Între Kiev şi Damasc
Acum vreo şase luni, aveam o serie de întîlniri
la sediul acelei alianţe militare globale. Evident, tema zilei era Ucraina şi modul în care alianţa are în plan să răspundă provocării ruseşti. Întîlnirea avea loc a doua zi după summit-ul din Antalya, unde se convorbiseră liderii UE şi NATO, într-o reuniune de urgenţă. Interlocutorul ne dezvăluia că secretarul de stat Kerry tocmai se întîlnise, cu cîteva zile înainte, cu omologul rus Serghei Lavrov. Discuţiile au fost discrete, presa nu a mediatizat prea intens evenimentul. Pare-se că, după acea întîlnire, tonul declaraţiilor celor două mari puteri a fost ceva mai puţin intens şi dur ca înainte. „Vedeţi voi, ruşii şi americanii au multe chestiuni de discutat, în afară de Donbas şi Crimeea. Au de vorbit şi despre Orientul Mijlociu, Siria de exemplu“, ne spunea interlocutorul. Recunosc, fraza asta mi-a trecut uşor pe lîngă urechi. Nu i-am dat mare atenţie.
A urmat un armistiţiu pe frontul ucrainean, ameninţări cu referendumuri pentru independenţă în regiunile estice. Prin urmare, ştirile despre Ucraina au trecut în pagina a doua a ziarelor şi, eventual, pe agenda ONG-urilor care se ocupă de consolidarea statului de drept, de libertatea presei, de lupta împotriva corupţiei şi întărirea instituţiilor democratice.
A urmat vara fierbinte a refugiaţilor. Cauza principală a exodului este pîrjolul iscat de faimosul Stat Islamic, organizaţie desprinsă din Al-Qaeda, după moartea lui Osama bin Laden, ca urmare a luptei interne pentru putere. Occidentalii au privit interesaţi, o vreme, cum cele două organizaţii teroriste îşi trimit una alteia mesaje belicoase şi au mizat pe corbul care va scoate ochii corbului. Nu a fost să fie aşa. ISIS a adoptat tactica războiului asimetric de gherilă, care i-a mers extrem de bine, în condiţiile în care Siria, Libia sau Irak sînt state disfuncţionale, cu armate nesigure, sub comanda unor autorităţi centrale slabe şi cu loialităţi dubioase. Ca o coincidenţă, pe vremea vechilor dictatori, toate trei erau cele mai antifundamentaliste state ale regiunii. Lipsa libertăţilor civile nu avea nici o legătură cu islamul sau Coranul. Aş zice că dimpotrivă.
În tot acest balamuc, greu de descifrat de publicul occidental prea puţin alfabetizat în fineţurile politichiei arabe, Europa nu a avut un rol important de jucat. A devenit parte interesată de-abia după ce Marea Flotilă a Bărcuţelor de Plastic a început să asalteze Italia şi, mai ales, Grecia. A urmat criza instituţiilor Uniunii. Tratatul Schengen a devenit cvasi-irelevant, chiar înainte ca România să-i fie parte. Tîrguielile din Consiliu, referitoare la cotele de refugiaţi, au stricat serios imaginea unei părţi a lumii care se proclamă drept reper global într-ale toleranţei şi întrajutorării. Din ce în ce mai multă lume cere oprirea exodului la sursă, prin înlăturarea cauzelor, mai degrabă decît atenuarea efectelor. Tare curios eram să văd în ce fel, pentru că scufundarea bărcuţelor în Mediterana sună a aberaţie sadea.
Şi văd zilele trecute o ştire. Plasată undeva în josul paginii întîi, cu font ceva mai mic: Rusia trimite Damascului avioane, tancuri, logistică de susţinere. Nu e vorba despre un simplu export de echipament. Împreună cu armele, acolo au ajuns deja şi soldaţi ruşi care să le utilizeze. Modelele de tancuri şi avioane sînt cele mai performante, vîrful industriei ruseşti de profil. Efortul este dedicat sprijinirii preşedintelui Assad, pe care occidentalii l-au văzut pînă de curînd drept dictatorul cel rău. Între timp, şi-au mai nuanţat poziţiile.
Evident, americanii afişează disconfortul şi nu se arată entuziasmaţi. Totuşi, s-a ajuns pînă la organizarea unei întîlniri Obama-Putin, la reuniunea ONU. Ruşii au aranjat deja cu Israelul schimburi de informaţii şi, în plus, au anunţat organizarea unei „cooperative informative“ cu Siria, Iranul şi Irakul.
Prezenţa rusească în Orientul Mijlociu este relativ exotică, după dispariţia URSS-ului. Acum, s-a plasat de partea Binelui, pentru că luptă împotriva Statului Islamic. Pentru statele Uniunii Europene, ştirea e importantă dintr-o sumedenie de motive care merită analizate. Rînd pe rînd.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
