Un horoscop periculos
Prezența discretă a simbolurilor zodiacului pe fațada catedralei gotice Notre-Dame din Amiens (începutul secolului XIII) e simptomatică pentru ambiguitatea de lungă durată a relației dintre creștinism și astrologie. Trebuie spus că astrologia greacă, simțitor modificată față de cea babiloniană, căreia îi datorează totuși zodiacul și multe altele, e deja foarte populară în Mediterana romană un secol și mai bine înainte de apariția creștinismului. Sigur că expunerea crescută a grecilor în epoca elenistică la influențele orientale e una din cauzele acestei popularități. Departe însă de a fi ceva fundamental străin spiritului civilizației clasice, astrologia răspundea, de fapt, nevoilor pe care le satisfăceau pînă atunci oracolele din temple, aflate în declin marcat. În plus, în anumite zone, mai ales în Egiptul greco-roman, unde a și fost elaborată în forma ei clasică, astrologia se împletea de minune cu alte tradiții filozofice, matematice, magice etc. Primii autori creștini sînt în general vehement împotriva astrologiei, în general, dar nu întotdeauna. În anumite texte, teme și principii astrologice sînt direct valorizate sau, în orice caz, considerate compatibile cu creștinismul timpuriu, altminteri, cum se știe, destul de eteroclit. Așa, de pildă, în episodul magilor din Evanghelia după Matei, în scrierile lui Bardaisan, Tertulian, Pseudo-Clement, Origene, Zeno episcopul Veronei sau în speculațiile mai multor grupuri creștine despre care aflăm din textele lui Hipolit din Roma, și la fel în cazul priscilianiștilor din Hispania și al altor „creștini gnostici“ (declarați, ulterior, eretici). Ce știm, arheologic, despre cum lucrau astrologii antichității? Există multe horoscoape antice pe papirus, găsite în Egipt, dar ele nu cuprind niciodată, din cîte știu, diagrame și nu ne spun cum anume vizualizau ei relațiile dintre planete. Într-un roman de aventuri grecesc antic găsim o descriere a unei asemenea tăblițe, mici și prețioase, pentru realizarea horoscopului. Există extrem de puține descoperiri arheologice de tăblițe ale astrologilor. Două sînt de marmură (cea din Cairo, numită după Daressy, și Tabula zisă a lui Bianchini), alte două sînt din sticlă (zodiacul de la Tanis, cel din oaza Kharga). Tăblițele de fildeș găsite în Grand (Vosges, în Lorena) sînt însă probabil descoperirea care ne dă cea mai clară idee despre cum arătau aceste fascinante artefacte. Sînt două dipticuri de fildeș, foarte asemănătoare, de cam 30 x 20cm. Pe fiecare din ele sînt incizate cele 12 simboluri ale zodiacului, avînd în centru soarele și luna și, pe cercul exterior, cu figuri și nume în greacă, cei 36 de „decani“ (cu asta deja am intrat pe un teren care nu-mi mai e deloc familiar). Inițial, tăblițele erau parte pictate și parte acoperite cu foiță de aur. Pe la 170 d.Hr., cineva le-a sfărîmat în sute de fragmente, le-a aruncat în fundul unei fîntîni, aleasă să fie cît mai departe de sanctuarul local al zeului galic Grannus (asimilabil cu Apollo) și apoi a aruncat pietre peste ele. Cea mai mare parte a acestor fragmente au fost recuperate de arheologi. Acest tip de distrugere metodică e corelat de obicei cu o indignare religioasă. Reliefuri reprezentîndu-l pe zeul Mithra, de pildă, au fost sfărîmate în felul acesta pe situri apropiate, în secolele următoare, foarte probabil de către creștini. Dar pentru sfîrșitul secolului II, acest lucru nu e la fel de sigur. Comunități creștine sînt deja atestate în Galia în 177 d.Hr. (în Lyon), deci e perfect posibil ca una să fi existat și în Grand la data distrugerii tăblițelor noastre. Dar poate nu e vorba de un ultraj doctrinar, ci doar de un client atît de supărat pe ceea ce a aflat din horoscopul său, încît s-a răzbunat pe frumosul instrument al meseriei.
În 2000 a mai apărut o tăbliță de astrolog într-o peșteră aflată la 100 km de Dubrovnik, plină cu material, în special ceramică, și aparent neatinsă din antichitate. Cum tot ce s-a săpat a fost dat prin sită de 3 mm cu jet de apă, vreo 30 de fragmente de fildeș, incizate, au fost recuperate și reasamblate în șapte simboluri zodiacale, organizate pe un disc cu diametrul de 20 cm. Cam asta foloseau astrologii care veneau în coloniile de pe coasta dalmatică și interacționau cu elitele ilire elenizate, pentru care astrologia trebuie să fi fost o modă nouă, validantă, un fel de racord la mișcarea cool internațională. Remarcabil este că din toate (puținele, ce-i drept) tăblițe găsite, aceasta e cea mai timpurie, fiind ferm datată în prima jumătate a secolului I î.Hr. Dintre simbolurile de pe tăblița din peșteră, Racul și Peștii sînt cel mai bine păstrate. Și seamănă foarte bine cu cele corespunzătoare de pe fațada vestică a catedralei medievale din Amiens.
Foto: wikimedia commons, zodiac la catedrala din Amiens
