Ipocrizii globale
Ipocrizíe f. (fr. hypocrisie, it. ipocrisia, lat. hypócrisis, d. vgr. iypókrisis. V. criză). Simulare a virtuţii, prefăcătorie, făţărnicie: ipocrizia e un omagiu adus de viţiu ş!ţ virtuţii. (Dicţionaru limbii româneşti, de Augustin Scriban, 1939)
Altfel spus, nu cred că există ţară pe lumea asta care să nu declare că doreşte fericirea cetăţenilor. A cetăţenilor săi sau de aiurea. Bunăstarea generală, traiul în armonie şi pace reprezintă obiectivul afirmat al oricărei guvernari, fie ea democratică sau autoritară. Necazurile apar atunci cînd o naţiune începe să nu mai poată de dragul altora, încercînd să le facă bine, de bunăvoie sau (mult mai des), cu de-a sila.
De exemplu, ruşii. Ei doresc binele ucrainenilor. Vor să îi ferească de putreziciunea morală a societăţii cu valori de rit vestic: căsătoriile între persoane de acelaşi sex, corupţia sufletească, lăcomia, ispita creditului şi iobăgia la bancă. Educaţia pravoslavnică şi bunătatea Mamei Rusii ar trebui să fie suficiente oricărui ucrainean cu scaun la cap. De aceea, NATO şi UE ar reprezenta o opţiune greşită pentru Kiev. Dacă nu pentru Kiev, măcar pentru Donbas şi Crimeea.
Rusia nu are la dispoziţie resursele de altădată ale URSS-ului. Armata îi este mai mică, de jucat nu mai joacă un rol la fel de „planetar“. De aceea trebuie să îşi folosească la cotă maximă de eficienţă ceea ce are la îndemînă. Propaganda lui Putin a strigat sus şi tare că doreşte să oprească agresiunea (inclusiv culturală a…) Vestului contra Rusiei, cît mai departe de Moscova. A creat printre ruşi senzaţia naţiunii sub asediu. Apoi, ocîrmuirea lui şi-a propus obiective limitate. Nu a vrut nimic mai mult decît ca Ucraina să nu cumva să adere la NATO sau UE. A reparat eroarea administrativă a lui Hruşciov şi a adus înapoi Crimeea la Patrie, apoi a „fixat în teren“ un conflict îngheţat care face imposibilă trecerea ucrainenilor în tabăra „adversă“.
De partea cealaltă, SUA şi UE şi-au propus şi ei preafericirea ucrainenilor. Au dorit ca ei să aibă toate libertăţile democratice „la zi“, trăind într-o societate fără corupţie şi performantă economic. Şi-au propus nimic mai puţin decît un „nation-building“. Cum s-ar zice, o (re)construcţie naţională. Grea misie! Complicată, durînd ceva mai mult decît o generaţie. Este drept, la pachet cu acest proces menit a aduce beneficii nepoţilor, ar fi venit şi extinderea influenţei Vestului înspre est, în curtea din spate a Kremlinului. Îndrăznesc să afirm că, în balanţa obiective propuse – resurse investite, ruşii par a sta mai bine, prin comparaţie cu occidentalii.
Toată lumea doreşte tot binele din lume şi sirienilor. La fel a început şi acolo: cu un „nation-building“, proiectat a avea loc după plecarea lui Assad de la putere, pentru a construi o ţară democratică, fără corupţie şi ferită de Sharia. Astfel, americanii ar fi avut nevoie de o trupă cît mai puternică de insurgenţi corecţi politic: adică şi anti-Assad, şi anti-ISIS, şi anti-Al-Qaeda, simultan. În ciuda resurselor militare, diplomatice şi economice uriaşe pe care le au la dispoziţie, Statele Unite nu au cum să reuşească. Pur şi simplu, îşi propun prea mult. De ce o fac? Aş spune că de vină ar putea fi o combinaţie stranie între duritatea intransigentă a conservatorilor şi „duioşia iubitoare de întreaga omenire“ a democraţilor. Rezultatul este că, indiferent de culoarea politică a preşedintelui, aparatul Departamentului de Stat are de treabă.
Putin a mirosit foarte bine ocazia de a face şi el bine sirienilor. El zice că Assad trebuie să rămînă la putere, aşa că a deplasat în apărarea lui tot ce are mai nou prin vitrina industriei ruseşti de armament: avioane, tancuri şi (de la mare distanţă) o nouă generaţie de rachete. Înspre testare în condiţii de luptă. Armata lui loveşte atît în puţinii luptători corecţi politic antrenaţi pînă de curînd de americani, cît şi, în paralel, în ISIS-ul care colcăie de războinici veniţi dinspre Cecenia sau Georgia şi pe care şi-ar dori să îi vadă întorcîndu-se la casele lor mult mai degrabă pe scut şi nu sub el.
Între timp, din prea multă dragoste globală, atît ucrainenii, cît şi sirienii rămîn fără case, fără familii, fără speranţă.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
