Cui foloseşte referendumul pentru familie?
Odată cu votul din Camera Deputaților privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, un drum periculos se deschide în fața societății noastre. Și se pare că, dată fiind conjunctura politică din acest moment, alunecarea în această direcție este inevitabilă. Să privim puțin în urmă și să vedem de unde și cum s-a făcut că bulgărele a luat-o la vale pînă cînd avalanșa să nu mai poată fi oprită.
Ce a fost inițial? Mici grupuri neoprotestante, inspirate din străfundurile Americii paleoconservatoare, aceea care a avut o contribuție importantă în aducerea lui Donald Trump la Casa Albă – via teoriile conspiraționiste vehiculate de publicațiile lui Steve Bannon. Catolici ultraconservatori, pentru care Jaroslaw Kaczynski este icoană de pus în ramă, iar Papa Francisc – un deviaționist (cel puțin). Ortodocși fundamentaliști, eurasianiști, adăpați la teoriile lui Dughin și la propaganda putinistă din rețeaua Sputnik. Dacopați. Nostalgici ceaușiști, național-comuniști convertiți la legionarismul securist. Legionari și neofasciști nedeghizați. Adversari ai vaccinării. Tot felul de grupuri au reușit să iasă din marginalizare și să impună teme în societate, grație fanatismului lor și folosind cu sîrg rețelele sociale.
România nu este izolată de restul lumii. Ceea ce a facilitat votul pentru Brexit și victoria lui Trump în Statele Unite lucrează și la noi, dar în moduri diferite. Însă toată această oaste de strînsură n-ar fi putut căpăta relevanța de azi fără un aliat fundamental: Biserica Ortodoxă Română (BOR). Probabil că instituția a văzut aici o șansă nesperată de a-și reabilita imaginea publică, după tragedia din clubul Colectiv.
Peste toate acestea s-a suprapus voința politică: PSD și coaliția majoritară, interesate să dea un răspuns societății după protestele masive din februarie. PNL, în căutare de teme care să-l scoată din amorțeală și în condițiile transformării într-o formațiune de tip conservator, cu vizibile nuanțe iliberale de tip Viktor Orbán (vezi promovarea legii privind 50% produse românești în magazine sau susținerea aproape unanimă pentru candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei). Plus aripa conservatoare a USR și oportunismul UDMR.
Inițiativa a căpătat astfel o uriașă relevanță politică și socială, ajungînd să fie susținută de drept-credincioși ortodocși, care urmează cuvîntul Bisericii, de simpatizanți ai partidelor principale, de conservatori moderați. În fața acestui val, separarea Bisericii de stat devine o glumă bună. Aspecte controversate, precum pericolul lipsei de protecție constituțională pentru familiile monoparentale, rămîn simple teorii. Toleranța – un moft. Diversitatea – un lux. Voința politică e de necontestat, tăvălugul legal nu poate fi oprit, referendumul e aproape cîștigat. Dar ce se va întîmpla după aceea?
Desigur, conspiraționiștii, ultraconservatorii, putiniștii, național-comuniștii, legionaroizii și toți ceilalți vor căuta să pluseze, pentru a-și impune agendele. Cine știe ce alte propuneri năstrușnice vor mai apărea – însă nu se știe cu cît succes. Probabil, foarte puțin, deoarece BOR și partidele nu vor mai dori să-și asocieze prea tare imaginea cu aceste grupuri, după o campanie pentru referendum ce se va fi dovedit destul de dură. Și în care se vor fi spus destule lucruri incomode – de la finanțarea BOR la corupția morală a partidelor sau la intruziunea rusească. BOR, însă, nu va putea contabiliza mari cîștiguri de imagine, așa cum speră. Dimpotrivă, se va îndepărta exact de categoriile dinamice și deschise ale societății. Aventurîndu-se atît de mult pe teren politic, BOR va adînci falii din societate, se va îndepărta cu încă un pas – și încă unul uriaș! – de misiunea sa unificatoare. Prestația jalnică de după drama Colectiv nu pare a-i fi servit drept lecție.
Despre partidele mari, prea multe nu sînt de spus. Au dat deja prea multe dovezi că nu mai sînt capabile să înțeleagă dinamica societății.
În februarie, România a dat Europei o frumoasă dovadă de maturitate civică și democratică. Mai mult, le-a reamintit europenilor de valorile care stau la baza proiectului nostru comun, au arătat că Europa deschisă către lume este o idee pentru care merită să lupți. Exemplul românilor a fost urmat de mulți europeni. Azi, odată cu alegerea lui Emmanuel Macron ca președinte al Franței, această Europă are în față cinci ani în care se poate reconstrui.
Referendumul care se pregătește va arăta însă Europei cealaltă față a României – obtuză, intolerantă, izolaționistă. Altfel, lumea nu se va opri în loc – nici măcar pe pămîntul românesc. Oameni vor continua să privească spre lume, să caute oportunități. Cupluri necăsătorite vor aduce în continuare pe lume copii. Bărbați și femei se vor căsători și vor divorța, vor continua să trăiască în uniuni consensuale. Cuplurile de același sex nu vor dispărea, vor rămîne parte a societății.
Doar România se va trezi a doua zi mai divizată și va încerca, cu greu, să revină la o stare de normalitate.
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.
