Staţii şi răspîntii

Publicat în Dilema Veche nr. 618 din 17-23 decembrie 2015
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

O călătorie precum cea pe care o descrie harta curriculară nu urmează un drum oblu şi stingher. Fie că urcă dinspre copilărie spre maturitate sau coboară de la joc şi curiozitate la dezamăgire şi lehamite, traseul mai are şi el popasuri, în care îţi mai tragi sufletul şi te uiţi împrejur, să vezi încotro să o iei.

Aşa cum drumul de-a şcoala e construit la noi parcă pentru o lume antipodală, tot aşa staţiile şi răspîntiile cu care e presărat par a fi gîndite şui şi puse anapoda.

Am scris şi am vorbit pînă la saţietate despre stupiditatea definirii ciclurilor curriculare în actuala configuraţie. Era, n-am să uit, plină vară cînd s-a trecut în Parlament, cu o straşnică unanimitate, modificarea legii educaţiei prin care se introducea învăţămîntul obligatoriu de zece clase. Nici o opoziţie politică, nici o reacţie din partea societăţii civile sau a presei. Evenimentul a fost comentat în cîteva notiţe prizărite de ziar – culmea! – ca un act de generozitate din partea guvernanţilor, care ar fi dat astfel şansa să înveţe mai mult tineretului avid de educaţie. De parcă o constrîngere ar fi totuna cu o oportunitate, de parcă între o obligaţie şi un drept n-ar fi nici o deosebire. Mi-am zis că mintea românească va fi fost lovită de torpoarea vesperală, alt­min­teri cum să-ţi explici că nimeni nu-şi mai amintea că ne bucuraserăm deja de un atare experiment încă din anii ’80, cu acelaşi succes ca şi interdicţia avortului şi a contracepţiei – şi cu aceeaşi soartă ca şi aceasta îndată după căderea regimului comunist. Mă aşteptam chiar ca şi politicile de odinioară de creştere demografică să fie reconsiderate ca acordarea unor drepturi suplimentare – acelea de a naşte oricît, oricînd şi oricum, dacă nu vrei să ajungi pe mîna procuraturii.

Cea mai evidentă aberaţie a acestei reorganizări este revenirea la formula antedecembristă a liceului cu „două trepte“ – altfel botezate, e drept. Pentru mine, este un nonsens categoric să proiectezi un ciclu de şcolaritate hăcuit în două jumătăţi, cu statut net diferit: una obligatorie, cealaltă, facultativă.

Am ascultat ulterior o puzderie de argumente, care mai de care mai răsucite, prin care mi se demonstra că mă ambalez degeaba. De pildă, că elevii care sînt admişi la liceu vor prinde, într-a IX-a şi a X-a, gustul de învăţătură şi vor vrea să meargă apoi mai departe. Statisticile se pare că zic altceva, dar asta nici nu mai contează. Că, de fapt, şi obligaţia e mai mult aşa, de sperietoare, fiindcă nimeni n-o s-o ia în serios, să deranjeze bietele familii nevoiaşe cu amenzi usturătoare, pe care oricum nu le vor plăti. Că, pentru cei care n-au avut şansa admiterii la un liceu, chiar dacă şi‑ar fi dorit acest lucru, va exista posibilitatea ca, după doi ani petrecuţi într-o şcoală de arte şi meserii, să urmeze timp de un an un soi de cursuri compensatorii care să le dea dreptul, odată finalizate, să revină în clasa a XI-a pe filieră teoretică (mă întreb cîte cazuri de felul ăsta s-au înregistrat pînă acum). Degeaba. Eu o ţineam una şi bună, că nu ai cum să ridici o construcţie solidă pe temelia unei flagrante lipse de noimă; că între o obligaţie şi un drept e o prăpastie ontologică, pe care n-ar trebui să fim îndemnaţi să o străbatem pe sîrmă, cu o prăjină în mînă şi legaţi la ochi. E absurd să ai, fie şi ca pură virtualitate, tineri cu zece clase care să se bată cu pumnii în piept că au absolvit jumătate de liceu.

Primele consecinţe le-am resimţit atunci cînd am fost rechemaţi, cei din grupul de lucru pentru programa liceală de română, să o ajustăm în raport cu noua situaţie. Nu era deloc uşor să refaci reperele unui parcurs care fusese gîndit, din capul locului, pentru patru ani de studiu, mai mult chiar, şi cu posibilitatea de a absorbi, fără mari convulsii, materia primului an de liceu în anul terminal, cel de-al cincilea, de şcoală generală, aşa cum prevedea legea anterioară.

Răscroiul pe care urma să îl facem nu avea să fie treabă uşoară. Nu poţi avea un absolvent de învăţămînt obligatoriu care să declare senin că el n-a ajuns decît pînă la completiva de mod şi pastelurile lui Alecsandri.

Ni s-a transmis, din partea forurilor decidente, să nu ne batem capul prea tare, că n-or să fie mulţi liceeni care să se oprească după clasa a X-a. Am răspuns că nu sînt Mafalda, dar că pentru mine e suficient să fie şi unul singur care să ne tragă de mînecă, că obligatoriul nu-i ca facultativul, ca să îmi crape obrazul de ruşine. Nu-s militar, să mă împac cu gîndul că în campanie mai apar şi „victime colaterale“. Şi nici nu cred că e bine ca şcoala să fie privită ca un teatru de război.

Pe scurt, mi-e jenă şi azi de ce a ieşit cînd am fost constrînşi să facem un curriculum „în trepte“ pentru liceu. Poate n‑am fost noi suficient de sagaci. Poate alţii or face treabă mai bună.

Deocamdată, mie liceul mi se pare, în actuala configuraţie, ca o autostradă pe care apare la un moment dat, netam-nesam, un ditamai podul, pe sub care trec alte drumuri. Vrei să cobori? N-ai decît să sari de pe parapet. Vrei să urci în autostradă? Te poţi tîrî pe burtă pe taluz. Oricum, la capătul podului e o altă ţară.

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.