Neînţelegeri fireşti
O cunosc pe această prietenă a mea de aproape trei decenii. Din vremea studenţiei, dinainte de ’89. După cîţiva ani, la începutul ultimului deceniu al secolului trecut (vedeţi cît de apăsat folosesc cuvinte ca „deceniu“ şi „secol“), un amic comun îmi spune că prietena a terminat studii post-universitare serioase în străinătate şi că a fost angajată la o instituţie europeană. M-am bucurat enorm să o revăd, după cîţiva ani de inevitabilă depărtare. Am schimbat impresii, de pe cele două poziţii pe care ne aflam: eu – ziarist, ea – funcţionar european.
Înainte de aderare, a trebuit să colaborăm. Instituţional. Am avut cîteva scîrţîieli în relaţia, altminteri, perfect amicală. Ea vedea variile cooperări dintr-un punct de vedere strict instituţional. Eu aveam cu totul alte fumuri în cap, cu mult mai jurnalistice. Nu pot spune că, trăgînd linie, rezultatul colaborării relativ încordate a fost prost. Dimpotrivă. A ieşit chiar bine. Uşor, însă, nu a fost. Apoi ea a plecat în alte zări, departe de ţară, în timp ce eu eram ocupat cu aderarea (eh, cu scrisul despre aderare, evident). Ne-am mai văzut ici şi colo, din cînd în cînd, împărţind un
, schimbînd impresii.
De curînd, m-a văzut la Alba Iulia. Ştiţi dumneavoastră, la Festival. Aveam de vorbit exact patru minute. Influenţat cumva de o dezbatere de cu o zi înainte şi de retorica puternică şi eficientă a lui Nigel Farage (pe care o tot studiez de ceva vreme), am grăbit cumva lucrurile. Aveam, în mintea mea, de făcut o legătură simplă, pentru un public relativ pestriţ: Comisia Europeană se ţine de reglementări aparent minore care încalcă odios suveranitatea naţională (adică exact reproşul standard al lui Farage), eliminînd statele europene de pe scena istoriei. Am vrut să admit reproşul „Farage“, legîndu-l, totuşi, de Marele Succes UE: ţine pacea în Europa. Altfel spus: e adevărat (poate) ce zice dragul de Nigel, numai că statele „lui“ naţionale au adus mai degrabă războaie, pline de entuziasme naţionaliste, prin contrast cu plictiseala care înconjoară, îndeobşte, negocierile tehnice ale instituţiilor europene. Iar Nigel ştie o socoteală simplă: pasiunea maselor poate oricînd să învingă raţiunea şi să împingă în ridicol munca de multe ori prea sofisticată a pro-europenilor din Comisie. Poţi să îi răspunzi cu poveşti lungi despre ce înseamnă munca zilnică a instituţiilor? Nu cred că vei avea succes.
Aşadar, am avut un plan simplu: am zis întîi povestea castravetelui strîmb (temă minoră), apoi, brusc, am trecut la Marele Succes. Adică: bunicii celor care negociază dimensiunile legumelor se împuşcau reciproc, acum şapte decenii, pe plajele din Normandia sau pe colina de la Monte Cassino. Am zis clar, cu subiect şi predicat, că prefer să mă plictisesc la negocieri aparent inepte sau să mă amuz de una sau alta dintre reprezentaţiile publice ale domnului Juncker, decît să mă înfiorez patriotic sau naţionalist sub steagul vreunui foarte charismatic lider de tip Hitler sau Stalin, să apuc arma în mînă şi să trec la ucis destoinic duşmani pe vreun front. Orice ar zice criticii cotidieni ai Uniunii Europene, nu au cum să nege un fapt simplu: continentul se bucură de cea mai lungă perioadă de pace după secole de războaie devastatoare. În opinia mea, „fericiţi cei făcători de pace“ este maximul de compliment care se poate rosti la adresa unei construcţii politice, de la noi sau de aiurea.
Prietena mea nu m-a înţeles exact. Într-adevăr, în spiciul meu, am ignorat mult din munca instituţiilor, acea clasă de mijloc a deciziilor: cea între dimensiunea castraveţilor şi asigurarea păcii europene. I-am dat dreptate. Numai că nu aveam cum să înghesui atîta informaţie în patru minute. În plus, am scris sute de mii de semne în
şi am făcut zeci de ore de emisiune la TVR explicînd tocmai ceea ce îmi reproşa că mi-a lipsit la Alba Iulia: politicile orizontale, priorităţile anuale şi alte alea. Acolo am făcut doar un exerciţiu de retorică anti-Farage. Îmi pare rău că a fost prost înţeles. În fond, şi ea, şi eu iubim Europa. Cred că la fel de tare. Ne exprimăm doar în feluri diferite. Ceea ce e firesc, zic eu, avînd în vedere meseriile noastre (foarte) diferite.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
