Pax Britannica
De ce or ține șefii de stat și de guvern ai Europei să negocieze mai ales noaptea? E a doua oară într‑un an. Data trecută a fost vorba despre pasionantele discuțiuni despre soarta Greciei (a se citi a monedei euro). Acum, Cameron i-a ținut de vorbă, în legătura cu Brexitu’ lui, cu referendumul din iunie și cu reformarea Uniunii după cum vor englezii. Ambele ședințe au fost anunțate ca fiind „cruciale“ și ale „ultimei șanse“. În fiecare caz a fost vorba despre cîte un referendum, adică despre șantajul cu poporul. Ambele au fost urmărite cu sufletul la gură și au adus ceva sare și piper melodramatic publicului, prea puțin obișnuit cu atîta suspans, atunci cînd e vorba despre tehnice negocieri ot Bruxelles. François Hollande atrăgea totuși atenția, la conferința de presă de la final, cum că nu a fost vorba despre discuții „pasionale“, ci mai degrabă „raționale“. Prin comparație, cele despre Grecia ar fi fost cu mult mai mult corazon inflamat. Dacă urmărești, însă, declarația de iubire pentru UE a lui David Cameron, rostită cu aceeași ocazie, te îndoiești de opinia francezului și te crucești cu două mîini. Niciodată nu am putut vedea un premier britanic jurînd mai abitir iubirea înfocată pentru Bruxelles!
Pe scurt, ce a vrut Cameron? O poziție aparte a țării sale în cadrul Uniunii sau o reformă a întregii organizații, după gustul compatrioților săi? Păi, ambele, aș zice. Chiar cuvîntul „reformă“ îmi pare abuziv folosit. Cînd îl utilizezi, te gîndești la un soi de ajustare întru mai buna atingere a unui scop. A aceluiași scop! De fapt, domnia-sa ar dori să reformuleze scopul în sine. Sintagma „o uniune din ce în ce mai integrată“ ar dispărea din lexicul comunitar. S-ar fi spus, vezi Doamne, „stop!“, extrem de formal, ideii cu „Statele Unite ale Europei“, tendinței de federalizare și de cedare a suveranității naționale către instituțiile comunitare.
Este extrem de interesant de urmărit cum, pe măsură ce trece timpul, din ce în ce mai mulți lideri europeni încep să fie de acord cu englezul, deși nu dă bine defel să admită public neplăcutul aspect: or, suna rău ideile Albionului pentru integrarea europeană, dar sună al naibii de bine pentru fiecare în parte, în fața propriului public. Țările Vișegradului nu vor să îl piardă pe Cameron din Europa. Omul gîndește ca ei în privința salvgardării suveranităților naționale. Au nevoie de el pentru că nu doresc ca Bruxelles-ul să le impună cote de imigranți, varii reguli cu privire la libertatea de expresie sau statutul Băncii Naționale (ca în cazul Ungariei și, de curînd, al Poloniei). Pe de altă parte însă, nu ar dori să își vadă propriii cetățeni văduviți de accesul la pachetele sociale în primii patru ani de rezidență în Marea Britanie sau aiurea în UE. Această din urmă pretenție a Londrei a pus pe gînduri Austria și Danemarca, țări care sînt foarte aproape de a propune și pentru ele însele asemenea derogări de la Tratat. Franța și Germania susțin sus și tare integritatea Regulilor Uniunii. Numai că atît Merkel, cît și Hollande sînt în oarecare pierdere de viteză pe plan electoral. Adversarii lor cei mai duri vin din partea antieuropeană și izolaționistă, astfel încît limitarea beneficiilor pentru muncitorii de altă cetățenie (chiar dacă din UE) le poate pica bine și lor.
De fapt, mutarea priorității dinspre subvenții agricole spre cercetare și tehnologie (o altă pretenție a lui Cameron) poate pica rău Europei, în ansamblu? Recunoașterea faptului că Europa nu are o monedă, ci mai multe, este vreo catastrofă în sine? Întărirea rolului parlamentelor naționale (prevăzută, de altfel, în Tratatul de la Lisabona, dar ușor ignorată de statele membre) ar dăuna în vreun fel democrației europene?
De aceea, aș zice că David Cameron și-a ambalat pretențiile la o poziție privilegiată pentru Marea Britanie într-o sclipicioasă propunere de schimbare a macazului pentru întreaga Uniune și de transformare a sa într-o organizație mult mai „britanică“. Dragi federaliști euroentuziaști, sînteți siguri că ăsta e un rău în sine?
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
