Drobul de sare american pe soba europeană
Vă spun sincer: aş vrea să fiu şi eu contra TTIP-ului (tratatul ăla de liber schimb UE-SUA care implică o grămadă de schimbări instituţionale şi economice), dar nu ştiu de ce. Fiind vorba despre nişte negocieri în curs, nu pot spune că am (deocamdată) motive de îngrijorare. Mai mult, tîrguieli comerciale şi politice fiind, sînt discrete. Nu am argumente pentru a fi critic. Pare-se, însă, că vreo sută de mii de nemţi care au demonstrat la Berlin ştiu mai multe decît mine. Asemeni lor, o mulţime de activişti ai societăţii civile din toate ţările membre, inclusiv de pe la noi. Ei sînt nemulţumiţi îngrozitor de tare. După ce le-am ascultat argumentele, pot zice că, în opinia mea, se sparie rău de un drob de sare. Nici ei nu ştiu exact despre ce va fi vorba în tratat, dar e bine să fie contra. Preventiv.
Cîteva stindarde sub care pare a merita să lupţi ar fi: lipsa de transparenţă, posibila scădere a standardelor şi faimosul aiesdies (de la ISDS, un mecanism de reglare a disputelor între investitorii străini şi guvernele-gazdă).
Fiind negocieri cu dublu rol – comercial, dar şi politic –, o oarecare transparenţă ar fi necesară. E greu însă de imaginat publicarea documentelor de poziţie înaintea rundelor de negociere, înspre consultare publică. Tot procesul s-ar transforma într-o serie de mini-referendumuri, imposibil de gestionat. Pe de altă parte, înţeleg şi grijile unor ONG-işti. Atîta vreme cît corporaţiile sînt consultate în avans, de ce nu ar fi întrebate şi alte grupuri de interese? Sindicatele, de exemplu. Sau apărătorii ursuleţilor polari de pe banchizele, aparent, în continuă topire. Ca ziarist, mă deranjează puţinătatea datelor disponibile pe site-urile oficiale. Mi-aş dori ca măcar documentele închise, finalizate, să fie publicate.
Europenii sînt tare mîndri de standardele lor, fie că vorbeşti de calitatea mîncării, fie de cea a contractelor de muncă. Nu şi-ar dori să se pomenească cu doar două săptămîni de concediu anual, pe model american. Vor să nu vadă „puii spălaţi cu clorină“ în magazine. Injectarea cu hormoni a animalelor din ferme li se pare o barbarie care dăunează clar sănătăţii consumatorilor. Deocamdată, însă, ambele părţi ale negocierii (atît europenii, cît şi americanii) neagă cu fermitate orice posibilă reducere a standardelor în vigoare. Pe de altă parte, sindicaliştii se tem de înăbuşirea în pagini de tratat a cuceririlor europene în materie de drept al muncii. Eu constat doar că Big Mac-ul din Bucureşti are aceeaşi reţetă ca acela din Austin, Texas. Cît despre regimul de muncă de la Ford-ul din Craiova, nu am cunoştinţă a fi diferit de cel reglementat de Codul românesc al Muncii. Chiar nu cred că TTIP-ul ce va să vină va face praf şi pulbere actuala stare de fapt. Oricum, pînă una-alta, nişte nemţi, adică europeni, au fost prinşi în America încercînd să păcălească standardele. Ştiţi voi care, cei de la VW. În cu totul altă ordine de idei, FBI-ul americanilor tocmai ce a forţat demisia elveţianului Sepp Blatter şi a francezului Platini pentru spălare de bani, iar Germania s-a mai trezit cu o bubă-n cap: dare de mită pentru organizarea unui campionat mondial de fotbal. Atît despre standarde, deocamdată.
Cît despre ISDS, treaba e-ncurcată. Sistemul presupune că un investitor străin se adresează unei curţi de arbitraj compuse nu din judecători, ci din nişte cetăţeni nesupuşi controlului public, în cazul în care are ceva dispute de reglat cu Guvernul. Există o teamă europeană cum că respectivul mecanism avantajează mult prea tare corporaţiile şi pune guvernele naţionale într-o poziţie inferioară. Aşadar, oricare temător de cuvîntul „corporaţie“ are motive să iasă în stradă. Comisia europeană i-a liniştit întrucîtva, venind cu o propunere de întărire a sistemului, cu arbitri profesionişti şi instanţă de apel. Oricum, în opinia mea, Consiliul nu ar fi acceptat prea curînd o altă pierdere de suveranitate a statelor membre.
Pînă una-alta, românii, chiar dacă nu ştiu prea multe detalii, văd în TTIP un tratat care îi deranjează pe ruşi şi ne leagă şi mai tare de americani. Vă mai miră procentul de entuziasm de 75% din sondaje?
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
