Modificarea Constituţiei: va mai fi România un stat liberal?
După cum se ştie, Biserica Ortodoxă Română s-a asociat demersului organizaţiei neguvernamentale Coaliţia pentru Familie, care a iniţiat o campanie de strîngere de semnături pentru modificarea Articolului 48 (1) din Constituţie. Potrivit acestui articol, „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“. Organizaţia consideră că termenul de „soți“ este unul vag și deschis interpretărilor. Din acest motiv, organizaţia crede că ar fi necesar un articol constituţional mai clar: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“.
Cazul va genera în lunile viitoare ample dezbateri în societate şi, dat fiind faptul că ne aflăm în an electoral, partidele vor simţi nevoia să se poziţioneze într-un fel sau altul – uitîndu-se mai degrabă către sondajele de opinie decît către grilele de valori ale familiilor politice europene pe care le reprezintă.
Şi, iarăşi, este de aşteptat ca dezbaterea să fie deturnată de la sensul ei fundamental, adică să se ducă înspre o confuntare între adepţii familiei tradiţionale (imensa majoritate) şi adepţii minoritari ai „mariajului pentru toţi“, ca să împrumutăm expresia franţuzească. Nimic mai greşit. Nu despre o asemenea confruntare este vorba aici.
De fapt, discutăm despre un act cu semnificaţii politice profunde, care ar putea schimba cu totul chiar fundamentele statului român modern, aşa cum îl ştim de la Alexandru Ioan Cuza încoace, exceptînd, desigur, trista paranteză a dictaturilor regală, legionară şi antonesciană, şi a comunismului.
Una este iniţiativa unei organizaţii neguvernamentale – fondul problemei este mai puţin important – şi alta este implicarea făţişă a Bisericii Ortodoxe Române, ieşirea ei din neutralitate, pe un subiect care atinge direct caracterul liberal al statului român.
Fără îndoială că stă la îndemîna BOR să strîngă semnăturile necesare – de altfel, pragul legal al celor 500.000 de semnături a fost depăşit deja, fără probleme, dar se doreşte o cifră cu mult mai mare, de natură să impresioneze cu adevărat. Şi ce se va întîmpla oare atunci cînd registrele cu semnături vor fi trîntite cu zgomot pe birourile liderilor politici?
Atenţie, vorbim despre acești lideri politici, cu imaginea publică făcută şi aşa ţăndări, din cauza compromisurilor şi acuzaţiilor de corupţie din ultimii ani. Cine dintre ei va avea curajul de a se opune, în numele unor principii ale societăţii liberale şi democratice, pe care chiar ei le-au încălcat adesea? Şi, desigur, BOR va avea apoi capacitatea de a face să treacă şi referendumul.
Observaţi că, încetul cu încetul, demersul de modificare a Constituţiei încetează a mai fi unul civic şi el este preluat, cu voia sau fără voia organizaţiilor neguvernamentale, de către Biserică. Ea, Biserica, este cea care-şi va impune pînă la urmă voinţa politică şi ea va culege roadele. Cine îşi va mai aminti, la sfîrşit, că acţiunea a fost iniţiată de o organizaţie neguvernamentală?
Şi cine garantează că BOR se va opri aici? Întrebarea este mai degrabă ce alte elemente ale statului liberal vor fi atacate după aceea. Libertăţile de manifestare artistică? Libertatea de conştiinţă? Planificarea familială? Egalitatea dintre sexe? Sau, mai pragmatic, conservarea şi întărirea privilegiilor fiscale, atît de criticate în ultima vreme, dar mai ales după comportamentul Bisericii Ortodoxe Române în cazul Colectiv?
Calea, oricum, pare deschisă. Sistemul politic românesc se află în criză de credibilitate. În faţa BOR se deschid frumoase posibilităţi de a-şi lua revanşa după lovitura de imagine suferită în urma tragediei din clubul Colectiv. Ideile privind Occidentul desacralizat, putrezit moral şi dezbrăcat de tradiţii – idei susţinute puternic de propaganda Rusiei lui Putin – încep să prindă şi la noi, pe fondul crizei refugiaţilor şi a construcţiei europene. Iar acestea merg mînă în mînă cu cererile tot mai insistente privind instaurarea unui regim de mînă forte, neliberal, dar, în aceeaşi măsură, „românesc, patriotic şi cu frică de Dumnezeu“.
Dar ce fel de revanşă îşi poate lua BOR? Să nu uităm, România rămîne una împărţită în două, între adepţii unei societăţi de tip arhaic, rural, dominată de un stat paternalist, dar ferm, cu un conducător unic, şi celălalt model, liberal, cu deschidere către lume, bazat pe pluralism şi toleranţă.
Intrarea Bisericii Ortodoxe Române pe cîmpul luptei politice doar va accentua diviziunile dintre aceste două Românii. Este aceasta ceea ce îşi poate dori Biserica? Iar activiştii civici care au iniţiat acţiunea de modificare a Constituţiei înţeleg, oare, consecințele profunde ale demersului lor?
Ovidiu Nahoi este realizator de programe la RFI România și TVR.
