Gabriel GIURGIU

Alți mari cîștigători ai ultimului deceniu îmi par a fi consultanții de pe piața proiectelor europene și beneficiarii lor. Cu chiu, cu vai, cu necazuri, cu ezitări, cu greșeli, cu un du-te-vino legislativ parcă fără sfîrșit, administrația publică românească a dus cît de cît la capăt absorbția fondurilor de coeziune.

Pe ultimul loc al podiumului aș plasa Consumatorul. Avem o instituție relativ discretă, apărută puțin înainte de 2007 și care a crescut ca Făt-Frumos, aș zice: Consiliul Concurenței.

Ei trei, împreună cu fondatorul lui RyanAir, sînt cei pe care Politico îi consideră oamenii care au cea mai mare influență asupra Europei anului 2016.

Marian Godină. Descris ca omul care a reușit să producă o mini-revoluție prin Facebook și blog. Anul trecut, românul european era, în viziunea Politico, o româncă: doamna Kövesi. Anul ăsta e vorba despre domnul Godină.

De curînd zburătăci prin națiune un (alt) studiu al unor cercetători britanici. Ziceau ei că românii sînt cei mai vulnerabili europeni la mesajele populist-autoritare.

Da, despre Oettinger era vorbă săptămîna trecută. Despre cum o va înlocui el pe Kristalina Georgieva în structura Comisiei Juncker, adică va trece de la Economie Digitală la Buget și Resurse Umane.

Martin Selmayr, acest avocat neamț de 42 de ani, a ajuns, în numai zece ani, chief of staff al președintelui, din simplu purtător de cuvînt al unui comisar oarecare.

Jim pufnește în rîs. Este ora cafelei de dimineață și a știrilor de pe tabletă. Află că site-ul Oficiului de Emigrări al Canadei s-ar fi blocat de la cîte accesări au făcut americanii azi-noapte.

Am avea șansa de a ieși din categoria juniorilor priviți cu oarece îngăduință la Bruxelles.

Nu despre Cotroceni fi-va vorba. Ci despre cele șase luni din 2019 în care țara asta, cu administrația sa publică cu tot, vor fi de serviciu pe unitate la UE. Adică vor trebui să asigure președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

La 389 de kilometri spre nord-vest, Jenel Vandame își strînge lucrurile. Pleacă in România o vreme. Chestia s-a cam împuțit la Londra.

Cred că v-ați prins deja cine sînt cele 28 de apartamente și știți că asta e o fabulă despre alocările fondurilor de coeziune ale UE care zac încă nefolosite în Est și despre urgențele Vestului legate de criza refugiaților.

Parcă pentru a elimina bluful Nicolei, Theresa a declarat ritos că „nu există variantă opt-out la Brexit pentru nimeni din Marea Britanie“ și că „nu va permite nici unei formațiuni naționaliste separatiste să amenințe prețioasa unitate a celor patru națiuni care compun Regatul Marii Britanii“.

A făcut pohta ce-a pohtit, adică a căpătat de la maghiari un sprijin de-a dreptul putinian (98%) la referendumul de duminică.

Cum adică cine-i Ceta? Simplu! E sora mai mică a lui Titip. E numele de alint al Tratatului de Liber Schimb cu Canada.

Tomas trage aer în piept, termină prima bere, ia alta din frigider, la timp pentru a auzi că Theresa May i-ar fi transmis domnului Tusk, de la Consiliu, cum că negocierile pentru Brexit vor începe prin ianuarie-februarie. „Nu-i așa rău, pîn’ la urmă“, își spune el.

Se decid care sînt reponsabilii cu negocierea ieșirii englejilor din Uniune. Cele mai țanțoșe instituții au fost Comisia și Parlamentul.

Atîta vreme cît, în august, în asemenea condiții, se dădea ciubuc pentru a arvuni un șezlong, cu programare, cu o săptămînă în avans, cine și de ce s-ar mai chinui să facă turism profesionist?

Am plecat de-acolo cu un gînd: să propun la TVR niște programe (atît pentru copiii de opt ani, cît și pentru adulții ca Gyuri) care să-i ajute să învețe românește, pentru ei, pentru a le fi lor mai bine.

Părinții sportivului român nu sînt niscaiva sfinți. Nici poveste! Ei sînt bine-mersi complici și parte a falimentului sportului românesc.

Rusia. Țara în care dopajul a fost urcat la rang de politică de stat. Povestea completă implică servicii secrete, morți suspecte în hoteluri din Washington DC, dezvăluiri de senzație în presa mondială și, în fine, suspendarea atleților ruși din cam toate competițiile internaționale, incluzînd Olimpiada de la Rio.

Mi-au devenit, brusc, simpatici nemții. Trenurile lor întîrzie și nu au aer condiționat. Mori de cald în vagoane. La aeroport îți arată ciocolata topită.

Cu puțin timp înainte de debutul vio­len­țelor, Germania mi-a părut înduioșător de nepregătită pentru un val de un milion de azilanți din Siria, Afganistan și altele. Centrele de azil au fost încropite în grabă și au dat naștere unei afaceri pe bani grei.

What’s in it for me?“, asta e Europa. Așa îmi spune și mahărul de la Ministerul Federal de Externe. Recunoaște, elegant, că Uniunea Europeană are un singur nume, o singură miză: care-mi este profitul?

Doamna era turcoaică de origine, musulmană de religie și își făcea datoria să ne arate cum s‑au gospodărit ei în cartier.

Un spațiu împărțit de niște bucăți de PAL roșii în cubicule de dormit. Cam trei metri pe trei pentru o familie. Paturi, noptieră, un dulap. Aproape trei sute de oameni, în total. Dușuri comune, mașini de spălat rufe, un spațiu comun de joacă pentru copii. Jucării, cărți, televizor. Și badigarzi inflexibili.

Făcuse rost de adresa unui centru de primire a refugiaților. Am pornit vitejește cu metroul. Întrebaserăm, înainte: „Este OK să mergem? Avem nevoie de vreo autorizație?“ Ni se spusese că nu e cazul, respectivul centru e deschis, fără gard, direct din trotuar.

Acum doua luni, întrebam la Bruxelles: „Sînteți pregătiți pentru o politică de vecinătate cu Anglia în paralel cu introducerea Scoției în negocieri de aderare?“ Măcar o pretenție aș fi avut de la mulți lideri europeni: să își fi pregătit din vreme planul B. Să nu mai arate într-atît de șocați și atît de evident de nepregătiți.

De fapt, cel mai trist motiv pentru condiția mea de ghinionist este condițiunea financiară. În vremurile de demult, atunci cînd valoarea se măsura pe teren și pe ecran, nu era o problemă. Jucai bine, erai aplaudat. Acum, trebuie să joci bine și în contabilitate.

…ne omoară Ioropa, dom’le! Păi, veni de la Marsilia vestea. Supușii Majestății Sale (care tocmai își serbează ziua de naștere) se luară la păruială serioasă cu Supușii Putiniei Sale. Personal, nu mă miră prea tare. Văzui ambele categorii de „public“, prin concedii, în Spania sau Turcia.

Mandatarea SRI pentru a monitoriza informativ cele ce se petrec în școli, spitale și case de pensii nu îmi pare cu totul în regulă, după cum nu neg total existența unor avantaje. Primul necaz este că Serviciul are nevoie de timp, oameni și bani pentru a suplini deficitul de competență al administrației formale.

Ce a căutat SRI să pună sub urmărire, să investigheze, să se intereseze de soarta unor contracte comerciale, fie ele pe bani publici, pentru achiziția de dezinfectant? Cum de a ajuns un serviciu secret, menit a veghea la lupta cu spionu’, să cerceteze gradul de diluare al cloraminei?

Cu totul, ei sînt 751 și vin din 28 de țări. Cu toții, ei reprezintă maximum de democrație directă pe care îl poate livra acum Uniunea, deoarece ei constituie Parlamentul European. Unii sînt prezențe exotice, cum ar fi reprezentanții Partidului Piraților. Alții sînt de extremă dreapta sau comuniști.

New York Times publică dezvăluiri șocante despre modul în care a fost falsificată Olimpiada de la Soci. Acele Jocuri Olimpice ar fi fost o bătaie de joc, organizată și finanțată de Kremlin. Dovada? Destăinuirile lui Grigori Rodcenkov, fost șef al agenției rusești antidoping.

În plan global, cei mai îngrijorați de Brexit par a fi americanii. De altfel, acum cîteva săptămîni, aflat la Londra, Barack Obama a fost neobișnuit de tranșant și s-a declarat un partizan hotărît al rămînerii englezilor în Uniune.

Uniunea stă. Stă și își ține răsuflarea. Răsuflă emoționată la gîndul că englezii o vor părăsi. Mai nimic nu se întîmplă la Bruxelles zilele astea. Toată lumea așteaptă să vadă cum vor vota supușii Majestății Sale în iunie. Pînă atunci, onorabilele instituții se abțin.

Malik mă îndeamnă să merg în Molenbeek, acel faimos cartier bruxellez, capitala jihadismului din Occident. Îi spusesem că îmi pare indecent să mă duc acolo ca la o atracție cvasi-turistică, să mă plimb ca la zoo, privind casele, oamenii, obiceiurile. Malik e de origine marocană, e născut în Bruxelles.

Acum ceva timp, un președinte al Ucrainei, rusofil de felul lui, a refuzat apropierea de Uniunea Europeană și a înghețat negocierile pentru un acord de asociere (care nu promitea defel vreo viitoare aderare). Kievul s-a răsculat.

Consiliul municipal din Carolina hotărîse că orice persoană care trece prin oraș are dreptul de a utiliza toaletele publice în funcție de „sexul pe care îl simte“, nu de cel din acte. Carevasăzică, s-au înființat „toalete corecte politic“, adică din cele pentru uzul celor care sînt născuți bărbați, dar se simt femei și viceversa.

Televiziunile nu sînt numai biznisuri. Ele fac parte – vrem, nu vrem – dintr-un corp social ceva mai mare, numit presă. Cu privilegii și responsabilități. De aceea, m-am uitat peste un foarte recent raport al Centrului pentru Pluralismul și Libertatea Media (CMPF). Studiul a fost cerut și finanțat de însăși Comisia Europeană.

Culmea, atentatele de la Bruxelles au venit la doar cîteva zile după ce, în urma unei acțiuni comune, polițiștii ambelor țări reușiseră să-l aresteze pe ultimul terorist din grupul celor care au atacat Parisul.

„…nu ştie ce-i ăla sport!“ Așa scrie pe ușa redacției Sport de la TVR. Glumița lor m-a pus pe gînduri și m-am apucat să număr performanțele (în continuă scădere) ale noastre, ale românilor, pe la toate disciplinele sportive. Ținînd cont, evident, de excepțiile de rigoare.

În ultimă instanță, TVR-ul este folosit ca o instituție care strînge, în regim parafiscal, alți bani de la români, în afara impozitelor legale și cunoscute. Atît a rămas: vehicul de adunat bani la buget, parte din acei patru lei pe lună.

România e altfel! Țara ar fi obișnuită cu ascultarea de Înalta Poartă. Că-i vorba de otomani, de ruși sau de occidentali, tot pe a­colo.

Dacă Marea Britanie a obținut atîtea derogări, de ce nu ar încerca și alte state aceeași manevră? De ce nu ar fi Polonia și Ungaria următoarele pe listă? De ce nu am băga în vocabular cuvîntul Cehxit, ca viitoare expresie de rit jurnalistic, potrivită într-un viitor apropiat și plauzibil?

Dacă Marea Britanie a obținut atîtea derogări, de ce nu ar încerca și alte state aceeași manevră? De ce nu ar fi Polonia și Ungaria următoarele pe listă? De ce nu am băga în vocabular cuvîntul Cehxit, ca viitoare expresie de rit jurnalistic, potrivită într-un viitor apropiat și plauzibil?

De ce or ține șefii de stat și de guvern ai Europei să negocieze mai ales noaptea?

„Păi, trei. Atît ne-am înțeles“, zice J. „Ba să credeți voi că trei. Uite-aci, hîrtie de la voi unde scrie negru pe alb că vorbim de trei miliarde anual, nu în total“, intervine adjunctul lui E. „Oricum, trei miliarde e mărunțiș. Grecilor le-ați dat 400 de miliarde, să vă salvați moneda“, continuă E.

Ocupația scrisului nu este, însă, privită cu aceeași îngăduință. Cred că e vorba de confuzia iscată de expresia „lucrări științifice“. Nimeni nu cere celui care lucrează la tîmplărie să fie un Brâncuși. El trebuie să facă doar scaune, probabil. De ce, în cazul scrisului, ar trebui musai să apară numai „lucrări științifice“?

În Anglia, Suedia și Germania s-au luat la bătaie. Ăia contra refugiaților s-au păruit cu ăia care vor să îi primească. Nu-i înțeleg. Nu am avut niciodată opinii politice atît de ferme încît să mă iau la bătaie cu un conațional.