Ceta-i bine… Titipu-i pe ducă
Cum adică cine-i Ceta? Simplu! E sora mai mică a lui Titip. E numele de alint al Tratatului de Liber Schimb cu Canada. Pe ăsta, Europa a reușit să îl termine de negociat. E aproape de a intra în vigoare. „Aproape“, în terminologia europeană, înseamnă niște ani buni, timp în care să fie ratificat de cele 28 (poate 27) de state membre. Acum, o singură țară pune aprobarea sub un semn hotărît de întrebare. Austria. Stat care, beneficiind de un proaspăt ales guvern ultraconservator, a devenit și… comerțo-sceptic. România are, de asemenea, obiecții serioase, legate de reciprocitatea eliminării vizelor. După ce, acum ceva vreme, europarlamentarul român Sorin Moisă și-a dat demisia din Comisia de negociere cu Canada, în semn de protest, subiectul a intrat serios pe agenda publică europeană. Recent, premierul Trudeau, într-o întîlnire cu Dacian Cioloș, dădea asigurări că eliminarea vizelor este o chestiune de timp. Cînd se va ajunge la ratificarea în Parlamentele naționale, sper ca deputații români să îi amintească domnului Trudeau care ar fi limita de timp la care s-a referit.
Celelalte state membre și-au folosit pe cît posibil influența politică pentru a aproba acordul. Asta nu înseamnă că ONG-urile occidentale de ramură (solid finanțate) trec cu vederea tratatul cu canadienii pentru a-și concentra tirul spre cel cu americanii. Nici vorbă! Pericolele sînt aceleași, zic ele. Primul ar fi oroarea supremă: eventuala privatizare a comunalelor de apă.
Paranteză. Comunalele de apă au fost subiect al unei (aproximativ) necontestate politici de privatizare, în anii ’90. Englezii au rezolvat-o repede. Apoi, pe continent, s‑a început pe ici, pe colo. Bucureștiul este unul dintre puținele orașe europene în care s-a și purces la treabă. În timp, avîntul s-a diminuat, iar direcția s-a schimbat dramatic. Acum doi-trei ani, prima inițiativă legislativă cetățenească europeană care a căpătat undă verde pentru a deveni legislație comunitară s-a referit exact la acest gen de privatizări. Gurile rele spun că în spatele acestui puternic lobby stau sindicatele care se tem pentru locurile de muncă, dar și politicienii de nivel local care își doresc (din tot soiul de motive) ca aceste întreprinderi să rămînă în proprietate publică. În România, a se vedea dezbaterea privind incompatibilitatea aleșilor sau scandalul din Prahova, legat tocmai de un proiect finanțat de UE, destinat rețelelor de apă. Închidem paranteza.
Apoi, al doilea mare argument împotriva CETA este țintit spre SUA. Unii bănuiesc că marile corporații americane vor utiliza proaspăt agreatul acord al canadienilor ca pe un cal troian de care s-ar folosi pentru a ataca interesele europenilor, adică a-și face mendrele în lupta lor cu standardele de calitate, cu consumatorii și cu guvernele suverane, alese de popoare.
Astfel ajungem la fratele mai mare: TTIP, Marele Acord Comercial cu Statele Unite. Acesta e pus acum între serioase paranteze. Nu se mai discută despre încheierea negocierilor în timpul mandatului Obama. Rezervele de credibilitate ale UE pentru un mare proiect comun sînt și așa slăbite după Brexit. La o recentă reuniune a miniștrilor europeni ai Comerțului, la Bratislava, reprezentantul Franței a sosit cu mandat pentru a propune chiar blocarea totală a negocierilor. A eșuat lamentabil, 20 dintre cei 28 (da, chiar 28) de miniștri prezenți declarîndu-se în favoarea lui Titip, cu condiția găsirii unor formule de recîștigare a încrederii publice. Austriacul Mitterlehner a solicitat „un nou nume, mai multă transparență și obiective clare“. Reprezentantul Germaniei, social-democratul Sigmar Gabriel (piesă-cheie în acest joc al negocierilor, după ce partidul său, tradițional sceptic, s-a declarat, de curînd, hotărît în favoarea CETA), a opinat că e nevoie de mult mai mult decît de o schimbare de nume. În cadrul reuniunii (cu ușile închise), se pare că unul dintre miniștri ar fi spus chiar: „Putem să-i zicem John în loc de TTIP, demonstrațiile nu vor înceta“.
Replica e haioasă. Realitatea politică europeană din spatele ei este, însă, tristă.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
