Ovidiu NAHOI

Potrivit sondajului, în 2015 numărul românilor care spuneau că apartenența la UE este un lucru bun era mult mai mare, comparat cu media UE: 68% față de 54%.

Iliberalismul are marea calitate de a pretinde că deține soluții simple la probleme complicate. Pentru a le aplica, liderii iliberali au nevoie de sisteme de luare a deciziilor simplificate și obediente. Orice opoziție devine suspectă de trădare. Iar deciziile s

„Micii“ contributori neți precum Austria, Olanda, Suedia sau Danemarca nu văd de ce și-ar crește alocațiile către bugetul comunitar. Germania și Franța nu uită că au o poliță de plătit „rebelilor“ din Europa Centrală, după ce aceștia au respins ideeea relocării refugiaților.

Uniunea Europeană este văzută în continuare mai degrabă ca o vacă de muls pentru interese financiare locale și prea puțin ca o construcție bazată pe solidaritate și valori.

Balcanii de Vest sînt astăzi un complicat ghem de interese și se află într-o situație cu totul diferită față de cea a statelor central și est-europene din perioada de preaderare, cînd influența Occidentului era covîrșitoare. Azi, în Balcanii de Vest, partida pare cu mult mai echilibrată.

„Noii comuniști de la Budapesta și Varșovia“. Noii lideri naționaliști, spune publicația, par să se inspire din aceleași manuale ca și predecesorii lor – cu paternalismul discursului lor și cu obsesia dușmanilor externi.

Spre deosebire de Europa Centrală, „cauza națională“ în România a fost confiscată de regimul lui Nicolae Ceaușescu. Din acest motiv, discursuri precum cele care se pot auzi azi la Varșovia sau Budapesta ar avea la București un aer vetust și, în orice caz, un parfum de lipsă de credibilitate. „Am mai văzut noi asta…“

Să nu ne facem iluzii: sistemele politice din Rusia și China corespund astăzi aspirațiilor majorității locuitorilor lor. Iar aceasta este deosebirea fundamentală în raport cu dictaturile comuniste de pînă în 1989.

Pe măsură ce Republica Moldova capătă tot mai multe dintre trăsăturile unui stat eșuat, crește și numărul celor care văd în România singura speranță. Totuși, numărul pro-europenilor îl depășește net pe cel al unioniștilor.

Eurogrupul, Comisia, Consiliul nu mai sînt azi redute inexpugnabile pentru eurofobi. Și, odată pătrunși acolo, ei le pot bloca destul de ușor, dat fiind modul de lucru din aceste instituții, mai degrabă de tip colegial, cu decizii luate unanim sau, mai rar, cu majorități calificate.

„Dacă cineva îi dezinformează pe oficialii europeni, Guvernul României este cel care face asta, pretinzînd că această reformă a Justiţiei nu are nimic de-a face cu lupta anticorupţie şi omiţînd faptul că există o anchetă foarte serioasă a OLAF. (…) Oficialii europeni nu sînt proşti, ei obţin informaţii din multe surse din România. Este şi cazul meu“, a spus socialista Ana Gomes la RFI.

Un lucru rămîne de netăgăduit: naziștii, aliații și colaboratorii lor, cei care au planificat și au dus la îndeplinire deportările și crimele în masă, au fost călăii. Iar victime au fost evreii, nu singuri, dar în măsură covîrșitoare.

Așa cum spunea comisarul pentru Extindere, Johannes Hahn, ori exportăm noi stabilitatea și valorile noastre în Balcanii de Vest, ori vom importa instabilitatea lor.

Și cine va suferi, de fapt, cel mai tare de pe urma unor tăieri ale fondurilor? Administrațiile locale, micile afaceri, fermierii, organizațiile neguvernamentale, comunitățile defavorizate. Cu alte cuvinte, măsura ar lovi exact acolo unde este mai multă nevoie de Europa. Uniunea Europeană e și așa plină de diviziuni. Una suplimentară între Vest și Est n-ar servi la nimic.

Bătălia pentru valorile europene se joacă mai degrabă pe terenul „perdanților“ decît în tabăra „beneficiarilor“. Degeaba așteaptă opozițiile din aceste țări ca Bruxelles-ul să vină și să-i pedepsească pe guvernanții răi pentru ca, eventual, să-i aducă în loc pe opozanții buni.

Aveți impresia că există la ora actuală o viziune clară asupra adevăratelor necesități de finanțare pentru dezvoltarea României, la orizontul următorului deceniu, altele decît interesele unor baroni locali de a îndestula niște firme prietene?

Nu e o exagerare. Buna relație româno-ungară constituie unul dintre pilonii stabilității regionale.

Principalul semn de întrebare este legat de consistența tandemului franco-german, fără de care nici un proiect european nu poate fi imaginat în mod serios.

Iliberalismul este la noi o contrareacție la măsurile anticorupție, care i-au vizat pe mulți dintre liderii actualei coaliții – inclusiv președinții celor două Camere ale Parlamentului.

La noi, republica este mai degrabă o stare de fapt cu care ne-a fost dat să trăim, așa, ca un semn din naștere.

Dezbaterea publică este încă vie, or­ga­ni­za­țiile neguvernamentale sînt active, președintele se situează împotriva cursului iliberal.

Avansul formațiunilor eurosceptice îi obligă să justifice în fața propriilor contribuabili fiecare euro alocat esticilor. Nu de alta, dar, vor striga euroscepticii, după ce că vin aici să ne fure slujbele, cei rămași acasă ne fură și banii?

Dacă „Măcelarul din Balcani“ plătește la mai bine de 20 de ani de la comiterea crimelor, cine a plătit, totuși, pentru torturile aplicate protestatarilor, acum 30 de ani? Nimeni.

Deraierea RomâRomânia a criticat de la bun început legătura pe care unele dintre statele membre (nu doar Olanda) o fac între aderarea la Spațiul Schengen și monitorizarea pe Justiție. niei de la linia pro-europeană și desprinderea ei de nucleul dur al Uniunii se profilează deja ca una dintre temele majore ale  confruntării politice din următoarea perioadă. Iar rezultatul acestei partide rămîne incert.

Constituirea unei formule de apărare europeană a ridicat mereu întrebări legate de trăinicia relației transatlantice.

Este, pînă la urmă, dovada palpabilă că emoțiile pe care populismul se pricepe atît de bine să le stimuleze nu țin loc și de soluții.

În cifre ajustate, industria românească produce cu 25% mai mult decît în vremea lui Ceaușescu, și asta cu doar o treime din salariații de atunci. Nici vorbă de dezindustrializare – România doar și-a transformat industria.

Constanta anului electoral european o reprezintă deplasarea spre dreapta a discursului politic mainstream și mai ales mesajul din subtext, potrivit căruia a fi de extremă dreapta nu mai e o rușine.

Nu cumva este vorba, mai curînd, de tentația iliberală, tot mai evidentă la guvernul declarat de centru-stînga, indiferent că s-a numit Grindeanu sau Tudose? Nu cumva este nevoia de sprijin în lupta împotriva statului de drept?

Ar exista o cale perfidă pentru o independență catalană de facto: transformarea Spaniei într-un stat eșuat. Un scenariu de coșmar pentru întreaga Europă.

Marea întrebare este dacă un guvern de la București, băgat pînă în gît în bătălia cu Justiția și care dă impresia că scapă deficitele de sub control, este capabil măcar să înțeleagă șansa ce stă în fața României.

România este țara europeană cu cea mai rapidă creștere economică înregistrată din anul 2000 încoace, adică de la deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Opțiunile Madridului nu sînt foarte multe, iar folosirea forței este chiar ultima dintre acestea.

Astăzi, lumea nu mai este bipolară, iar ideea „neamestecului în treburile interne“ este inaplicabilă, cîtă vreme România este parte a proiectului european. Dar tentațiile autoritariste n-au dispărut. Ele se numesc astăzi nu Mao sau Kim Ir Sen, ci Orbán, Kaczynski, Erdogan, Putin și, într-o bună măsură, Trump. Poți guverna după modelul lor păstrînd avantajele apartenenței la Uniunea Europeană?

Bucureștiul trebuie să dea un conținut dorinței sale de a participa la proiectul apărării comune europene. Acesta a fost gîndit tocmai pentru a pune în comun resursele industriilor de apărare din statele membre.

Acum doi ani, Berlinul tocmai le-a luat de sub nas liderilor populiști și activiștilor extremiști din Europa centrală și răsăriteană o uriașă șansă de ascensiune dată de o criză a refugiaților pe propriile teritorii. Probabil acesta este și motivul pentru care tocmai aceștia o atacă acum cel mai vehement pe cancelară.

După ceva mai mult de o sută de ani, povestea lui Elon Musk o reia pe cea a lui Henry Ford, care la începutul secolului XX lansa legendarul Model T, prima mașină destinată publicului larg.

Ce se dorește, de fapt, cu acest Erasmus? Numitul Erasmus îi împinge pe tinerii noștri să gîndească liber și independent, să-și găsească locul în societate fără ajutorul statului. Cum putem permite așa ceva, în țara noastră?

Italia ia în calcul oferirea de vize temporare pentru 200.000 de migranți. Este așa-numita „opțiune nucleară“, care ar permite migranților să plece mai departe în orice alt stat membru. Ușor de imaginat care ar fi reacția țărilor vecine. Deja, Austria și-a manifestat intenția de a deplasa armata și de a institui controale în Pasul Brener din Alpi.

Europa Centrală ar face bine să privească și către revoluția energetică anunțată la Paris.

Noul guvern se află pe acest teren în plină ofensivă de tip iliberal – de la prospectarea unui impozit pe cifra de afaceri, de inspirație mai degrabă africană, la intențiile tot mai transparente de desființare a Pilonului II de pensii.

Mesajul președintelui român a fost identic cu al cancelarei germane: Uniunea Europeană este solidară. Eșec pentru Trump.

Foarte probabil, această reconfigurare a scenei politice s-ar fi produs oricum. Demersul CpF nu a făcut decît să accelereze procesul.

Trebuie să sesizăm nuanțele. Donald Trump este mai bine privit în rîndul elitelor politice est-europene decît printre omologii din Europa de Vest.

Și apoi, pragmatic vorbind, ce este mai important pentru Uniune: competitivitatea sau libera circulație în afara Uniunii (fiindcă britanicii vor pleca oricum)?

În februarie, România a dat Europei o frumoasă dovadă de maturitate civică și democratică. Referendumul care se pregătește va arăta însă Europei cealaltă față a României – obtuză, intolerantă, izolaționistă.

Poate că provocarea cea mai importantă este aceea a găsirii unui nou model social european, adaptat erei globalizării și revoluției tehnologice. Văzînd amploarea provocărilor, cinci ani nici nu înseamnă tocmai mult.

Potestele se vor multiplica, iar decidenții politici vor fi tentați să dea răspunsuri populiste, în genul „apărăm locurile de muncă“. Sau, mai bine zis, apărăm vechile locuri de muncă descurajîndu-le pe cele noi.

Victoria candidatei de extremă dreapta, Marine Le Pen, care ar duce la blocarea Uniunii Europene, dat fiind programul pe care îl afișează, va însemna pentru România o închidere a orizontului și o intrare într-o zonă de incertitudine, pentru o perioadă încă nedefinită. Și aceasta, într-un context regional și așa complicat, prin creșterea agresivității Rusiei.

N este exclus ca, în schimbul unui mesaj puternic, aşa cum ar fi îndepărtarea Fidesz, socialiştii europeni să fie convinşi să dea şi ei ceva la schimb. Iar aici PSD, partidul de guvernămînt din România, cu accentele sale iliberale, populiste şi cu discursul său antijustiţie, ar putea să reprezinte preţul.