Mă dusei să trec la Oooolt...
...Şi-l tot trecui, de cam patru-cinci ori pe zi, dus și-ntors. Avînd în vedere că, la locul faptei, avea cam trei metri lățime, nici măcar nu fuse mare vitejie (nu avusei parte de nici un podar care să-mi ceară zlotul, că trecutul punții era pe veresie).
Păi, dacă Oltu’ așa mic era, e clar că eram pe undeva prin Ținutul Secuiesc, prin zona aia drăguță, cu multe stegulețe albastre și simpatice pe la porți, cu kürtöskalács pe masă și cu localități care se termină toate cu sufixul „-falva“ (adică un soi de „sat“, în ungurește).
Așa că, în vreme ce toate cunoștințele mele se prăjesc la soare pe lîngă vreo piscină prin Grecia (cei economi), Bulgaria (cei normali) sau Mamaia (cei plini de bani), noi dîrdîiam pe lîngă gheața de dimensiuni olimpice a patinoarului din comuna traversată de Olt și al cărei nume se termină în „falva“. Asta pățești atunci cînd copilul insistă că are o pasiune pentru patinaj artistic: te muți toată vara “la rece“, întotdeauna prin Ardeal: Brașov, Miercurea Ciuc sau Cîrța (alte opțiuni în România nu există, oricum). Așa că, în timpul în care copiii fac antrenament, noi, părinții, avem tot timpul de pe lume să socializăm (la o cafea de la „automat“ sau pur și simplu la o țigară, încercînd să ne încălzim bătrînele oase în fața patinoarului, în mijlocul verii, după cîte o repriză de chibițat, la 4-5 grade, pe lîngă mantinelă). Între timp, sportivii care nu au treabă fac ce fac toți cei ca ei, în toată lumea: trag o joacă! Așa ne-am pomenit noi, părinți din București și Ciuc, privind la tinerii de clasa a II-a O. și S., care se duelau vitejește cu cîte un băț, pretinzînd că sînt niște cavaleri fantastici dintr un serial de pe Cartoon Netwoork. Se înțelegeau de minune, avînd în vedere că unul nu știa boabă de maghiară, iar celălalt habar n-avea românește. Mama lui O. se scuză (într-o limbă românească foarte bună): „Nu prea are cînd să învețe românește, are doar opt ani, e numai clasa a II-a, noi în casă vorbim numai ungurește, iar în toată comuna e un singur român, venit aici acum douăzeci de ani, din Botoșani. Cu cine să învețe română? Scuze! De-abia cîrpește cîte-un pic în engleză.“ Imediat după ce se îndepărtează un pic, apare reacția „evreul care nu-i de față este clar jidan“. „Auzi, fată, cică nu are cu cine să învețe, nu le e rușine? Fată, sîntem în România, să facă bine să-l învețe întîi românește.“ Caut să protestez, timid. Cine să-l învețe? La ce i-ar trebui, pînă mai încolo? În fond, copilul nu a văzut sau auzit vreun român pînă cînd să facă patinaj și să-l cunoască pe bunul lui prieten bucureștean, S. Cu care se înțelege la joacă, de minune! Pe limba lui Cartoon Network. Nu pe românește, nici pe ungurește.
Asta am pățit și cu Gyuri, gazda la care am stat. Născut și crescut în Budapesta, însurat cu o fată din secuime și mutat în “falva“ din zona Csik-ului, el avea chef de vorbă cu noi. L-am ajutat (simbolic) să-și repare un motor, în curte, am vorbit o grămadă despre proaspăta lui pasiune pentru albine. În ce limbă? În aia a lui Discovery. Nu prea știa o boabă românește (pentru că nu îi trebuia la nimic, fie vorba între noi, avînd în vedere că singurul român din comună, botoșăneanul, știe ungurește pînă cînd se-mbată, moment în care uită tot ce a-nvățat), dar, la sfîrșitul sejurului, mi a mulțumit că l-am ambiționat să-nvețe românește, cît de cît. A-nvățat cum se zice miere, stupi, bio-eco, albine, precum și alte chestii mai sofisticate, cum ar fi „specific secuiesc“ (asta ne trebuie pentru firma magazinului pe care plănuim să-l deschidem împreună în București, cu bunătăți din zonă… – dacă există specialități rusești în toată Capitala, în magazine cu „specific slav“, de ce nu ar exista și cele secuiești?).
Am plecat de-acolo cu un gînd: să propun la TVR niște programe (atît pentru copiii de opt ani, cît și pentru adulții ca Gyuri) care să-i ajute să învețe românește, pentru ei, pentru a le fi lor mai bine. Am aflat părerea bucureștenilor, ca niște tari naţionaliști ce sînt. Tare aș fi curios să aflu și părerea UDMR-ului. Ar fi de acord cu atare propunere?
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
