Bugetul UE, adevărata provocare a următorilor ani
În timp ce, la București, al treilea Executiv din ultimii ani se află în chinurile facerii (ciocnirile de interese dintre diferiții baroni locali făcînd misiunea mai grea decît se anticipa), adevărata provocare vine dinspre Bruxelles.
Comisia Europeană pregătește propunerea pentru Cadrul Financiar Multianual (CFM), adică bugetul Uniunii pentru perioada 2021-2027. Propunerea ar trebui făcută publică în mai. Dar bătălia de culise a început deja.
Bulgaria deține președinția rotativă a UE pînă la 1 iulie, astfel încît, prin diverse declarații, premierul Bojko Borisov s-a făcut deja purtătorul de cuvînt al statelor beneficiare nete de fonduri de coeziune. În mod sigur, el a făcut presiuni în acest sens și în cadrul recentei întrevederi cu Angela Merkel, care a marcat startul președinției bulgare.
Sînt 14 ani de cînd grosul statelor central și est-europene au aderat la Uniunea Europeană, după care, în 2007, acestora li s-au alăturat România și Bulgaria și, în sfîrșit, Croația în 2013. În toți acești ani, în pofida progreselor înregistrate, „noile state membre“ nu au reușit să ajungă din urmă economiile din Occident. În consecință, esticii spun că mai au nevoie de cel puțin un ciclu de șapte ani cu o puternică finanțare a politicilor de coeziune, pentru a putea spera să facă străpungerea. Problema este că atingerea acestui obiectiv se anunță extrem de dificilă.
În primul rînd, pentru că nu se știe de unde vor veni banii. Brexit-ul va afecta serios bugetul Uniunii, compus în principal din contribuții directe din partea statelor, de circa 1% din PIB. Pierderea bugetară va fi de cel puțin 12 miliarde de euro pe an (adică un deficit de 8%).
În actualul Cadru Financiar Multianual, Politica Agricolă Comună însumează 39% din totalul alocărilor, iar cea de coeziune, 26%. Principalii beneficiari: statele din Europa Centrală și de Est, în special „rebela“ Polonie. Dar și Ungaria și, evident, România și celelalte. Dar mai pot fi finanțate aceste politici, la nivelul actual, în condițiile unei pierderi anuale de finanțare de 8%, în urma plecării britanicilor? Ar fi posibil, dacă statele membre vor accepta să-și crească contribuția la bugetul comun, peste limita de 1% din PIB.
Spuneți-le aceasta germanilor, francezilor, olandezilor și celorlalți din Occident. Explicați-le că trebuie să bage mai adînc mîna în buzunar pentru confortul guvernelor eurosceptice de la Varșovia și Budapesta, pentru guvernanții de la București care au scos zeci și sute de mii de oameni în stradă, exasperați din cauza corupției. Și așa mai departe.
Apoi, în fața Uniunii Europene se ridică noi priorități, cum ar fi criza re-fugiaților, terorismul sau creșterea riscurilor geopolitice. Viitorul buget va trebui să finanțeze suficient apărarea comună, securitatea, politica de migrație, securizarea frontierelor externe ale Uniunii. De asemenea, programele pentru tineret sau economia digitală așteaptă și ele finanțări suplimentare, deoarece contribuie la creșterea competitivității economiei europene.
Pare că toate acestea îi interesează prea puțin pe guvernanții de la București sau, cine știe, nici măcar nu sînt înțelese – ați auzit de vreo preocupare în acest sens, la nivel de Executiv, ați aflat de vreo dezbatere publică lansată de Palatul Victoria, știți de vreo dezbatere parlamentară pe astfel de teme? Aveți impresia că există la ora actuală o viziune clară asupra adevăratelor necesități de finanțare pentru dezvoltarea României, la orizontul următorului deceniu, altele decît interesele unor baroni locali de a îndestula niște firme prietene?
Dincolo de aceste întrebări, problema e cît se poate de serioasă. Europa Centrală și de Est nu mai este în măsură să influențeze dezbaterea în privința bugetului nici măcar cît a fost cu ocazia CFM 2014-2020, cînd Berlinul și Londra oricum au impus primul buget multianual din istoria UE mai mic în valoare absolută decît precedentul.
Și pe atunci, în Polonia, guvernul era condus de Donald Tusk, foarte respectat la Bruxelles, iar Viktor Orbán nu o luase razna chiar cu totul! Degeaba. În materie de buget, trebuie să recunoaștem că pîinea și cuțitul le au încă statele net contributoare.
Să nu ne facem iluzii, avem toate motivele să ne așteptăm la o scădere în termeni reali a alocațiilor pentru PAC și Politica de Coeziune. Înseamnă aceasta și o blocare a dezvoltării țărilor noastre? Nu, dacă știm să fim creativi și folosim eficient celelalte capitole bugetare, dacă ne implicăm puternic în apărarea comună sau în proiectele de creștere a competitivității, de susținere a economiei digitale. Pur și simplu, avem nevoie de o regîndire a politicilor de dezvoltare pe termen mediu.
Întrebarea este: avem un plan pentru toate acestea?
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.
