Între Frankfurt şi Lipscani
Tomas e iritat. Nu înţelege cum vine aia că el, slovacul, trebuie să contribuie la iertarea datoriilor Greciei. „Păi, maică-mea are 400 de euro pensie. De ce să îi ajut pe greci să-şi ţină pensiile la 1500?“ Stă în faţa pub-ului de lîngă Marble Arch unde lucrează, trage din ţigară şi le răspunde lui Yorgos şi Dimitrios pe smartphone. Tomas a fost poliţist în Bratislava. A divorţat şi a decis să ia viaţa de la început. A plecat la Londra şi s-a făcut bucătar. Are în grijă acum două pub-uri în zonă bună. E
. Taică-su este psiholog de copii, lucrează încă la stat şi cîştigă mai puţin de 1000 de euro pe lună. „Zi-mi tu mie un doctor din Atena care s-ar mulţumi cu atîta“, îi zice lui Dimitrios. Continuă: „Fosta mea nevastă e croitoreasă, lucrează de-i sar capacele şi are cam 450 de euro. Sor-mea e ditamai şefa de resurse umane la o bancă, ajunge la 1500. Zi-mi şi mie dacă, la salariile astea, e corect să vă plătim noi din datorii. Benzina e mai scumpă ca la voi, mîncarea costă mai mult ca la Londra, iar salariul mediu e de 848 de euro. Ceva mai puţin ca-n Grecia, este?“
Dimitrios cade pe gînduri. E duminică seara. A tras o duşcă zdravănă de vin şi acum vede viaţa ceva mai în roz. Se întorsese cu o zi înainte din Africa de Sud, unde fusese cu treburi, trimis de firmă. Dim este inginer, e însurat cu o româncă din Botoşani, au un copil de 3 ani şi grija părinţilor, pensionari. Cu o zi înainte, ajuns acasă, aflase de limita de 60 de euro pentru retragerile de la bancomate şi de închiderea băncilor. Fusese tare dezorientat. Între timp, organizase un program de extragere de pe carduri, pentru el şi pentru părinţi. Eu l-am sfătuit să amîne decontul deplasării în Africa şi să folosească banii ăia pentru medicamentele părinţilor. Mi-a zis că e imposibil pentru că firma nu mai are deloc
în casierie. Acum, la al treilea pahar de vin, e mai bine. „Seara e minunată, stelele sînt sus pe cer, păsărelele cîntă, băncile sînt închise şi, cel mai grozav, mi-am dat seama că nevastă-mea nu m-a luat pentru avere.“ Ce era să-i răspundă lui Tomas? Îl lasă pe Yorgos să dea o replică. Ăla e mai rău de gură. Are o pensiune pe undeva pe-o insulă. Pare mai puţin afectat. Dim îl bombăne-n gînd. Bănuieşte că Yorgos nici nu ştie unde se plătesc impozitele.
Noroc că, brusc, Dawn intră-n conversaţie. Ea e americancă, dar s-a mutat în Portugalia de vreo zece ani, de cînd s-a măritat cu un localnic. Ne înşiră argumentele clasice ale stîngii: conspiraţie financiar-bancară pentru a supune o ţară, bancherii care se îmbogăţesc pe spinarea poporului care sărăceşte, goana dupa resursele naturale ale Greciei, setea de putere a Germaniei şi a lui Merkel,
-urile nemţilor din secolul XX, mîndrul Tsipras care îşi ascultă poporul printr-un referendum a cărui valoare nu poate fi ignorată. Întind mîna agale spre tastatură, să-i răspund. Dalibor mi-o ia înainte. El e preşedintele celui mai mare fond de investiţii din Croaţia. Îi aduce contraargumente financiare şi statistice. Mult mai sarcastic, englezul Timothy dă-n toţi şi-n toate. În primul rînd, loveşte în ideea de euro. Un fel de „V-am spus noi!“.
A doua zi, parcă, guvernatorul Mugur Isărescu a dat o declaraţie prin care a îndemnat la o mai bună pregătire a eventualei aderări a României la zona euro. Practic, încerca să mai stăvilească din entuziasmul afişat recent de preşedintele Iohannis. Analiştii de pe toate ecranele de ştiri deplîngeau handicapurile structurale ale economiei şi societăţii politice româneşti. „Nu sîntem încă pregătiţi!“, se striga unanim. Mi-am permis să înţeleg şi în altă cheie declaraţia guvernatorului. Dincolo de nepregătirea noastră, cred că a vrut să atragă atenţia şi asupra nepotrivirii LOR.
Eram, poate, sub influenţa lui Tomas. Mă gîndeam cum ar fi fost să fim deja în euro şi să contribuim financiar la păstrarea pensiilor greceşti de trei ori mai mari decît ale noastre, la un TVA (pînă de curînd) mai mic decît al nostru şi la o evaziune fiscală (zic unii) mai mare decît a noastră.
Personal, în acest moment, mă simt parcă mai bine ştiindu-mi politica monetară stabilită aici, pe Lipscani, decît acolo, la Frankfurt. E mai aproape de casă, măcar.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
