Aiesdies-ul lu’ teteipe nu se simte bine
Răsfoiam mai deunăzi un număr din
, tînăra publicaţie bruxelleză, urmaşul mult mai vioi şi interesant al defunctului şi soporificului
Se deschide o ferestruică anunţîndu-mi un
Cică Parlamentul European a amînat un vot important privind ISDS-ul, parte a TTIP-ului. Despre TTIP, v-am mai zis. Este prescurtarea numelui unui tratat de liber schimb comercial între Statele Unite şi Uniunea Europeană, aflat în faza de negociere crîncenă. Una dintre părţile extrem de importante, subiect spinos la masa negocierilor, se numeşte, pe scurt, ISDS
; aş traduce prin Arbitrajul Disputelor între State şi Investitori).
Ce este atît de important? De ce a fost nevoit Martin Schulz, preşedintele Parlamentului, să amîne ditamai votul, mai degrabă decît să rişte un rezultat negativ? În fond, în această fază, opinia Parlamentului este mai degraba orientativă, în nici un caz imperativă pentru negociatorii Comisiei Europene. Ei bine, dezbaterea foloseşte concepte tari, puternice: suveranitatea naţională, influenţa globală a corporaţiilor, transparenţa şi competenţa actului de justiţie sau arbitraj internaţional. Din problemă mai degrabă tehnică, ISDS a ajuns subiect de analiză a unor fineţuri ideologice, de fierbinţi spiciuri în plen şi în presă, de manifestaţii ale societăţii civile. Pe scurt, e cam aşa: dacă o corporaţie globală face o investiţie într-o ţară şi are un litigiu cu guvernul-gazdă, unde se duce? La un tribunal în statul unde a investit sau la o curte internaţională de arbitraj? Dacă alege a doua variantă (în cazul în care statul-gazdă a semnat un tratat internaţional care cuprinde ISDS), cine controlează actul judecăţii? Sînt cunoscute calificările şi interesele celor care arbitrează? Nu cumva se poate vorbi de o cedare a suveranităţii naţionale în materie de justiţie şi de o prea mare putere a corporaţiilor comparativ cu guvernele? Cum rămîne cu domeniile de mare interes public: protecţia mediului, a consumatorului, a sănătăţii publice? Adică domenii care nu aduc mare profit.
Aş fi dat exemplul firmei Philip Morris, care a dorit arbitraj cu Guvernul Australiei, pe tema legilor stricte privind dispariţia mărcii de ţigări de pe pachetele de tutun. De atunci, adică de vreo patru ani, australienii au anunţat că nu vor mai semna nici un tratat comercial care cuprinde ISDS-ul, deoarece nu intenţionează să discrimineze firmele locale în favoarea celor internaţionale, mai ales pe o temă atît de importantă cum este reglementarea din domeniul sănătăţii publice. De curînd, însă, domnul europarlamentar Sorin Moisă mi-a oferit un exemplu de pe la noi, de prin Europa. Este vorba despre celebrul caz Vattenfall – Guvernul federal german. Vattenfall este o firma suedeză mare, din domeniul energiei. Cumpărase trei centrale nucleare în Germania. În vara lui 2011, după drama de la Fukushima, ca urmare a deciziei doamnei Merkel de a reduce numărul de centrale nucleare nemţeşti, suedezii au fost nevoiţi să închidă două din cele trei centrale. Ceea ce, evident, nu le-a convenit. Au apelat la arbitrajul internaţional. Cîte un avocat de fiecare parte şi un al treilea expert, neutru, care să decidă. Toate bune, dacă pe piaţa energetică nemţească nu ar fi operat şi EON, păgubit în chiar mai mare măsură de faimoasa decizie a cancelarului german. Pentru a-şi recupera din pagubă, aceştia ar fi obligaţi la acţiuni judecătoreşti conform legii germane, sofisticate, trecînd prin multe termene, pe diverse paliere de jurisdicţie. Cam discriminatoriu, aş zice. În plus, procesele intentate de EON ar fi publice, pe cînd Vattenfall ar beneficia de un arbitraj discret.
Am înşirat doar cîteva dintre detaliile care au inflamat spiritele stîngii şi ale antiglobaliştilor de varii culori politice împotriva ISDS-ului. În Parlamentul European au fost 200 de amendamente la raportul privind împuternicirea Comisiei de a negocia mai departe, cu americanii. Aşa se face că, deşi Barack şi Angela au chemat, din Bavaria, la iuţirea negocierii TTIP-ului, domnul Schulz a fost ceva mai prudent şi a preferat, la Bruxelles, o amînare.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
