Anamneză

Publicat în Dilema Veche nr. 624 din 4-10 februarie 2016
Iconofobie jpeg

M-a sunat recent un fost coleg de școală, emigrat – de peste trei decenii –, cu întreaga familie, în Germania. A revenit în țară pentru o vreme, dar nu de dorul locurilor natale, ci forțat de niște împrejurări mai curînd nefericite. Tatăl lui, domnul Ninel Purcale, ajuns la frumoasa vîrstă de șaptezeci și șase de ani, dezvăluia semnele unei patologii bizare, în fața căreia medicii nemți consultați capitulaseră, ridicînd, într-o ultimă instanță, nedumeriți, din umeri. „Totul a început“, mi-a mărturisit tînărul Purcale la o cafea, „imediat după ce s-a pensionat. Inițial discret, apoi tot mai evident. Se scula cu noaptea în cap – uneori și la trei dimineața –, își trăgea un pardesiu peste pijama și se înființa la ușile magazinelor alimentare din cartierul unde locuia. Aștepta acolo, nemișcat, cîteva ore bune, pînă răsăreau lucrătorii supermarket-urilor respective și camioanele de aprovizionare. De obicei, se certa violent cu tipul care descuia incinta, strigîndu-i că el a fost primul și cerîn­du-i vehement să se respecte atît coada, cît și rația individuală. Se temea că nu ar fi suficientă marfă pentru toată lumea. Ulterior cumpăra, sălbatic, ignorînd propriile-i recomandări, uriașe cantități de carne (de diverse animale), lapte, zahăr, ouă și ulei. Biata maică-mea, exasperată, oferea întruna mîncare de pomană, în dreapta și în stînga, folosind măsuri de porționare aproape industriale. Nu mai avea loc în casă de merinde. O tulburau mai ales terifiantele hălci de porc. Foarte des, bătrînul repeta shopping-ul de cîteva ori pe zi. Aflasem chiar că obișnuia să-și lase plase cu sticle goale în fața mai multor Alimentare pentru a prinde rînd. Odată au venit geniștii, împreună cu trupele de intervenție antiteroristă, și i-au detonat o sacoșă ce păruse tuturor – abandonată fiind – extrem de periculoasă…“

„Vai de capul nostru!“, își reluă povestea colegul meu suspinînd. „Încet-încet, s a instaurat dezastrul. De 1 mai și de 23 august, își punea o șapcă proletară pe cap și, înhățînd eșarfa roșie a mamei, vocifera că vrea să meargă la demonstrație cu stegulețul. Îl potoleam greu, numai și numai – soră-mea a venit cu ideea asta genială! – fredonîndu-i, în ritm de marș militar, vechiul cîntec patriotic (obsesia copilăriei, ți-l amintești cu siguranță!) «Partidul, Ceaușescu, România». Ofta adînc, însă – slavă Domnului! – se liniștea. Nu uita totuși să ne avertizeze că secretarul Biroului Organizației de Bază a PCR, din unitatea lui de producție, îl va face cu ou și cu oțet, la cea dintîi ședință de partid, pentru inacceptabila sa absență de la manifestația oamenilor muncii… Această neobișnuită degradare mintală a culminat cu două în­tîm­plări de-a dreptul tragice. Într-o zi, un vecin – în vîrstă și el – și-a parcat matusalemicul automobil, un Renault 12 (modelul după care, știi probabil, s-a construit, fidel, tradiționala Dacia 1300, în anii ’60-’70), dinaintea casei alor mei. Pînă să se dezmeticească maică-mea, tăticul a rămas doar în chiloți și maieu și a ieșit afară cu un furtun. S-a apucat să spele mașina la jet puternic, după care s-a năpustit asupra capotei și portierelor, forțîndu-le nebunește și urlînd totodată că și-a pierdut cheile. Se afla în imposibilitatea catastrofică de a-și verifica bujiile și carburatorul. A apărut, îngrozit, și proprietarul Renault-ului. Fără să ezite o clipă, tata l-a articulat, repetat, cu furtunul, pe spinare, numindu-l – în română, din fericire! – invadator fascist… Mă rog, aici, poate, ar trebui să adaug faptul că, mai devreme cu vreo doi ani, ne zisese la toți, la un moment dat, un lucru deosebit de dubios.“ „Ce?“ am întrebat spontan, copleșit de tensiune.

„Păi“, răspunse cu tristețe fiul lui Ninel Purcale, „de ziua națională a Germaniei, a observat solemn că ar cam fi timpul să declanșăm insurecția armată, antifascistă și antiimperialistă, întorcînd armele împotriva naziștilor… Enfin, incidentul cu furtunul a pus capăt fazei idilice de senilitate. A fost jale mare: l-au săltat polițiștii, l-au internat la ospiciu, l-au sedat ca pe bivoli… Cumplit! A ieșit în două luni de la băieții veseli și, inevitabil, a recidivat. Anul trecut, în preajma Crăciunului, cînd ne era lumea mai dragă, auzim răcnete disperate din curtea aceluiași vecin, proprietar de Renault 12. Ce să vezi? Taică-meu – înarmat cu un cuțit de vînătoare Puma – fusese imobilizat de fiii bătrînului croit, nu demult, cu furtunul. Urlete, zvîrcoliri, înghionteli, atmosferă de ospiciu dezlănțuit apocaliptic. Dementul sărise gardul și, fără preaviz, se repezise la cîinele Saint Bernard al familiei de lîngă noi. Un monument de blîndețe și afecțiune, delicat pînă și în relația cu muștele! Tăticul răcnea aidoma unui scelerat. Cică ar fi vrut să-și taie porcul pentru sărbători, iar fasciștii nu-i permiteau… Doctorii s-au recunoscut învinși. Simptomatologia bătrînului nu corespundea clar nici unei afecțiuni psihice familiare lor. Așadar, l-am adus în România, sperînd că, prin zonă, volens-nolens, ar mai fi și alții în situația sa. Cumva, n-am greșit. Psihiatrii locali l-au pus într-o așa-zisă secție de Nostalgici. Cei de acolo – bărbați și femei – au compulsii asemănătoare. S-au constituit în celulă comunistă, organizează ședințe de informare politică, stau la cozi imaginare și cîntă «Trei culori cunosc pe lume»… Acum am însă o altă mare problemă…“ „Care?“, am rostit, din nou, cu glas gîtuit.

„Pe nepusă masă, taică-meu a dezvoltat, acasă, o psihoză inversă. Vrea să treacă fraudulos granița și să emigreze în Germania. S-a săturat, îmi spune conspirativ, de tiranul ăsta de Ceaușescu!“

Codrin Liviu Cuțitaru este decan al Fa­cultății de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Prezentul dis­­continuu, Editura Institutul European, 2014.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

zodii horoscop pixabay jpg
Topul celor mai fericite zodii ale lunii noiembrie. Au noroc cu carul și bucurii la tot pasul! Cine sunt favoriții astrelor
Luna noiembrie vine cu surprize frumoase, oportunități neașteptate și momente de bucurie pentru mai mulți nativi ai zodiacului. În timp ce unele zodii vor avea parte de reușite în plan profesional, altele se pot bucura de vești bune în dragoste, bani sau viața de familie
Premierul ungar Peter Magyar  FOTO AFP
„Trădători în fiecare familie”. Ungaria va dezvălui identitatea informatorilor din perioada comunistă
Noul guvern de la Budapesta va face publice numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile de securitate între 1945 și 1989. Documentele arată cum rețeaua de informatori era folosită pentru supravegherea populației și reprimarea disidenței.
fereastra aburita shutterstock 2248094097 jpg
De ce se aburesc geamurile termopan la interior și de ce poate fi o problemă serioasă
Geamurile termopan care se aburesc dimineața sunt o problemă frecventă în sezonul rece, mai ales în locuințele în care se gătește, se usucă rufe în interior sau aerisirea este insuficientă. Dacă fenomenul se repetă zilnic, poate indica un nivel prea ridicat de umiditate și poate favoriza mucegaiul.
donald trump si karol nawrocki foto x png
Trump vrea să remodeleze coalițiile din Europa, scrie The Atlantic
Administrația americană sprijină politicieni apropiați de MAGA, inclusiv adversari ai ajutorului pentru Ucraina, în Polonia, România și Germania.
Defileul Jiului  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL jpg
Cum au putut fi aduși 28.000 de oameni să termine calea ferată din Defileul Jiului. „Ultimul asalt al muntelui”
Calea ferată din Defileul Jiului a fost plănuită în secolul al XIX-lea și construită pe parcursul unui sfert de secol, însă în ultimele șapte luni de lucrări, pe șantierele sale au fost mobilizați 28.000 de oameni. La 31 octombrie 2026 se împlinesc 78 de ani de la inaugurarea ei.
Dezmembrarea Austro Ungariei  Cine se mai identifica cu Imperiul? jpeg
3 noiembrie: Ziua armistițiului care a marcat destrămarea Imperiului Austro-Ungar și alte momente importante din istorie
La 3 noiembrie, de-a lungul timpului, au avut loc evenimente importante: Casa Albă a devenit reședința președinților americani, a fost semnat armistițiul de la Villa Giusti, iar NASA a lansat sonda Mariner 10 spre Mercur. Tot în această zi s-a născut actrița Monica Vitti.
Mirela Vaida, foto Instagram jpg
Ghinion teribil pentru Mirela Vaida la „Asia Express”. Ce a pățit în timpul cursei. „Nu mai înțelegeam nimic”
Ce a pățit Mirela Vaida în timpul cursei de la „Asia Express”. O neînțelegere cu o șoferiță i-a dat toate planurile peste cap
zahar cubic alb si brun fotolia 11940531 subscription l jpg jpeg
Ce se întâmplă dacă pui o felie de pâine peste zahărul brun. Explicația te va surprinde
Zahărul brun se poate transforma într-un bloc tare după doar câteva zile de la deschiderea ambalajului, devenind dificil de folosit la prepararea deserturilor.
Friedrich Merz FOTO AFP
Merz susține că viitorul președinte al Germaniei ar trebui să fie o femeie. „Decizia mea este definitivă”
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni, 2 noiembrie, că viitorul președinte al Germaniei, care îl va înlocui pe Frank-Walter Steinmeier, ar trebui să fie o femeie.