EDITORIALE ȘI OPINII

La începutul anului, Regina Elisabeta a II-a a acordat distincții și ordine ale Imperiului Britanic unor personalități din diverse domenii. Pianistul român Radu Lupu (70 de ani) a devenit Commander of the Order of the British Empire (CBE). Majestatea Sa menționează, sec, motivația: „pentru servicii aduse muzicii“.

Vînătoarea de cacofonii este un exemplu de „lingvistică populară“ (Folklinguistics), care poate deveni ea însăşi obiect de studiu: se bazează pe opinii despre limbă de uz curent, răspîndite mai ales prin şcoli şi prin edituri, fără a fi fost produse sau validate de specialişti.

Așa s-a tradus în română, ingenios, titlul unei cărți a lui Herbert Frank, Die das „neue“ nicht fürchten – Manager der Kunst; o carte despre arta plastică modernă, mai exact, despre „viețile acelor oameni care, fără să se teamă de nou, s-au pus în slujba artei tinere și au adus sacrificii pentru ea“.

„Un tînăr la 14-15 ani trebuie format dintr-o perspectivă generală: el încă nu știe ce va face în viață, deci trebuie să-i oferi cît mai multe căi. Unuia îi place matematica, altuia fenomenele naturii, altuia îi place să stea în podul casei și să citească.“

Într-o lume de preziceri, unii fac doar previziuni, bazate însă pe analize. Săptămînalul The Economist publică la fiecare sfîrşit de an, de 30 de ani încoace, un supliment consistent cu previziuni  politice şi economice pentru anul care urmează.

Bestia de germană pusese ochii pe mine de la întîia oră. Nu‑i plăcea lungimea părului meu. Venea lîngă mine și își înfigea degetele în șuvițele de la ceafă. Rămînea într-o stranie expectativă pentru mult timp, savurînd, cu metodă, starea mea de paralizie psihologică.

Dacă ceva e disponibil, la vedere, expus într-un fel sau altul, iar tu-l lași acolo și treci mai departe, atunci „Ești prost!“. După cum întoarcerea spre vreo formă de „facere de bine“, întotdeauna se soldează cu un păcat fundamental, pe care noi îl formulăm cît se poate de limpede și de pitoresc, dar nu se poate reproduce aici.

Despre Dacian Cioloş se speculează deja că se pregăteşte pentru o carieră de politician ales. Pînă acum, cariera domnului Cioloş e o listă de posturi în care a fost numit.

Odată cu noul an, Mircea Vasilescu s-a decis să se retragă din funcția de redactor-șef al Dilemei vechi, mutînd accentul pe cariera sa universitară, fără însă a se despărți de gazetă. Îl înțeleg. În orice funcție te-ai afla, e igienic să nu „încremenești în proiect“.

Din josul scării, din susul scării, vine miros de sarmale. Acum, în clipa asta, toți românii fac sarmale. În toate casele, cu ușile și ferestrele închise, fierb olițe, oale și oloaie cu sarmale. Mă înduioșez pînă la lacrimi de această solidaritate umană și încep să simț tradițional.

Metroul şi sky-trenul sînt chiar mai ieftine şi au şi avantajul aerului condiţionat. Din păcate, Tamrat şi Tanya consideră că nu sînt „experienţe“ culturale, aşa că trebuie să iau mai departe barca.

Nu știu să existe o legătura directă, indubitabil demonstrată științific, între volumul de emisii de gaze cu efect de seră și temperatura medie anuală. Inginer fiind, întreb: cîte catralioane de metri cubi de emisii echivalează cu o încălzire de două grade?

Dacă va alege să investească pre­ponderent în disciplinele cu tradiţie naţională şi/sau popularitate globală în detrimentul împrăştierii puţinului pe zeci de sporturi, atunci se vor găsi bani buni pentru performanţe. Pînă atunci, pentru handbal, veşnicul copil rătăcitor, se va tot tăia viţelul cel gras.

După ce „ne‑au luat petrolul, băncile, terenul agricol, după ce ne-au tăiat pădurile, acum au pus gînd rău pășunii alpine și vor să ne distrugă simbolurile naționale“. Pentru că, într-adevăr, oaia și oieritul au un loc special în mentalul românesc.

Pentru a înţelege raportul dintre sinonimele cioban, oier, păstor, păcurar, dic­ţio­narele ne ajută doar pînă la un punct: vechiul păcurar a ieşit din uz sau s-a păstrat ca nume de familie; păstor (din latinescul pastor) e un cuvînt arhaic, poetic, folosit mai ales ca metaforă îngheţată în limbajul bisericesc.

Nu sînt bolnav. Nu m-am certat cu re­dac­ția, cu managementul, cu publicul, cu cine mai știe cine. N-am avut vreo re­velație bruscă. Nu m-a bușit vreo „di­si­dență“, nu mă duc să fac altă revistă. Nu mă călugăresc, nu mă retrag pe vreo insulă

Pot spune că, pe cît de uşor şi de relaxat, pe atît de plăcut a fost acel Revelion. Descărcat de împovărătoarele „obligaţii“ de a mînca şi a bea din greu pînă dimineaţa.

Cînd ai greșit ceva neintenționat, trebuie să te grăbești să mai păcătuiești o dată – a doua oară, desigur, cu intenție! –, pentru a putea fi scuzat „la pachet“, adică o singură dată. Mai pe șleau exprimat, comite două mizerii în lanț și bucură-te de privilegiul unui gest unic de iertare!

Furtul – și tot ce-l înconjoară, de la dimensiunile lingvistice ale conținutului său, pînă la nenumăratele povești care-l fac cel mai evocat subiect din lumea românească de azi – a devenit, pentru noi, un fel de a vedea lumea.

La finalul anului, Donald Trump propunea interzicerea temporară a accesului musulmanilor pe teritoriul Statelor Unite. Firesc, ideea candidatului republican la președinția Statelor Unite a provocat o serioasă furtună mediatică și politică.

Vorbim mult despre sănătate cînd sîntem sub asaltul bolii sau sub acela al unei obsesii ea însăși patologică. Așa și cu dialogul. Repetarea mecanică sau strict decorativă a termenului dovedește iminența unei crize.

De drept, România nu are o religie de stat și asigură libertatea tuturor cultelor, acestea fiind autonome față de stat. Reciproc, România fiind un stat laic, biserica nu poate interveni în problemele statului. De fapt, lucrurile stau altfel.

Silviu nu ştie decît nouă litere bine. Are 10 ani și cu 14 cm sub înălţimea fiului meu la aceeaşi vîrstă. Iar fiul meu a fost întotdeauna un copil scund. Pentru şcoală memorează textul citit de altcineva şi apoi îl repetă pretinzînd că citeşte. Nu face deosebirea între r şi l. Dar Silviu o să fie bine.

„Nu mă roade politica. Habar n-am ce pachet social pot să abuzez. Dacă vii tu să mă înlocuiești vreo 12 ore în bucătărie, fac eu documentarea în locul tău“. Tomas e din Slovacia și lucrează ca bucătar de lux în Londra de vreo zece ani.

România e, istoric, între marile naţiuni ale handbalului de fete, deci aurul, care ne scapă de 53 de ani, e deja o obligaţie. Părerea de rău? E bună doar dacă e topită într-un manual al refuzului de a mai trăi un astfel de sentiment.

În esență, teoria este aceasta: în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat, convenită la întîlnirea sovieto-americană de la Malta și pusă în operă, la București, de oameni ai KGB. Consecința este că regimul comunist, prezumat ca legitim, a fost răsturnat de o conspirație a marilor puteri. Firește, în mod ilegitim.

În fiecare an e la fel. Cum se apropie 22 decembrie, încep discuțiile despre Revoluție. Se vorbește tot mai viu și mai autentic despre servicii secrete, Gorbaciov, comploturi, Malta și altele asemenea.

Denumirea banalului fel de mîncare caracteristic meselor de sărbători cuprinde în sine mai multe curiozităţi filologice: e un hibrid româno-francez, netransparent, dar riscînd să intre în contradicţie cu realitatea la o încercare de traducere.

Eu sînt pentru ea, e clar, un soi de bolovan atîrnat de celălalt capăt al lesei.

În vremurile acelea în care trăiam zilnic umilinţele şi mizeriile comunismului, în acel adevărat război pe care conducătorii îl duceau permanent împotriva noastră, măcar imaginaţia mai rămăsese. I-am împuşcat aşadar pe toţi, în mintea mea.

S-a scuturat terifiant în faţa lor, ca după un frison puternic. Şi-a ridicat puţin masca (atît cît să i se vadă gura) şi a rostit cu glas cavernos, venit parcă din povestirile gotice ale lui Poe: „Eu sînt Cocoşatul de la Rotterdam“.

Mereu, cineva vrea să ne fure bicicleta. Să ne „facă“. Ne plîngem între noi că nu mai înțelegem nimic, pentru ca în secunda următoare, în public, să suferim de povara durerii că înțelegem absolut totul.

Nici nu începea bine, şi anul 2015 era deja marcat de atacul terorist din redacţia revistei satirice pariziene Charlie Hebdo. Au murit atunci, pe 7 ianuarie, sub tirul deschis de doi atacatori islamişti, 12 editori şi angajaţi ai revistei

2015 a fost anul pre­șe­din­telui. De la optimismul reținut al debutului de mandat, trecînd prin conflictul surd cu executivul condus de Victor Ponta și terminînd cu instaurarea unui guvern mai prietenos, Klaus Iohan­nis a dominat. A făcut-o eficient, nezgomotos și, în același timp, dînd senzația unei oarecari inadecvări.

Angela Merkel a declarat din nou, după mulţi ani, că „multiculturalismul a eşuat“. Are dreptate? Şi dacă n-are, de ce nu? Şi cine, oare, e de vină pentru eventualul lui „eşec“?

Cultul rating-ului a transformat, destul de rapid, gazetăria într-o dexteritate de tip „hocus-pocus“, „alba-neagra“, „uite-o, nu e!“. Cu alte cuvinte, un adevărat profesionist al domeniului trebuie să știe cum să te fraierească.

Nu există guvern tehnocrat pe termen lung – zîmbește Haddad. Un guvern tehnocrat administrează, nu guvernează. Și asta pînă se mai liniștesc lucrurile și pot fi organizate alegeri reale. E un intermezzo util!

Școala începe prost – nu îmi place și mă întorc acasă la prima pauză. Fac același lucru cîteva zile. Învățătoarea o cheamă pe mama, îmi iau o trosneală țeapănă și decid că școala este un lucru de care am nevoie dacă vreau să mai pot sta pe fundul propriu. Mă descurc repejor și încep să-i fac temele lui Sorin.

Stanislaw Gadecki este șeful conferinței episcopilor polonezi pentru al doilea an consecutiv din cei zece pe care îi are (teoretic) la dispoziție. Se opune vehement oricărei încercări menite a îndulci poziția Bisericii în privința homosexualității, di­vorțului sau fertilizării in vitro.

Ştiţi cum e numită Naţionala României în presa franco-helvetă? Blocul (de beton), Seiful, Marele Zid. Cică mai nou defensiva tricoloră se vede şi de pe Lună. Sfînta tactică a ariciului, de fabricaţie nea Puiu, dar avînd o fundaţie istorică. Nu învăţam oare la şcoală pe vremuri că noi n-am atacat pe nimeni, niciodată?

Sigur că Franța și Europa (în majoritatea lor, să fim drepți…) au răsuflat ușurate duminică seară, la aflarea primelor estimări privind rezultatele turului doi al regionalelor din Hexagon.

Ultimele sale intervenții publice despre care am auzit (o scrisoare către liceeni de acum vreo trei ani, un apel în timpul campaniei electorale din 2014 și o suită de comentarii după Colectiv) sînt apeluri la onestitate, la decență, la inteligență, dar, mai presus de orice, sînt manifeste de eliberare.

Cu vreo 15 ani în urmă, scriam despre locuţiunea a-şi da cu părerea, foarte răspîndită şi pe atunci în limbajul colocvial, dar asociată, tocmai din acest motiv, cu o notă de ironie, de deriziune: datul cu părerea fiind perceput ca o activitate amatoristică şi neangajantă.

Deocamdată, mie liceul mi se pare, în actuala configuraţie, ca o autostradă pe care apare la un moment dat, netam-nesam, un ditamai podul, pe sub care trec alte drumuri. Vrei să cobori? N-ai decît să sari de pe parapet. Vrei să urci în autostradă? Te poţi tîrî pe burtă pe taluz. Oricum, la capătul podului e o altă ţară.

Țineţi minte ce făceau, în urmă cu nişte ani, mulţi bărbaţi în fiecare sîmbătă dimineaţă? Îşi bibileau maşinile parcate în faţa blocului, le reparau, le spălau cu detergent, cu cîrpe şi perii, le clăteau cu găleata, le lustruiau. Uneori se încumetau şi la lucrări importante, se băgau pe sub ele, le dădeau jos motorul sau cutia de viteze.

„Mai lucrez la finisaje, șlefuiesc, cum ar veni. Teza este gata și sînt foarte mîndră de ea, dar am pretenții de perfecționistă, nu­tresc convingerea că aparțin lumii celor care mîngîie verbul, cuvîntul scris, în monumentalitatea lui sacră-originară, pînă îi dau străluciri diamantine.“

Galopul de sănătate al lui Donald Trump, din Statele Unite, produce un soi de amuzament. Pare că aici, la noi, în Lumea Veche, lucrurile sînt foarte serioase, iar peste Ocean se petrece o comedioară care nu depășește limitele unui serial amuzant. O fi însă numai atît?

Teama de un „Pearl Harbour cibernetic“ s-a manifestat pentru prima oară în anii ’90, iar în ultimii douăzeci de ani, politicienii și-au făcut griji că hackerii ar putea arunca în aer conducte de petrol, contamina rezervele de apă potabilă, deschide vanele barajelor hidrotehnice sau redirecționa avioanele pe un curs de coliziune.