De la Bacalaureat la dreptul moral

Publicat în Dilema Veche nr. 642 din 9-15 iunie 2016
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Săptămîna trecută, am publicat în revista noastră un articol semnat de dl Florentin Ţuca, intitulat „Bacalaureat, proba de drept şi de morală“, provocat de discuţiile stîrnite de cel mai recent film al dlui Cristian Mungiu. În cea mai mare parte, înclin să-i dau dreptate dlui Ţuca. Şi eu cred că multe dintre criticile aduse filmului sînt nedrepte. În general, să reproşezi unui artist că nu atacă o anumită problemă din ceea ţi se pare a fi „unghiul potrivit“ este o părăsire a convenţiei fundamentale pentru orice formă/produs de artă. În speţă, să reproşezi filmului că a vorbit despre „corupţia mică“ atunci cînd ţara e răvăşită de „corupţia mare“ sau că nu a vorbit despre corupţia de la „privat“, care e mult mai dăunătoare decît corupţia de la „stat“, e ca şi cum ai reproşa unui film precum Filantropica lui Nae Caranfil că ocultează frumuseţile patriei noastre şi farmecul Bucureştiului (folosesc analogia aceasta pentru că am fost de faţă cînd cineva i-a făcut acest reproş dlui Caranfil, după o vizionare). E un truism să spui că artistul e absolut suveran să-şi aleagă tema şi unghiul de abordare, ba chiar şi teza pe care vrea să o susţină. E un truism şi să avertizezi înaintea unui film precum Bacalaureat că nu este un tratat despre corupţia din România de azi. Dar, după cîte se vede, uneori, truismele trebuie rerostite. Să reproşezi unui artist că trebuia să aibă alt discurs artistic decît cel pe care singur a ales să-l susţină mi se pare absurd. Evident că spectatorul are toată libertatea de a comenta: i-a plăcut sau nu, s-a regăsit în mesajul ori în neliniştea autorului sau nu, a crezut povestea sau nu etc. Dar să discuţi în termenii „trebuia să facă aşa“ îmi pare inacceptabil. Doar la comunişti exista „trebuie aşa, nu trebuie aşa“, „subiectul ăsta se tratează aşa şi nu aşa“.

Articolul dlui Ţuca, însă, atinge o chestiune, să-i zic aşa, mai profesională. Vorbeşte domnia-sa despre „relaţia morală – drept“ pe care îşi întemeiază o pledoarie avocăţească în toată regula, cu „onorată instanţă“ şi toate celelalte artificii retorice de bară, specifice profesiunii sale. Cum am unele preocupări în domeniu, simt nevoia să mă pronunţ. Pledînd, un avocat apără mereu un om şi, abia în subtext, o cauză. Dl Ţuca pledează pentru personajul principal al filmului, doctorul Aldea, acuzabil, de nu chiar acuzat, şi abia în subtext pentru film. Eu nu o să pledez deloc. O să iau o idee formulată teoretic de dl Ţuca şi o să o discut, pentru că relevanţa ei pentru România de azi mi se pare evidentă. Spune dl Ţuca: „Normele de drept, menite să reglementeze relații sociale, se vor – sau ar trebui să fie – reflectarea codului etic asumat de majoritatea indivizilor dintr-o jurisdicție. Se întîmplă însă uneori ca oglinda morală în care se privește legea să se crape, iar spiritul etic pe care ar trebui să-l întruchipeze să se rupă de litera ei.“ Dl. Ţuca se plasează, astfel, pe o tradiţie lungă şi solidă a gîndirii juridice. De la romani pînă la marea şcoală istorică a dreptului de la începutul veacului al XIX-lea (Savigny, Von Hugo, Puchta, Windscheid etc.), cu interesanta ei prelungire românească (Kogălniceanu), ideea că dreptul trebuie să codifice moravurile existente în societate a făcut, iată, o lungă epocă. Legiuitorul ar trebui să observe atent obiceiurile şi tradiţiile etice practicate în popor şi ar trebui să legifereze în sensul consacrării şi apărării lor. Legea ar trebui să se schimbe odată cu schimbarea acestei tradiţii şi acestor obiceiuri. Efectul dreptului ar fi, prin urmare, unul refrigerant (Thomas Mann), iar rolul fundamental al dreptului este acela de a asigura predictibilitate (căci tot poporul îşi cunoaşte tradiţiile) şi stabilitate. Numai că, odată cu nebunia Revoluţiei Franceze, dreptul a căpătat un alt rol – acela de a prescrie conduite dezirabile, apreciate astfel după conformitatea cu unele principii etice valabile în absolut. A apărut, în termeni hegelieni, diferenţa dintre ceea ce este (sein) şi ceea ce trebuie să fie (sollen). Dreptul a devenit un instrument pentru reformarea societăţii şi nu pentru conservarea ei.

De pildă, nimeni nu a protestat cînd prima noastră Constituţie de după 1989 a statuat că economia românească este o economie de piaţă, deşi în momentul edictării normei toată lumea ştia că nu e aşa. Norma a fost acceptată pentru că toată lumea accepta că aşa trebuie să fie. Norma constituţională avea un rol proiectiv şi nu unul stabilizator. Norma chema la reformă, ba chiar obliga la reformă (că de-aia e normă juridică) şi nimeni nu a spus că trebuie aşteptat pînă cînd economia noastră va deveni, din socialistă, capitalistă şi abia apoi să apară norma.

În ceea ce priveşte regulile anticorupţie şi prointegritate, adeziunea publică la ele nu vrea să spună că România este o ţară fără corupţie şi că integritatea domneşte, suveran şi netulburat, peste administraţia şi afacerile noastre. Toată lumea le percepe exact ca norme a căror forţă obligatorie va produce un altfel de conduită decît cea împămîntenită.

Ce ne facem, însă, cu situaţiile, să le zicem aşa, „benigne“? Dacă în cazul marilor abuzuri, regulile penale nu par a fi puse în discuţie, ele ridică probleme exact cînd sînt chemate să se aplice la situaţii „omeneşti“, la cazuri ­mici. Dl Ţuca însuşi explică foarte corect situaţia „lipsei de pericol social“ ca o cauză care înlătură răspunderea penală. Magistratul, tot cu legea în mînă, este cel chemat să aprecieze cînd o faptă penală este sau nu de „pericol social“. Dar, pînă să o facă judecătorul, o face imediat oricine are de judecat, în propria lui subiectivitate, o anume situaţie. În acest sens, judecătorul chiar e obligat să asculte atent vocea publicului. Ce vreau să spun, cu mica mea intervenţie, este că mi se pare mai adecvat momentului pe care îl trăim să avem legi născute nu din obiceiuri, ci din principii morale şi, în acelaşi timp, să lăsăm magistratului toate pîrghiile la îndemînă pentru a tempera sau a înăspri efectele legii în raport cu fiecare caz în parte, după cum spune vocea publică, dacă se poate discerne vreuna în cacofonia generală. Asta înseamnă, în mintea mea, o lege morală care evită capcanele unei morale legiferate. Ca să meargă bine, un asemenea sistem ar trebui să asigure, concomitent, şi magistratul cu excelentă pregătire juridică şi luminată înţelegere a „omenescului“, cu bunele şi relele sale. Dar cum obţinem un asemenea magistrat, capabil să judece deopotrivă şi după lege, dar şi „în echitate“, este o altă, lungă, poveste.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.