EDITORIALE ȘI OPINII

Agresiunea unui individ fioros asupra unei fete de 21 de ani de la Salvamont, într-un bar din staţiunea Straja, a produs valuri de indignare pe reţelele de socializare şi în mass-media.

Zilele trecute, într-un bar din sta­țiu­nea Straja, lîngă Lupeni, un tro­glodit – mare, chel, posesor de trei cefe – lasă lată o tînără salvamontistă, după ce îi aplică un pumn în plină figură. A nu se formula nici o suspiciune la adresa vreunei intenții de discriminare a tipilor mari, chei, posesori de multe cefe.

PSD a semnat zilele trecute un nou protocol de colaborare cu UNPR.

Ocupația scrisului nu este, însă, privită cu aceeași îngăduință. Cred că e vorba de confuzia iscată de expresia „lucrări științifice“. Nimeni nu cere celui care lucrează la tîmplărie să fie un Brâncuși. El trebuie să facă doar scaune, probabil. De ce, în cazul scrisului, ar trebui musai să apară numai „lucrări științifice“?

Cuvîntul turcesc pe care l-am pus în titlu înseamnă „sustenabilitate“. L‑am ales mai întîi pentru că e o dovadă convingătoare a globalizării. Odată ajuns la modă, orice cuvînt, din orice parte a lumii, devine universal valabil.

Îmi aduc aminte de elongațiile corporale pentru care tinerii chinezi aspiranți la corporații stau pe listele de așteptare și cîte doi ani: au observat că, inconștient probabil, angajatorii occidentali preferă candidații ceva mai înalți, așa, ca ei…

Nenea zice tîmpenii. Clar, ar vrea să zică chestii rasiste rău, numa’ că i-am blocat neuronu’ și nu îi este clar dacă sînt dușman sau ba. Eu am crezut că am o șansă să dea Domnu’ (metaforic vorbind) cu Forța în mine, dar ăsta pare că nu se pricepe la metafore. Și dacă ar ști că sînt „țigan“, cum zice dînsul, mi-aș cam lua-o.

În Anglia, Suedia și Germania s-au luat la bătaie. Ăia contra refugiaților s-au păruit cu ăia care vor să îi primească. Nu-i înțeleg. Nu am avut niciodată opinii politice atît de ferme încît să mă iau la bătaie cu un conațional.

După cum se ştie, Biserica Ortodoxă Română s-a asociat demersului organizaţiei neguvernamentale Coaliţia pentru Familie, care a iniţiat o campanie de strîngere de semnături pentru modificarea Articolului 48 (1) din Constituţie.

Mă înduioșează eforturile noastre susținute de a ieși în lumea mare prin Marea Neagră, despre care nici măcar nu putem să știm sigur dacă este Prietenoasă sau Periculoasă.

Expresia populară mut în dungi nu este foarte frecventă şi nu a fost cuprinsă în dicţionarele noastre de uz curent. Deşi este evident că se foloseşte pentru caracterizarea negativă a unei persoane, sensul său specific nu e foarte clar.

Sintagma „învățămînt centrat“ sugerează ideea că sistemul educațional, cu toate articulațiile lui, este, asemeni sistemului solar, un întreg coerent, ale cărui piese componente nu se mișcă alandala, fiecare în legea ei, ci se supun unei ordini interioare dictate „de la centru“.

Pentru că Dilema a împlinit, la jumătatea lui ianuarie, 23 de ani, colegii de la Adevărul Live au avut ideea de a-i invita la o discuţie pe cei trei redactori-şefi pe care i-a avut revista, din 1993 încoace. Publicăm mai jos transcrierea cîtorva fragmente din emisiunea de la Adevărul Live.

„Alo, domnul Mierlică Marin? Vă salut! Ambasada Chinei vă deranjază, domnu’ Mierlică. Puteţi să-mi spuneţi şi mie ce se mai aude cu salariile acelea? Ei, nu zău! Să fiu al dracu’! Păi, şi ce facem, domnu’ Mierlică? Aşa… da, da, înţeleg, dar ştiţi, noi am executat… Da, da, înţeleg.“

„Pe nepusă masă, taică-meu a dezvoltat, acasă, o psihoză inversă. Vrea să treacă fraudulos granița și să emigreze în Germania. S-a săturat, îmi spune conspirativ, de tiranul ăsta de Ceaușescu!“

A adus o dezbatere pe acest subiect, poate mai vie decît oricînd, dar, mai ales, o impresionantă serie de mărturisiri. Cu un elan nemaivăzut pînă acum, mulți români au reușit să povestească abuzurile la care au fost supuși în familie.

Consiliul Superior al Magistraturii nu a avut parte de o presă bună cînd a decis să avizeze negativ un proiect de ordonanţă a Guvernului care ar urma să abroge prevederea legală ce permite autorilor de lucrări ştiinţifice să iasă mai devreme din închisori.

Dintre candidații viitoarei campanii electorale avînd ca țintă Primăria Capitalei, cel mai plauzibil, din punctul meu de vedere, este dl Nicușor Dan. Nu-l cunosc personal, dar știu ce a făcut și ce face și mi se pare că are marele atu de a nu semăna cu nici unul dintre antecesorii și dintre contracandidații săi.

Ne-am obișnuit cu această percepție socială: la noi ca la nimeni! Un soi de narcisism frustrat ne face să vedem excepționalism românesc pretutindeni – iar în ultima vreme, ne-a crescut apetitul pentru excepționalismul mizeriei: sîntem, de pildă, nu doar corupți, ci musai cei mai corupți!

Tensiunea în Ierusalim e oribilă. Garduri electrificate, ziduri de ciment dezgustătoare care separă vieți. Dușmani care sînt peste tot în mod real sau imaginar. Am petrecut cîteva zile în Israel și West Bank, și am senzația că părți din mine au murit.

„Îmi doresc un management mai eficient la nivelul instituțiilor europene, o mai mare coerență, o mai bună planificare și mai multă rigoare în ceea ce privește agenda europeană.“ Așa a zis președintele României, de curînd, la o întîlnire cu diplomații străini acreditați la București.

Era prin primăvara lui 2014 cînd o surprindeam cu această întrebare pe fosta comisară pentru Justiţie, Viviane Reding, într-o dezbatere de la Bruxelles. Ruşii tocmai ameninţau cu represalii după căderea lui Ianukovici în Ucraina. În cîteva zile avea să urmeze anexarea Crimeei.

Bag de seamă că în dezbaterea stîr­nită de valul migranţilor (pentru unii e un tsunami, pentru alţii – o binecuvîntare) se folosesc, mai ales, argumente emoţionale.

Un anglicism extrem de frecvent întîlnit în ultimii ani, mai ales în spaţiul Internetului, este customizat, preluare şi adaptare a formei customized, participiul verbului to customize („a adapta la nevoile şi cerinţele clientului“), devenit în română a customiza.

Vă mai amintiți, probabil, de tragedia lui Ionuț, copilul ucis de cîini lîngă un teren de joacă din București. Am fost atunci, în febra emoțională a momentului, martorii unei avalanșe de acuze, clamînd, toate, responsabilitatea celor care, direct sau indirect, au făcut posibil să se petreacă acel groaznic accident.

Extrema cealaltă este tot o nebunie, care se petrece îndeobşte prin ţările mai puţin civilizate şi în care părinţii pur şi simplu îşi maltratează copiii, iar autorităţile nu pot sau nu vor să intervină pe motiv că familia e sacră şi nu te poţi amesteca în treburile ei interne.

„Pînă și pisica mea, Esmeralda“, a continuat moderatorul TV trist, „m-a mușcat azi dimineață de ceafă, deoarece – sînt convins – nu m-a recunoscut… Uită-te și tu! De cîteva minute, sînt urmărit agresiv de polițaii ăia cu mutre de mardeiași.“

E an electoral. E, cumva, asemănător cu momentul acela de mare sărbătoare, cînd unii se spală. În rest, n-o fac. Nu pentru că n-ar avea condiții, ci pentru că există riscul să răcească sau pentru că n-au timp, mereu se găsește cîte ceva de făcut.

În interiorul cercurilor politice româneşti decenţa, consecvenţa responsabilă şi raţiunea sînt antipatriotice. Cîştigă cine strigă mai tare.

Cred că toată lumea s-a plictisit de supa, mereu reîncălzită, a dezbaterilor postelectorale. În orice caz, eu unul m-am plictisit. Nu mă mai simt îndemnat decît la două-trei reflecţii şi suspine finale. Nesistematice, nepretenţioase şi, probabil, neesenţiale.

vident, e perfect normal să ai un atașament durabil față de locul tău de baștină. Nu poți evacua emoțional amintirile copilăriei, ale vecinilor și rudelor, ale ulițelor sau străzilor pe care ai făcut primii pași. Problema e că lucrurile alunecă spre o fudulie ușor ridicolă, cînd înlocuiesc sentimentul firesc cu țîfna exclusivistă.

De la Cuza pînă în prezent, principala problemă structurală a României a fost și a rămas „chestiunea agrară“, iar aceasta a fost și a rămas nerezolvată. Toate reformele au fost și au rămas agrare (centrate pe proprietate) și nu agricole (centrate pe productivitate).

E anul de grație 1984 și sînt în primul an de liceu. E o minunăție de iarnă, cu zăpadă multă și frig. În casă e cam la fel ca afară, mai puțin zăpada. E drept că s-ar putea chiar, cu puțină ambiție, să ne dăm pe gheață. De fiecare dată cînd face mama ciorbă se face o pojghiță de gheață pe pereți în mai puțin de trei ore.

Cam asta e Europa, azi. Uniunea are de rezolvat criza refugiaților. Nu e vorba despre o soluție pentru următorii cinci ani, pentru următoarea perioadă de programare bugetară (cu strategiile astea ar fi fost obișnuită). Nici vorbă! Uniunea are de rezolvat „chestii neprevăzute“ acum! Nu mîine! Azi!

Ajungem la dezbaterea care, cu siguranță, va încinge atmosfera publică și rețelele de socializare în următoarele luni de zile: decizia Bisericii Ortodoxe Române de a susține strîngerea de semnături pentru introducerea în Constituție a interdicției căsătoriei între persoanele de același sex.

Așa cum un alchimist este mult mai mult decît un chimist, Radu Lupu este mult mai mult decît un pianist.

Introducerea în uz a unor anglicisme care dublează şi concurează termenii împrumutaţi cu mai bine de un secol în urmă din franceză este un proces extrem de vizibil în ultimele decenii.

De cînd Ministerul Justiției a publicat, slavă Domnului, lista lucrărilor scoase pe bandă rulantă de rezidenții pușcăriilor, mass-media se întrec în a publica „topuri ale rușinii“.

Toate informaţiile din ambele variante ale poveştii sînt perfect adevărate. Fiecare o poate alege pe cea care-i place. Dar cine s-a uitat în acele zile la televiziunile de ştiri s-ar putea simţi mai familiarizat cu cea de-a doua.

Femeia intră în biroul decanului cu gesturi sigure și se așeză direct, fără să aștepte să fie invitată. Puse pe birou un dosar voluminos, îngălbenit de vreme. Privea fix. Ochii îi străluceau precum două faruri în noapte, lăsate, neglijent, pe „faza lungă“. Decanul se înfioră.

Noul „deținut politic“ e o specie cît se poate de recentă, apărută în urma glaciațiunii declanșate de impactul unui meteorit de mari dimensiuni, cunoscut sub numele de „Justiția“. E o nouă și sofisticată etapă a evoluției speciilor, o mutație extrem de spectaculoasă.

La ora la care scriu acest text, Republica Moldova nu are încă guvern. Șirul de renunțări și refuzuri crește aproape zilnic, iar, pe fundal, cetățenii Chișinăului cer în stradă alegeri, demisii, reforme, contrareforme.

Expedierea mesajelor „colective“. E soluția birocratică a „dialogului“. N-ai timp să însăilezi nenumărate mici capodopere de proză lirică și atunci scrii două-trei rînduri „de uz global“ și le trimiți unei lungi liste de prieteni, rude, colegi ș.a.m.d.

„Doar culturile care se iau în serios traduc“ – declară, programatic, Bogdan Ghiu.

Publicasem două afurisenii de articole pe blog-ul meu. Unul despre felul în care „proiectașii“ aruncă banii publici (fonduri europene) pe fereastră, urmat de încă unul în care eram foarte sarcastic cu  Euro-Narniacii (birocrații care se ocupă de problemele romilor) de la Bruxelles.

O cheamă Henriette Reker și a fost aleasă edil-șef în Köln de curînd, în octombrie trecut. Cu o zi înaintea scrutinului, a fost victima unui atentat serios. Un bărbat cu opinii xenofobe a înjunghiat-o în gît, reproșîndu-i politica mult prea permisivă în privința refugiaților.

Steaua a ajuns o glumă. Echipa e deţinută de un tip care spune că o vinde primului venit, iar marca e a unui club ministerial care ne dă de înţeles acum că l-a păcălit calificat pe cel dintîi, care s-a angajat să bage banii pe care ministerul nu-i mai avea.

…și o continuare a întrebării: cu cine am vrea noi sau cu cine vor rușii? Mai este de actualitate bancul cum că Uniunea Sovietică se învecinează cu cine vrea ea?