Să te pui cu infractorii?

Agresiunea unui individ fioros asupra unei fete de 21 de ani de la Salvamont, într-un bar din staţiunea Straja, a produs valuri de indignare pe reţelele de socializare şi în mass-media. Faptele, aşa cum au fost prezentate la ştiri, însoţite şi de imaginile captate de o cameră de supraveghere, sînt destul de clare, şocante şi, probabil, deja bine cunoscute de multă lume. Atacatorul, un fost puşcăriaş cu antecedente similare, a lovit cu bestialitate o fată care se apropiase de masa lui să i spună ceva, nu mai contează ce. Martor la incident ar fi fost şi un jandarm montan care n-a intervenit în momentul agresiunii, aşa cum l-ar fi obligat nu doar bunul-simţ, ci şi regulile stricte ale ocupaţiei sale. Dar prin mass-media şi pe reţelele de socializare s-au răspîndit imediat şi eternele comentarii despre lipsa de solidaritate a oamenilor. Din cele relatate despre incident însă, dincolo de neintervenţia de moment a jandarmului (care stătea la masă cu infractorul), nu se poate spune că oamenii ar fi fost pasivi. I-au dat imediat ajutor victimei (inclusiv jandarmul), au anunţat Poliţia şi în cele din urmă, datorită lor, agresorul a fost arestat. Unii par totuşi să sufere că lumea n-a sărit imediat să-l imobilizeze pe netrebnic, să-l pedepsească pe loc.

Ei bine, poate că oamenii au văzut prea multe filme americane cu eroi care intervin salvator la momentul potrivit, făcînd dreptate. Şi, prin comparaţie, comentatorii noştri de pe margine (care probabil că se visează adesea eroi) se simt îndreptăţiţi ca, atunci cînd aud de întîmplări de genul celei din barul de la Straja, să recurgă nemulţumiţi la obişnuitele clişee cu pasivitatea românilor şi cu ideea că la noi poţi păţi orice în public, fără ca lumea să intervină. Mai adaugă şi vorba ca la noi la nimenea… Cred că aici intrăm într-o problemă mai generală. Cum să intervii într-o astfel de situaţie? Să faci pe eroul şi să rişti s-o încasezi la rîndul tău (poate şi fără vreun rezultat în respectiva cauză)? Să te retragi consolîndu-te cu argumente fataliste, să fii laş adică, şi apoi să mori de ruşine? Să încerci să apelezi la resursele interioare de nesimţire? Poate că fiecare dintre noi a fost pus măcar o dată în viaţă într-o asemenea dilemă. Dar oare putem cere oamenilor să fie solidari, să facă adică, instantaneu, front comun împotriva infractorilor? Şi le putem cere să fie eroi? Păi, aţi văzut cum arăta ăla care a bătut-o pe biata fată? Omeneşte, ai putea să nu te miri nici de jandarm că n-a intervenit, deşi datoria lui era s-o facă.

Lăsîndu-l la o parte pe jandarm, pentru toate problemele de mai sus există nişte soluţii, cel puţin teoretic.

În urmă cu cîţiva ani am asistat la o informare din partea Poliţiei despre hoţii de buzunare care „lucrează“ prin tramvaie şi autobuze. Atunci am aflat despre specializările stricte ale şuţilor în cadrul unei echipe („brigadă“, cum îi zic ei) şi despre metodele psihologice pe care le folosesc. Am auzit de Moacă, de Gogu de la CFR, de Românaşu şi de alţi asemenea hoţi de buzunare celebri în Bucureşti. Ne-au spus şi că într-o „brigadă“, în afară de hoţul propriu zis şi de cel care fuge cu portofelul, există un „tampon“ – cel care blochează trecerea victimei şi-i distrage atenţia, un „girofar“ – cel care ţine de şase, cum s-ar spune, în stare să-i „miroasă“ chiar şi pe poliţiştii îmbrăcaţi în haine civile, şi un „mardeiaş“ – cel responsabil cu intimidarea şi chiar cu bătaia, dacă e cazul. Poliţiştii ne-au explicat şi că ideea „manifestării conştiinţei cetăţeneşti“ prin „luarea de atitudine“ împotriva hoţilor, în asemenea cazuri, nu e decît o mare prostie, moştenită probabil din comunism. Infractorii sînt mai pregătiţi şi mai bine organizaţi decît pasagerii unui tramvai. În definitiv, asta e „meseria“ lor şi ei ştiu foarte bine şi care e psihologia victimelor, şi cum pot face faţă unei situaţii mai dificile. Au antrenament fizic şi psihic. E periculos, ne-au spus poliţiştii, să încerci să te pui cu ei. Nicăieri în lume nu se întîmplă aşa ceva, decît foarte rar. Nu e o problemă specific românească, oriunde în lume e dovedit, în astfel de cazuri oamenii sînt mai degrabă fricoşi decît curajoşi. Ce poţi face însă (în afară de a-ţi păzi buzunarele) e să dai telefon la Poliţie cît de repede posibil. Iar problema nu e dacă să intervii sau nu tu, ca simplu cetăţean, ci dacă serviciul la care apelezi e eficient sau nu. Ar fi bine, cu alte cuvinte, să ai o Poliţie la care să ştii că poţi apela oricînd cu încredere. Pentru asta ar trebui să se militeze într-o societate care se vrea civilizată şi mai puţin pentru ideea implicării directe a cetăţenilor împotriva infractorilor. Recomandările se potrivesc şi în cazul de la Straja. Iar acolo, cetăţenii şi-au făcut treaba pînă la urmă, adică au determinat arestarea agresorului. Din păcate, pe fata de la Salvamont nu prea putea nimeni s-o păzească de loviturile îngrozitoare pe care le-a primit. Poate doar jandarmul, dacă ar fi avut o altă atitudine şi prezenţă de spirit… Evident însă, nici o situaţie nu seamănă cu alta, fiecare caz îşi are datele lui şi intervenţiile eroice pot fi salutare. Dar ele se petrec mai des în filme decît în realitate.