Problema cu declaraţiile de unire din Republica Moldova

De ceva timp, un fenomen interesant se petrece de cealaltă parte a Prutului. Cetățenii mai mul-tor localități au început să semneze declarații de unire cu România.

Un prag psihologic a fost atins atunci cînd presa de la Chișinău a anunțat că numărul localităților semnatare a ajuns la 100, dintre care și două orașe de mici dimensiuni. Pentru ca la sfîrșitul săptămînii trecute să asistăm la un alt eveniment semnificativ: declarația de unire a fost semnată și de comuna Sadova, raionul Călărași, localitatea de baștină a președintelui Igor Dodon.

Pentru cine a urmărit înregistrarea furtunoasei ședințe de la Sadova, disponibilă pe rețelele de socializare, sentimentul nu a putut fi decît reconfortant. Cu toată opoziția zgomotoasă a suporterilor socialiști (ne aflam în satul lui Igor Dodon, să nu uităm!), a triumfat ideea că alături de România este mai bine.

„Știți cît sînt pensiile în România? 4000 de lei moldovenești, oameni buni!“, spunea unul dintre participanții la adunare, al cărui nume de familie era chiar Dodon. „Țăranii primesc o mulțime de bani de la Uniunea Europeană ca să aibă cu ce ara și semăna. Un doctor cîștigă 16.000 de lei (moldovenești), toți doctorii noștri se pregătesc acum să plece în România! Și în România există DNA, Departamentul Anticorupție! Doamna Kövesi! Știți voi ce înseamnă asta? Înseamnă că nu-i lasă pe miniștri să fure, oameni buni!“, a continuat vorbitorul.

Atenți mereu la problemele noastre, uităm adesea că binele și răul sînt, în realitate, niște noțiuni relative și, mai ales, uităm de unde am pornit. Ei bine, cu un sfert de secol în urmă, raportul Produsului Intern Brut per capita dintre România și Republica Moldova era de mai puțin de doi la unu. Acum e de șapte la unu.

Ajunsă deja la 60% din media Uniunii Europene (la indicatorul PIB/locuitor), după ce la demararea negocierilor de aderare nu era nici la 30%, România a trecut pur și simplu în altă ligă europeană, ajutată în mod evident de reformele necesare aderării, de prezența pe piața unică și de accesul la fondurile pentru agricultură și de coeziune.

Și dacă asta nu se simte prea bine de la noi, atunci se vede clar din vecinătatea estică unde, iată, modelul european își menține atractivitatea în pofida puternicei propagande ruse, dar și a corupției și proastei guvernări a formațiunilor declarate chiar… pro-europene.

Însă toate acestea nu trebuie să ne scutească de la a rămîne cu picioarele pe pămînt. Mai întîi, declarațiile sînt pur simbolice și nu au vreo valoare juridică. Ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, avea dreptate cînd spunea asta. Nu aveau dreptate cei care l-au făcut praf pe rețelele de socializare, acuzîndu-l de lipsă de patriotism.

Pur și simplu, statul român nu poate susține un asemenea fenomen – cel puțin la nivel instituțional. Cînd niște primari români se adună la Iași pentru a-și pune și ei semnăturile pe declarații simbolice de unire, aceasta e cu totul altceva, este vorba de reprezentanți ai comunităților. Guvernul, însă, e mai bine să nu se implice.

Republica Moldova este stat suveran și independent, membru al ONU și recunoscut de România. Bucureștiul ar încălca pur și simplu normele dreptului internațional dacă ar acționa pentru desființarea oricărui alt stat, inclusiv Republica Moldova. Să nu confundăm dreptul internațional cu dreptul istoric.

Apoi, să nu uităm că soarta ne-a lăsat într-o regiune complicată, în care proiectele naționale s-au bătut adesea cap în cap, iar frontierele, foarte greu de trasat în acest mozaic de etnii și religii, au fost mereu subiect de dispută.

Orice deschidere a unei discuții legate de o frontieră va deschide o alta și o alta… iar ascensiunea populismului și naționalismului în zonă aduce oricum un plus de instabilitate. Apropo: ce-ar zice românii dacă, în anul Centenarului, cîteva localități majoritar maghiare din Harghita și Covasna ar semna declarații de unire cu Ungaria?

Să privim acum chestiunea în contextul politic, mereu tulbure, din Republica Moldova. Cum era de așteptat, președintele Igor Dodon a criticat vehement demersul și a răspuns cu „declarații de susținere a statalității“, semnate de alte localități moldovenești. În interviul acordat publicației Deutsche Welle acum două săptămîni, președintele Dodon vorbea de peste 200 de localități semnatare. În Republica Moldova sînt însă puțin peste 900 de comune și peste 60 de orașe – asta ca să ne facem o idee asupra impactului totuși destul de redus al ambelor inițiative.

Este adevărat că, pe măsură ce Republica Moldova capătă tot mai multe dintre trăsăturile unui stat eșuat, crește și numărul celor care văd în România singura speranță. Totuși, numărul pro-europenilor îl depășește net pe cel al unioniștilor.

În noiembrie au loc alegeri parlamentare, iar scopul președintelui Dodon și al socialiștilor este clar: cîștigarea majorității, dacă se poate, constituționale și instaurarea unui regim prezidențial. Avînd în față modelele Putin sau Lukașenko, și Igor Dodon visează, probabil, să se eternizeze la putere.

Iar transformarea campaniei electorale într-o discuție pro sau contra unire nu ar fi decît în avantajul lui Dodon. 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.