Un decalog sau mai multe? (IX)

Publicat în Dilema Veche nr. 643 din 16-22 iunie 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

A da un sens vieții” e un proiect existențial puternic. Asta înseamnă să în­veți să trăiești sub semnul interogației, al căutării; pentru că nu poți „da sens vieții” decît trăind-o. Educația ar trebui, pesemne, să ne pregătească pentru drumul incertitudinii fără odihnă. Dar cîți dintre noi își doresc așa ceva, pentru ei înșiși, pentru copiii lor? Cîți n-ar opta pentru calea mai sigură, mai confortabilă, de a se lăsa trăiți de viețile lor? Cu siguranță, mulți preferă să se aleagă cu un sens al vieții gata făcut, pe care să-l primească de la o instanță autorizată, fie ea familia, școala, grupul de prieteni sau comunitatea profesională. „A primi” rostul existenței ne descarcă de povara disputei cu noi înșine. Pentru unii, educația ar trebui să ne pună la dispoziție instrumentele navigării și știința de a le folosi. Pentru alții, ar trebui să ne umfle vîntul în pînze, spre a pluti ferm pînă la sfîrșitul zilelor – către propriul nostru azimut sau în derivă, nu mai contează.

„Nevoia de împrospătare” vine atît din structura noastră neuronală – a se vedea experimentele cu animale sau oameni privați pentru un timp de orice excitații senzoriale –, cît și din atributele creșterii, proprii vîrstelor la care educația își joacă cartea. Opusul ei, „nevoia de conservare”, atinge straturi mult mai profunde ale ființei noastre. Unii zic, pe bună dreptate, că e rostul fundamental al educației de a urca centrul viețuirii noastre din hipotalamus în cortex. În realitate, în fața unor decizii majore, alegem adesea varianta care asigură șanse optime conservării, în detrimentul riscurilor împrospătării.

Cînd am purces, cu un elan donquijotesc, la căutarea variantei optime de reformare a programei de română pentru liceu, am purtat, cum am mai povestit, numeroase discuții cu tinerii cărora le era destinată operațiunea. Dorința de împrospătare era omniprezentă în opiniile lor, pe cît de ferventă, pe atît de vag articulată conceptual. Undeva în fundal însă percepeam, încă de pe atunci, anxietățile pe care le iscă instinctul de conservare. Cum vor reacționa profesorii, care au, orice-ar zice legea, pîinea și cuțitul în mîini? Ce se va întîmpla în final la bac?

Incertitudini de felul ăsta s-au dovedit, din păcate, întemeiate. Aspirația nerostită a proiectului, „gîndește cu capul tău”, s-a arătat inadecvată nu numai pentru sistem, ci și pentru bună parte dintre beneficiari. Se pare că legea minimului efort, imbatabilă pe scara biologică, funcționează deopotrivă la homo sapiens, chiar și în varianta sa cea mai promițătoare: tineretul. Decît să-ți bați capul, de pildă, să înțelegi vreun text oarecare, pare să fie mai simplu, mai eficient, să înveți un comentariu gata făcut. Și așa comentariile, date afară pe ușă de reforma curriculară, au intrat îndărăt pe fereastră, cu sprijinul serviciilor naționale de evaluare, al profesorilor care mai au de trecut prin cîte o inspecție de grad la care își joacă lozul carierei lor, al părinților care vor musai să știe ce a scris copilul lor în maculator la ora de curs și, nu în ultimul rînd, al elevilor înșiși, care se grăbesc – graba e apanajul vîrstei! – să scape din școală cu un certificat valabil.

Pentru părinți, nevoia de conservare funcționează într-un registru aparte. Am avut de-a face cu o mulțime de situații în care persoane care-și croiseră drumul prin furcile vieții mai degrabă în pofida decît datorită educației primite țineau morțiș ca și copiii lor să treacă prin aceleași ordalii care, în concepția lor, le-ar fi marcat drumul spre reușită.

Cît despre profesori, ei ar trebui, cred, să capete un antrenament aparte care să-i imunizeze împotriva irezistibilei tentații de a-i forma pe elevi după chipul și asemănarea lor; măcar pentru simplul motiv că noi ne vom duce, iar ei vor veni.

Învățămîntul nostru e un neobosit furnizor de siguranță: nu în tine însuți, ci în lumea în care trăiești. Lume care, potrivit dogmelor educaționale, arată nu numai ca fiind evident cognoscibilă, ci și deja fără rest cunoscută. Din păcate, însă, opinia publică, fie că e vorba de adulți sau de tineri, favorizează o atare Weltanschauung în perimetrul educațional. Lumea e și‑așa destul de încîlcită, iar cunoașterea ei de către noi destul de confuză, așa că școala ar trebui mai degrabă să le pună elevilor în brațe harta și busola cu care să se poată mișca între repere certe. Există două erori de raționament în această opinie, larg răspîndită, se pare, în mentalul autohton.

Prima e că harta pe care o livrăm e a lumii noastre, a educatorilor, nu însă și a lumii lor, a celor educați. Îmi amintesc, de pildă, cum, elev fiind prin anii ’70, trebuia să învățăm la geografie o sumedenie de statistici privind producția de oțel, de cărbune și altele asemenea pe cap de locuitor. Era, de bună seamă, un exercițiu de propagandă, camuflat sub o aparență științifică. Azi probabil nu se mai practică așa ceva. Doar că am schimbat ideologema informației „bune” sau „rele” cu opoziția „util” versus „inutil”, ignorînd cu nonșalanță întrebările ce i-ar putea da sens: Cînd? Cui? Pentru ce? A doua eroare argumentativă privește busola, nu harta. Nu e suficient să știi încotro e nordul ca să ajungi unde vrei. Mai trebuie să știi și unde vrei să ajungi, iar lucrul acesta e valabil nu doar în ce privește opțiunile existențiale, ci și demersurile cognitive.

Una peste alta, ajungem la aceeași întristătoare realitate, a unor elevi sau studenți ce-și iau conștiincios notițe după perorațiile profesorului, dar nu ar cuteza sfidarea de a pune o întrebare. Exercițiul mirării pare a nu fi într-atît o nevoie înnăscută, așa cum generos credea Solomon Marcus, cît o deprindere dobîndită. Ne învîrtim în­tr‑un cerc vicios. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.