Şocxit

Publicat în Dilema Veche nr. 645 din 30 iunie - 6 iulie 2016
Guverne sub acoperire jpeg

Acum vreo doua luni, întrebam la Bruxelles: „Sînteți pregătiți pentru o politică de vecinătate cu Anglia în paralel cu introducerea Scoției în negocieri de aderare?“ Interlocutorii se uitau blanc la mine și dădeau din cap, a jenă. „Iete la românul ăsta, pune întrebări să se afle-n treabă…“ Acum cîteva zile, în ajunul referendumului, întrebam același lucru la Ministerul federal german al Afacerilor Externe. Reacția – aceeași ca la Bruxelles. Adică eram un soi de lunatec care nu avea întrebări mai bune de adresat, în afara unei aparente glumițe provocatoare.

Ei bine, în ziua cînd s-a anunțat rezultatul, ce scria presa „mare“, de pe la CNN, FR24 sau ARD? Păi, povestea despre cererea Scoției și Irlandei de a nu se ignora voința populară din aceste țări și despre cererea (aproape) formală a guvernării locale scoțiene către statele membre pentru începerea de negocieri separate. În paralel, celelalte reacții la nivel înalt au fost spectaculoase. Alde Nigel și Boris au clamat victoria suveranității depline a Angliei în fața aroganței europene. Merkel a convocat o ședință de urgență cu liderii tuturor partidelor germane, pentru consultări. Juncker a chemat liderii europeni (cu excepția lui Cameron, evident) la o întîlnire de criză. Toate reacțiile post factum mi au cam întărit convingerea că întrebarea mea de acum ceva timp nu era chiar total idioată. M-am convins că Europa nu prea a crezut că e cazul să se pregătească pentru o victorie a taberei „Leave“. Nimeni nu a crezut cu seriozitate că votul va ieși așa cum a ieșit. Se vede că planul B nu a existat. Dacă mă întrebați, nici măcar Boris și Nigel nu au anticipat că vor cîștiga. În opinia mea, cei doi par acum aproape speriați de propria victorie. Adevărul este că una e să dai din vorbe (bine ticluite, recunosc) cum că UE e o chestie cam hitleristă care-i oprimă pre supușii Majestății Sale, Regina, alta e să începi cu mînuța ta să dai cu subsemnatul pe acte care trebuie semnate cu Comisia Europeană și care vor produce daune importante economiei (asta va trebui Boris să facă, dacă îi va lua locul lui Cameron).

Șocul e mare, atît la Londra, cît și la Bruxelles, Paris, Berlin, Varșovia sau București. Teama de contaminare este mare. În plus, situațiunea fiind fără precedent, bagă în ceață atît politicienii, cît și pe tehnicieni. Despre electorat(e), ce să mai zic? Nimeni nu pricepe mare lucru, nimeni nu știe ce va urma. Un lucru e cert. Clasa politică a (aproape) fiecărui stat membru în parte este în mare criză de credibilitate. Partidele clasice pierd teren, mișcările antisistem cîștigă voturi.

Luăm spre exemplu chiar Marea Britanie. Pentru a cîștiga în interiorul propriului partid, David Cameron a promis un referendum, pentru a-i închide gura lui Farage, aflat la dreapta conservatorilor. Bumerangul i s-a întors exact în nas. Nu de alta, dar a trebuit să se plaseze la stînga față de poziția sa obișnuită, pentru a susține rămînerea în UE. Vrînd-nevrînd, s-a apropiat de un Corbyn (liderul laburiștilor) mult prea stîngist pînă și pentru unii lideri sindicali. Un tip cu o retorică vehement anticorporatistă și antiglobalizare, care a alienat serios electoratul tradițional laburist, făcînd campanie pro-europeană cam în dorul lelii, ușor în contradicție cu propriile păreri, exprimate anterior. Astfel, Cameron a lăsat un serios spațiu liber la dreapta. Acolo a găsit loc pentru înflorire buchetul celor două roze, adică Farage și Johnson, oratori de excepție, populiști de mare talent, oameni cu vorba la ei, cu o ușurință remarcabilă în a minți fermecător, amețind statisticile după voie, întru prostirea electoratului englez, degrabă visătoriu după Imperiul care nu mai e.

Aceleași mișcări dinspre dreapta spre stînga se văd cu ochiul liber în Franța sau Germania. Prin urmare, se lasă spațiu liber înspre extrema dreaptă. Vezi situația Frontului Național sau a AfD (cu varianta „civică“ PEGIDA). Vrem guverne de cît mai multă uniune națională? Căutăm consensuri largi, cu orice preț? Iaca prețul, aș zice.

Măcar o pretenție aș fi avut de la mulți lideri europeni: să își fi pregătit din vreme planul B. Să nu mai arate într-atît de șocați și atît de evident de nepregătiți. Dă nasol în cadru.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

cub elena merisoreanu png
Vladimir Putin Angela Merkel FOTO AP
Angela Merkel îl acuză pe Putin că a distrus ordinea de după Al Doilea Război Mondial: „Nu există niciun fel de justificare”
Aflată la București pentru lansarea volumului său de memorii „Libertate. Amintiri 1954-2021”, Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei, a lansat un nou mesaj critic la adresa președintelui rus Vladimir Putin.
bacalaureat istorie foto unsplash jpg
Schimbare importantă pentru elevii care dau Bacalaureatul în 2027. Când încep examenele
Ministerul Educației a stabilit calendarul pentru Bacalaureat 2027. Simularea și probele examenului vor avea loc mai devreme, inclusiv din cauza riscului de caniculă.
divort, foto shutterstock jpg
Când te grăbești să-ți găsești pe cineva după despărțire. „Nu caut persoana, ci siguranța”
După un divorț sau sfârșitul unei relații lungi, dorința de a avea din nou pe cineva alături poate apărea înainte ca despărțirea să fie cu adevărat depășită.
horoscop zodie norocoasa png
Cele două zodii care vor scăpa de un mare necaz. Acești nativi primesc ajutorul divinității
Vești bune pentru două zodii. Primesc un ajutor neașteptat de la divinitate. Cine sunt norocoșii
Troleibuze FB PMB jpg
Ciprian Ciucu: „Pregătim cea mai mare investiție în transportul public electric din București”. 179 de troleibuze și tramvaie „noi, moderne, nepoluante și confortabile”
Primăria Capitalei pregătește „cea mai mare investiție în transportul public electric din București, din ultimii ani”, care vizează achiziția a 100 de troleibuze articulate și 79 de tramvaie noi.
front 1 jpg
La 82 de ani, se antrenează fără oprire! „Am nevoie să-mi ţin corpul în mişcare”
La 82 de ani, Annie Judis demonstrează că vârsta nu este un obstacol atunci când vine vorba despre performanţă. Fosta vedetă Playboy a intrat în Cartea Recordurilor Guinness de nu mai puţin de 14 ori, iar acum continuă să-şi testeze limitele.
fertilitate barbat jpg
Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai primi tratament de fertilitate la spitalele publice din Danemarca. Când intră în vigoare măsura
Bărbații din Danemarca nu mai au voie să facă tratamente de fertilitate după vârsta de 55 de ani. Care este explicația
Atacuri cu drone ucrainene au distrus două mari hub-uri logistice ale Wildberries FOTO Profimedia
Economia rusă intră într-o criză sistemică. Cât de aproape este „acul lui Koșcei"
Economia rusă intră într-o criză sistemică tot mai greu de mascat: depozitele Wildberries, lovite masiv de drone, terminalele cerealiere din Novorossiisk suspendate, o nouă criză a carburanților și retrageri masive de numerar din bănci.