în siguranță e aproape imposibil.

Tot spre deosebire de ce se întîmpla la noi în anii ’80, în Venezuela socialistă de astăzi, odată cu înrăutățirea crizei, cauzată de scăderea prețului petrolului pe piața mondială, au apărut unele accente de un absurd specific sud-american. Potrivit Bloomberg, guvernul e obligat de rata inflației tot mai mari (FMI estimează că anul acesta va depăși 700%) să scoată pe piață tot mai mulți bani, dar are mari probleme în a onora plata comenzilor de tipărire a acestora în străinătate. Nu mai reușește, adică, nici să achite tipărirea bancnotelor. Primarul unui sector din Caracas a declarat că oamenii prind pe stradă porumbei, cîini și pisici pentru a i mînca. Alții se hrănesc cu iarbă sau caută hrană prin gunoaie. A circulat și o știre despre cîțiva soldați care, de foame, au furat niște capre. Cu alte cuvinte, nici armata pe care se bazează președintele Maduro nu mai are ce mînca. Situația te duce cu gîndul la romanele lui Llosa.

Venezuela a fost, de bine, de rău, o țară capitalistă pînă în 1999, an în care la putere a venit marxistul populist Hugo Chávez, care a reușit să-și impună ideologia. A naționalizat industria petrolieră, în care a angajat, apoi, zeci de mii de incompetenți, a atras votanții cu vechea iluzie a subvenționării de către stat a serviciilor și produselor de primă necesitate, a anihilat opoziția și a început să dea vina pe Statele Unite pentru tot ce mergea prost. A făcut, adică, tot ceea ce face orice comunist care se respectă. După moartea sa, în 2013, Nicolás Maduro a continuat pe aceeași linie, dar cu și mai puțină abilitate. The Economist compara recent calea pe a intrat Venezuela de la venirea lui Chávez cu aceea pe care se află Zimbabwe încă din 1987, de la venirea la putere a socialistului Robert Mugabe. Asemănările sînt multe, mergînd chiar pînă la identitatea ratei inflației din anul cel mai rău prin care a trecut Zimbabwe (2006) cu aceea din anul actual, de cumpănă, al Venezuelei. Dincolo de asemănările cu Zimbabwe însă, mi se pare uimitor cum, indiferent de continent și de moment, odată instalat, comunismul aduce cu sine aproape exact aceleași probleme. Fie că e vorba de revoluția bolșevică din 1917, de ocuparea Europei de Est în anii imediat următori celui de-al Doilea Război Mondial, de cucerirea puterii de către Mao în China și declararea Republicii Populare Democrate Coreea la sfîrșitul anilor ’40, de Cuba devenită comunistă un deceniu mai tîrziu, de Cambodgia ajunsă pe mîinile khmerilor roșii în anii ’70, de Vietnamul de Nord și apoi de cel de Sud devenit comunist în 1976, de instaurarea puterii lui Mugabe în 1987 sau de instalarea lui Hugo Chávez în 1999, acest tip de regim a dus în cele din urmă, fără excepție, la sărăcie, foamete și teroare. Venezuelenii au pus în practică această formulă la zece ani după ce noi ne-am dezis de ea, iar acum trec prin ce am trecut și noi. Mergînd acolo astăzi, putem descoperi exact ce simțeau turiștii occidentali care veneau la noi pe vremea lui Ceaușescu. Rezultatele comunismului instaurat în anii 2000 seamănă izbitor cu ale celui instalat în anii ’40-’50. Și, în condițiile astea, mai există indivizi gata să susțină că sistemul a fost aplicat greșit, că idealurile lui au fost întinate de cei care l-au aplicat, că ar trebui să-i mai dăm o șansă…

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.