Procuror. European
La ce îţi mai trebuie un procuror european dacă ai deja investigatori europeni, la OLAF (Oficiul de Luptă Anti-Fraudă), plătiţi să investigheze fraudele care afectează bugetul comun (adică al UE)? De ce ai mai investi timp, energie şi bani pentru a înfiinţa o altă instituţie pendinte de Comisia Europeană? Merită să iriţi statele ceva mai eurosceptice, prea puţin dornice să cedeze o altă parte a suveranităţii naţionale? Ce să caute Justiţia (sau măcar o parte din ea) în administrarea unei birocraţii aflate atît de departe de statele membre (geografic vorbind, desigur)?
Acesta e un foarte scurt rezumat al întrebărilor lansate de cînd se discută despre înfiinţarea unui serviciu special, al procurorilor europeni. Nici una dintre ele nu are răspunsuri uşoare. În planul filozofiei de construcţie a instituţiilor, procurorii ăştia împing Europa mai departe întru integrare politică. Un drum pe care nu toate statele membre sînt dispuse să avanseze. Marea Britanie este doar cel mai cunoscut exemplu. Au ei motivele lor, nu insist, le-am tot povestit.
Acum, britanicii au un argument suplimentar. Ei spun că standardele lor în materie judiciară sînt net superioare celor pe care le-ar aduce reforma propusă, astfel încît nu au nici un motiv să susţină atare iniţiativă. Exact aceeaşi poziţie a fost adoptată de Irlanda şi Danemarca. De aceea, vor fi cel mult 25 de procurori europeni, în loc de 28. Zic „cel mult“, deoarece procedurile mai au mult pînă să se finalizeze, ceea ce – paradoxal – pare a fi în avantajul proiectului.
Argumentul cel mai solid al partizanilor iniţiativei este numărul surprinzător de mic de cazuri semnalate de OLAF pe care autorităţile naţionale le şi finalizează. Paranteză explicativă: OLAF are doar îndatoriri administrative. Ei nu pot realiza urmăriri penale, în cazurile pe care le investighează, aşa că trimit recomandări către statul membru căruia îi aparţin suspecţii. Este datoria procurorilor naţionali să trimită euro-hoţii la tribunal. Numai că statele membre nu sînt extrem de motivate să investească oameni şi resurse în astfel de anchete. La nivel comunitar, doar aproximativ jumătate dintre recomandările OLAF sînt urmate de acţiuni judiciare în statele membre. România are sub o treime în anchetă. Motivele sînt diverse. În opinia mea, frauda din banii UE pare ceva mai puţin vinovată (în ochii guvernelor) decît cea din bugetele proprii. Euro-bugetul este ceva mai abstract, aşadar fraudarea lui le afectează mai puţin cariera politică (legată de electoratul naţional). În plus, o bună parte din şmecheriile cu bani europeni sînt făcute de indivizi din mai multe ţări. Cînd e vorba de o dedulcire la fondurile europene, bulgarii, românii, nemţii, italienii şi grecii lucrează împreună cu o energie demnă de o cauză mai bună. De-aia se zice că sîntem uniţi în diversitate, nu? Colaborarea judiciară între ţări se poate dovedi destul de dificilă şi birocratic greoaie în actualul sistem. De aceea ar fi nevoie de magistraţi bine pregătiţi profesional, independenţi politic, care să poată avea autoritate judiciară în toate statele UE.
Ei bine, aici intervine alt necaz: există deja semnale informale cum că mai multe state membre ar dori ca aceşti procurori să se numească „europeni“, dar să fie, în fapt, în subordinea guvernelor naţionale. Pentru iniţiatori, această variantă ar însemna moartea naturală a întregului proiect.
Culmea, chiar lentoarea aparentă a procedurilor europene se poate dovedi marea şansă a proiectului. 2015 este un an multiplu de cinci. Altfel spus, Comisia de-abia termină mutările dintr-un birou în altul, Parlamentul încheie acomodarea noilor deputaţi, funcţionarii ambelor instituţii se (re)orientează în carieră între un directorat şi altul. De aceea, în aceşti ani, Consiliul (adică interesele naţionale) domină dezbaterile şi are influenţă decizională mult mai mare. Pînă la anul, cînd se va intra, probabil, în negocierile finale, este foarte posibil ca atît Comisia, cît şi Parlamentul să cîştige teren suplimentar. Totul, însă, este încă pe muchie de cuţit.
(articol scris în timpul unei vizite de studiu organizate de fundaţia Euromonitor şi finanţate de JTI)
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
