„Îmi doresc un management mai eficient la nivelul instituțiilor europene, o mai mare coerență, o mai bună planificare și mai multă rigoare în ceea ce privește agenda europeană.“ Așa a zis președintele României, de curînd, la o întîlnire cu diplomații străini acreditați la București.
Cam asta e Europa, azi. Uniunea are de rezolvat criza refugiaților. Nu e vorba despre o soluție pentru următorii cinci ani, pentru următoarea perioadă de programare bugetară (cu strategiile astea ar fi fost obișnuită). Nici vorbă! Uniunea are de rezolvat „chestii neprevăzute“ acum! Nu mîine! Azi!
O cheamă Henriette Reker și a fost aleasă edil-șef în Köln de curînd, în octombrie trecut. Cu o zi înaintea scrutinului, a fost victima unui atentat serios. Un bărbat cu opinii xenofobe a înjunghiat-o în gît, reproșîndu-i politica mult prea permisivă în privința refugiaților.
Nu știu să existe o legătura directă, indubitabil demonstrată științific, între volumul de emisii de gaze cu efect de seră și temperatura medie anuală. Inginer fiind, întreb: cîte catralioane de metri cubi de emisii echivalează cu o încălzire de două grade?
„Nu mă roade politica. Habar n-am ce pachet social pot să abuzez. Dacă vii tu să mă înlocuiești vreo 12 ore în bucătărie, fac eu documentarea în locul tău“. Tomas e din Slovacia și lucrează ca bucătar de lux în Londra de vreo zece ani.
Stanislaw Gadecki este șeful conferinței episcopilor polonezi pentru al doilea an consecutiv din cei zece pe care îi are (teoretic) la dispoziție. Se opune vehement oricărei încercări menite a îndulci poziția Bisericii în privința homosexualității, divorțului sau fertilizării in vitro.
Ce ar putea avea în comun o avocată italiană de 35 de ani, premierul Ungariei, un cîntăreț mulatru din Belgia, comisarul danez pentru concurență al Comisiei Europene și un episcop catolic polonez? Răspunsul imediat ar fi: toți sînt europeni, din state membre ale UE.
Dacă aș avea talent la a scrie scenarii de film, l-aș uita pe geniul malefic care a fost (chipurile!) mai bun decît serviciile secrete ale infidelilor. Personajul principal al unui film despre atentatul de la Paris ar fi teroristul necunoscut și ultimele 35 de minute din viața lui.
Dincolo de violența limbajului utilizat de fostul președinte al României, tema în sine este veche de cînd democrația liberală și serviciile secrete au fost nevoite să conviețuiască sub ochii electoratului. Spionii nu utilizează mijloace corecte politic pentru a obține informaţii.
Conform Tratatului UE, articolul 254, în timpul și după terminarea mandatului, un comisar este obligat să țină la statutul său de înalt funcționar european și să nu se bage în activități care îl pot aduce în situații de incompatibilitate sau, Doamne ferește, de conflict de interese.
Cum aș putea să nu îmi doresc o țară cu oameni cinstiți, cu politicieni onești, cu miniștri competenți și cu performanță în toate domeniile? Cum aș putea să nu vreau să dispară mica și marea șpagă din peisajul cotidian al administrației?
Acum vreo zece ani, ne plimba Ciprian, viitorul fin, prin Bucovina. De curînd fuseseră niște inundații prin zonă (cauzate, ca de obicei pe acolo, de bărbieritul forestier intensiv al obcinelor, care a lăsat apa să curgă la vale fără nici o stavilă) și auzisem la televizor cum că primarul era de vină pentru că niște case fuseseră luate de viitură.
Aşa se spune, că inima ne stă la stînga, dar portofelul la dreapta. O comparaţie uşor de priceput, pentru a ne plasa mai uşor, fiecare în parte, în dezbaterile politice cu iz ideologic. E drept, este din ce în ce mai greu de găsit un asemenea tip de discuţiune, deşi am dibuit recent o astfel de dezbatere.
Vă spun sincer: aş vrea să fiu şi eu contra TTIP-ului (tratatul ăla de liber schimb UE-SUA care implică o grămadă de schimbări instituţionale şi economice), dar nu ştiu de ce. Fiind vorba despre nişte negocieri în curs, nu pot spune că am motive de îngrijorare. Mai mult, tîrguieli comerciale şi politice fiind, sînt discrete.
Ruşii. Ei doresc binele ucrainenilor. Vor să îi ferească de putreziciunea morală a societăţii cu valori de rit vestic: căsătoriile între persoane de acelaşi sex, corupţia sufletească, lăcomia, ispita creditului şi iobăgia la bancă. Educaţia pravoslavnică şi bunătatea Mamei Rusii ar trebui să fie suficiente oricărui ucrainean.
De la Volkswagen mi se trage. De la titlurile de pe micile ecrane româneşti: „100.000 de români sînt afectaţi de Dieselgate“. Am tot stat să mă gîndesc de ce or fi supăraţi atîţia conaţionali. Adică maşinile pe care le conduc poluează ceva mai mult decît scrie în cartea tehnică, iar ei, românii, se necăjesc tare, tare de tot.
Văd zilele trecute o ştire. Plasată undeva în josul paginii întîi, cu font ceva mai mic: Rusia trimite Damascului avioane, tancuri, logistică de susţinere. Nu e vorba despre un simplu export de echipament.
Trăiesc într-o ţară fără mare tradiţie în a primi oameni la ananghie, veniţi din alte ţări, alte culturi. Comuniştii din Chile şi Grecia de acum juma’ de secol nu se pun. Erau cu ordin de la partid. Acum e provocarea cea mare. De aceea, ţara în care trăiesc s-a umplut brusc de pricepuţi în lumea arabă.
Criza refugiaţilor. Auzirăm de curînd părerea domnului Băsescu: „ei“ au comis-o, tot „ei“ să se spele pe cap cu ea. România a fost tratată ca stat de mîna a doua, nu ar trebui să găzduiască refugiaţi. Ăştia ar fi numai prilej de migrene, că sînt ori terorişti, ori exportatori de molime, ori etern atîrnători la buget.
Învăţarăm la şcoală că poporul român se trage din dacii care erau cei mai buni şi drepţi dintre traci. Că, la noi, ospitalitatea şi omenia sînt reguli de aur. Că pîinea şi sarea se află întotdeauna la îndemînă pentru a cinsti drumeţul, oaspetele, nevoiaşul în trecere.
O cunosc pe această prietenă a mea de aproape trei decenii. Din vremea studenţiei, dinainte de ’89. După cîţiva ani, la începutul ultimului deceniu al secolului trecut, un amic comun îmi spune că prietena a terminat studii post-universitare serioase în străinătate şi că a fost angajată la o instituţie europeană.
La Rizo mă gîndesc des în ultima vreme. De fapt, de cîte ori văd cîte un reportaj despre alţi şi alţi refugiaţi care supravieţuiesc (sau nu) unei încercări de a ajunge în Lumea Liberă. În Europa. Un loc unde nimeni nu îţi taie capul doar pentru că eşti de altă părere.
În primul rînd, să revăd Cetatea. Să ştiţi că e spectaculoasă rău. Mă voi rebucura că nişte bani europeni au fost bine cheltuiţi. Apoi, să mai stau la o tacla cu oarece oficialităţi locale. Oameni cu simţ al umorului şi cu multă pasiune pentru gospodăreală şi bună rînduială.
Atunci cînd intri la un ministru sau la un parlamentar şi încerci să îl convingi că o lege ar trebui revizuită pentru că firma la care lucrezi sau pe care o deţii poate cîştiga mai mult, nu se cheamă trafic de influenţă decît în mintea unor procurori înfierbîntaţi de propria lor importanţă subită, inflamată de o vicioasă complicitate cu televiziunile degrabă căutătoare de reiting şi breiching niuz.
La noi s-ar numi „constituire de grup organizat în scopul influenţării deciziei politice pentru a obţine avantaje oneroase pentru entităţi juridice private“. În lumea anglo-saxonă s-ar chema lobby sau advocacy. Depinde de gust.
Nu sînt vreun masochist. Îmi place, ca oricărui alt pămîntean, să plătesc taxe şi impozite cît mai mici. De s-ar putea, n-aş plăti deloc. Altfel spus, sînt un om ca oricare altul. Nu dau pe dinafară de înalt simţ civic, deşi sînt pe deplin încredinţat că „România trăieşte cu taxele tale“.
Tomas e iritat. Nu înţelege cum vine aia că el, slovacul, trebuie să contribuie la iertarea datoriilor Greciei. „Păi, maică-mea are 400 de euro pensie. De ce să îi ajut pe greci să-şi ţină pensiile la 1500?“ Stă în faţa pub-ului de lîngă Marble Arch unde lucrează, trage din ţigară şi le răspunde lui Yorgos şi Dimitrios pe smartphone.
Simplificînd de dragul comparaţiei, care este şansa de a „scăpa“ a unui tînăr din Rahova care nu vrea să fure sau să traficheze una-alta, pe lîngă lege, la mica ciupeală? Muzica sau sportul. Acum un secol şi ceva, străbunii îi erau robi. Poveste cu istorie lungă, nu-i de ieri, de azi.
Nu-i uşor să explici cu spor ce e aia POR. Aşadar, după ce văzurăm săptămîna trecută ce e cu primele axe, e cazul să trecem repede prin celelalte, apoi să punem lucrurile în context general european, să îi desluşim filozofia adîncă, pentru ca în final să vedem care ar fi beneficiarul ideal.
POR e Regio. Programul ăla european descris de campania în care Victor Rebengiuc juca rolul principal. Programul devenit faimos prin mii de proiecte mari sau mici de succes, dar şi prin celebra Gală Bute sau proiectul cu apă din judeţul Prahova. Este finanţat generos şi are obiective aparent ambiţioase.
De cînd am auzit de întrecerile astea, am fost curios: de ce să le ducă atît de departe, tocmai la Baku, în Azerbaidjan? Nu o fi vrut nici o ţară mai aproape de Atlantic să le organizeze? Din pricina costurilor? Nu s-ar scoate cheltuielile?
Răsfoiam mai deunăzi un număr din Politico, tînăra publicaţie bruxelleză, urmaşul mult mai vioi şi interesant al defunctului şi soporificului European Voice. Se deschide o ferestruică anunţîndu-mi un breaking news. Cică Parlamentul European a amînat un vot important privind ISDS-ul, parte a TTIP-ului.
Acum aproape un an, Dacian Cioloş venea la Bucureşti pentru un dialog „cetăţenesc“. Adică o întîlnire la scară uşor festivistă cu poporul: oengişti, ziarişti, lume. Am revăzut cu acel prilej un Dacian Cioloş relaxat, amabil, cu umor, pus pe destăinuiri cvasi-personale.
Dacă auziţi pe la un picnic, un botez sau o bere în Centru’ Vechi păsăreasca denumire din titlu, să ştiţi că unu: rostitorul fie voieşte a epata audienţa cu o temă de conversaţie sofisticată, fie este un maniac al comerţului internaţional, dar doi: tema în sine este importantă rău de tot.
El e un „vieţaş“ al Comisiei Europene pentru care lucrează de mai mult de treizeci de ani. Venise la Bruxelles ca tînăr ziarist. A sărit pîrleazul în curtea funcţionărească mai mult pentru salariu. În timp, a început să îi placă. Aşa se face că acum aparţine minorităţii numite „englez eurofil“.
La ce îţi mai trebuie un procuror european dacă ai deja investigatori europeni, la OLAF (Oficiul de Luptă Anti-Fraudă), plătiţi să investigheze fraudele care afectează bugetul comun (adică al UE)? De ce ai mai investi timp, energie şi bani pentru a înfiinţa o altă instituţie pendinte de Comisia Europeană?
Johann ridică un pic din cătare. Îşi caută tacticos o ţintă. Are de unde alege. Oarece trădători de-ai lui De Gaulle, vreun polac venit proaspăt din Irak sau un tembel de englezoi. O să încerce să i-o înfigă direct în cap. Pe la început, căzuse într-un soi de depresie.
Înainte să plec spre Athos, am fost sfătuit să citesc la greu. Wikipedia, site-ul dedicat, cărţi monografice. Să mă informez, carevasăzică. Să ştiu ce mă aşteaptă. N-am vrut. Pe de o parte, dintr-un soi de lene. Altminteri, simţeam nevoia de a mă duce acolo, fără să ştiu mare lucru. Să simt, mai degrabă.
Vă ziceam săptămîna trecută: este musai să aveţi un ghid dintre călugării locali. Nu este mare problemă, români sînt destui în aşezămintele de pe Munte. Aveţi nevoie mare de el. Oricîte informaţii aţi afla din cărţile dedicate Athos-ului, un trăitor vă va dezvălui multe alte detalii suplimentare.
Pisicile de pe Munte sînt mai costelive decît surorile lor de pe Insule. Mănîncă de rup covrigei şi pîine uscată. E prima oară cînd am văzut pisici înfulecînd grisine. Le-am văzut în Dafni, care este principalul port de pe Munte. Acolo ajungi cu unul dintre ferryboat-urile care te iau din Ourianopolis.
Să presupunem că aţi auzi la televizor cum că s-au găsit pe undeva, pe sub Marea Neagră, cîteva catralioane de metri cubi de gaz metan de foarte bună calitate. Prima reacţie ar fi să vă bucuraţi. În fond, asta ar însemna o ţară ceva mai bogată în resurse.
De cum a venit de la Consiliul European dedicat construcţiei şi consolidării unei pieţe energetice comune în UE, preşedintele Iohannis a făcut o declaraţie senzaţională: „România susţine dreptul statelor membre de a-şi stabili în mod suveran propriul mix energetic“.
Euro-entuziaştii sînt convinşi că, mai devreme sau mai tîrziu, UE va deveni un soi de SUE (Statele Unite ale Europei), un fel de super-stat federal, cu impozite proprii, emitent de paşaport şi cetăţenie. Deja are monedă comună în mare parte a teritoriului. Logic ar fi să deţină şi o armată, nu? Ei bine, nu!
După ce am fost uimit, după ce m-am amuzat, am simţit nevoia să contabilizez. După vreo jumătate de oră, mi-a fost clar. Ministrul folosea cuvîntul „Sistem“ (cu majusculă) la fiecare minut, cel puţin o dată. Apoi, am constatat că, atunci cînd vorbea despre o bază de date, o reţea de computere sau softul aferent, vorbea de bine.
Cum aş putea ignora „campania anticorupţie“? Cum ar putea oricare dintre concetăţeni să nu o bage în seamă? DNA-ul atinge cote ameţitoare de popularitate, televiziunile de ştiri relatează non-stop. Am observat chiar o oarecare blazare, în ultima vreme.
În viaţă e nevoie de ordine contabilă. Măcar atît am înţeles şi eu, cu mintea mea de inginer. Necazul apare atunci cînd, la decont, doamna de la „deplasări“ se uită prin hîrtii şi zice: „Astea nu-s bune. N-au ştampila rotundă“. Ţi se urcă la cap. Stai să îi explici că ştampilă pe factura de la hotel poţi obţine în Bulgaria. Ba chiar şi la Praga sau Budapesta.
Un american la Paris s-a văzut de două ori în secolul XX: la fiecare Război Mondial, atunci cînd nemţii erau cît pe ce să învingă Franţa. Nesfîrşite pot fi discuţiile. Era sau nu nevoie? Puteau interveni mai devreme sau nu? Ce au avut de cîştigat? De ce să mai stea în Europa după ce s-a terminat Războiul Rece?
Voi face o comparaţie riscantă. Voi compara Rusia de azi cu Germania de după 1933. Nu voi încerca vreo analogie între Hitler şi Putin. Ar fi mult prea mult. De asemenea, nu voi pune vreun semn egal între hitlerism şi regimul politic actual din Rusia. Nu se văd semne de rasism sau şovinism excesiv prin Moscova.
În ziua în care toată ţara era în plin efort de decriptare a faimosului deget la nas, colegul meu Moise Guran i-a categorisit pe cei din delegaţia Fondului Monetar drept „golani“. Rar l-am auzit folosind cuvinte atît de tari în emisiunea pe care o consider drept cea mai bună producţie de televiziune dedicată analizei evenimentelor.
Păi, da! Europa ne invidiază! Sau ar trebui să ne invidieze… Să începem cu vecinii. Bulgarii ne invidiază pentru că la noi sînt arestaţi politicienii care fac afaceri necurate. Se uită la televiziunile noastre, vorba lui Moise Guran, cum ne uitam noi, pe vremuri, la Leka Noşt Deţa şi Studio Hix. Sînt plini de invidie.
