Vă e dor de POR?

Publicat în Dilema Veche nr. 596 din 16-22 iulie 2015
Vă e dor de POR? jpeg

Gata, v-am bătut la cap cu Regio preţ de

, ăsta ar fi al treilea. Ajunge… Nu mai stau să recapitulez toate axele şi obiectivele tematice. Le găsiţi, din belşug, pe Internet. Rămăseserăm la „categoriile defavorizate“ din mediul urban şi nu numai. Un secret pe care-l ştie toată lumea este că în spatele denumirii se ascunde grija pentru minoritatea ţiganilor. Sau a romilor. Tot aia e, am găsit ambele denumiri în documentele oficiale ale Comisiei. De ce sînt ei defavorizaţi, zic că nu e cazul să insist. Este relativ clar pentru toată lumea. Au puţine şanse de a ieşi din ghetou. Au un cod special de reguli care îi face deseori antipatici majorităţii. Noi, majoritatea, avem un set întreg de experienţe personale care ne îndeamnă mai degrabă să ne ferim de „ei“ decît să cooperăm. Simplificînd de dragul comparaţiei, care este şansa de a „scăpa“ a unui tînăr din Rahova care nu vrea să fure sau să traficheze una-alta, pe lîngă lege, la mica ciupeală? Muzica sau sportul. Acum un secol şi ceva, străbunii îi erau robi. Poveste cu istorie lungă, nu-i de ieri, de azi. 

Ei bine, ţiganii au axe dedicate. Va fi o (altă) încercare de a ameliora situaţiunea creatoare de oarecare deranj pe străzi, în metrou sau la periferii, în România şi în cam toate statele membre. Va fi încă o încercare pe şapte ani, cu simpozioane, congrese, seminarii, ONG-uri la nivel academic (departe de şatră), relativ puţine succese reale, multe eşecuri du(b)ios trecute sub tăcere. Va fi o altă etapă a unei lungi perioade de căutare a soluţiei, a înţelegerii, a traducerii, în România, în alte state membre şi la Bruxelles. 

Ultimele două axe sînt Cadastrul şi Asistenţa tehnică. Ele se adresează autorităţilor statului, nu beneficiarilor „de rînd“. Cadastrul este o altă poveste lungă. Cartea funciară şi întabularea sînt belele serioase pentru administraţie. Dacă, prin Ardeal, nu fuse bai mare, datorită moştenirii Imperiului, dincoace, în Regat, situaţia este ceva mai albastră. Ţin minte programe ale Băncii Mondiale încă de prin anii ’90. Zeci de milioane de dolari investiţi. Se pare că nu a fost rezolvată în întregime problema. Fondurile europene au nevoie de dovezi în privinţa dreptului la proprietate, iar actualul sistem cadastral românesc nu face încă faţă. Un sfert de miliard de euro va fi cheltuit pentru a remedia defectele. Cît despre Asistenţa tehnică, ea este dedicată, în principiu, funcţionarilor din Sistemul Regio. Seminarii,

, pregătire profesională de tot felul, comunicare.

Acum, la finalul extensivei prezentări Regio pentru următorul heptenal, îndrăznesc un gest uşor nebunesc: să încerc să aflu care este portretul-robot al beneficiarului ideal. Cel care să răspundă unui număr cît mai mare de ţinte de atins, aşa cum sînt ele definite prin obiectivele tematice. 

Dacă tot eram la noţiunea „categorie defavorizată“, îndrăznesc să mă gîndesc că beneficiarul ideal ar trebui să fie ţigan. Sau rom. Din pricini de discriminare, aş zice că persoana ar trebui să fie mai degrabă femeie, nu bărbat. Avem de-a face, aşadar, cu o ţigancă. Tot din motive de discriminare, orientarea sexuală ar fi indicat să fie ceva din zona

Locuinţa beneficiarului este bine să fie şi ea într-o arie defavorizată. Aşa că, statistic, putem vorbi despre Vaslui (sau Rahova). În plus, familia monoparentală reprezintă un alt indicator contabil al sărăciei. Aşadar, putem să ne închipuim o femeie romă din Vaslui sau Rahova, divorţată. Ceea ce sună plauzibil, odată ce bulibaşa a aflat necazul cu orientarea sexuală a pîrîtei, în plină şedinţă de stabor. Cu ce se ocupă respectiva creaţie imaginară? Păi, răsfoind documentele, aş zice că ar fi din zona IT-ului şi are un IMM. Dacă ocupaţia este tradiţională, cu atît mai bine. Dar nu poate să spoiască laptop-uri sau iPhone-uri. De aceea, ne-o putem imagina dezvoltînd o aplicaţie pentru smartphone-uri, legată de comerţul cu flori. 

Concluzie: beneficiarul ideal pentru fondurile europene ar trebui să fie o ţigancă lesbiană divorţată din Vaslui (sau Rahova) care, prin IMM-ul ei, dezvoltă o aplicaţie smartphone pentru livrarea de flori la domiciliu. Este ceva neplauzibil în ipoteza asta? 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR. 

Foto: L. Muntean

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Prima necropolă regală descoperită în Egipt în ultimul secol după mormântul lui Tutankhamon Colaj nmec_gov_eg DMS
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde încăperi în care se află trupul reginei Nefertiti
Mormântul în care a fost descoperită mumia lui Tutankhamon, în 1922, ar fi putut fi construit inițial pentru un alt conducător al Egiptului, înainte de a fi modificat pentru a găzdui rămășițele tânărului faraon după moartea sa prematură.
halle berry instagram jpg
Halle Berry ar vrea să colaboreze cu o actriță iubită de mulți. Despre cine este vorba: „Este cea mai drăguță”
Halle Berry a vorbit despre admirația pe care i-o poartă Zendayei și despre legătura lor profesională și personală, în cadrul evenimentului Create & Cultivate – On Her Own Terms: Halle Berry on Menopause, Aging & Women’s Health, desfășurat în Los Angeles.
image png
Cât de des se face curățenie generală în casă și ce presupune exact
Curățenia generală este una dintre activitățile esențiale pentru menținerea unei locuințe sănătoase și ordonate.
Duma de Stat Moscova life.ru
„Noua elită” a lui Putin: zeci de foști participanți la războiul din Ucraina intră în Duma de Stat a Rusiei
Zeci de persoane care au participat la războiul Rusiei împotriva Ucrainei urmează să devină deputați în Duma de Stat de la Moscova, după alegerile parlamentare din Rusia.
Traian Băsescu FOTO Mediafax
Traian Băsescu a comentat reținerea lui Călin Georgescu: „Măcar Kovesi era promptă. Parcă ar fi un spectacol ordonat”
Fostul președinte Traian Băsescu a criticat luni seară modul în care a fost reținut Călin Georgescu, afirmând că operațiunea a semănat cu un „spectacol parcă ordonat”.
Palate cu turnulete  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL jpg
„Arhitectură japoneză comandată de pe Temu”. Cum au cucerit Balcanii palatele cu turnulețe ridicate în România
Moda vilelor extravagante cu turnulețe, lansată de familiile de romi bogați din România la mijlocul anilor ’90, a depășit granițele țării și s-a extins în întreg spațiul balcanic.
pepene murat
Pepene la murat pentru iarnă. Cum se aleg pepenii și care e rețeta ca să rămână fermi și crocanți
Pepenele la murat pentru iarna este una dintre cele mai apreciate conserve tradiționale, mai ales în zonele rurale, unde pepenii mici, verzi și ușor necopți sunt transformați într-o murătură aromată, cu textură crocantă.
Gigi Becali | FOTO Facebook
Gigi Becali, despre reținerea lui Georgescu: „Nu și-a văzut de treaba lui. Câștigă AUR și Simion, tot capitalul vine la ei”
Deputatul ex‑AUR Gigi Becali a comentat luni seară reținerea lui Călin Georgescu. Patronul FCSB a explicat cui ar aduce beneficii, în opinia sa, o eventuală arestare a fostului candidat la prezidențiale.
Traian Băsescu FOTO Mediafax
Băsescu pune succesul lui Simion pe seama analfabetismului funcțional, deși în mandatul său s-au închis 1.800 de școli. „Declarația exprimă dispreț”
Recent, fostul președinte Traian Băsescu a dat vina pe rezultatele slabe ale României la evaluarea internațională PISA pentru succesul politic al liderului AUR, George Simion. Cercetătoarea în sociologie Elena Trifan a taxat declarația fostului lider de la Cotroceni.