„Mut în dungi“
Expresia populară mut în dungi nu este foarte frecventă şi nu a fost cuprinsă în dicţionarele noastre de uz curent. Deşi este evident că se foloseşte pentru caracterizarea negativă a unei persoane, sensul său specific nu e foarte clar. Puţinele atestări actuale permit să se deducă din context fie o echivalenţă cu sensul figurat principal al adjectivului mut („incapabil, din diferite motive – ignoranţă, uimire, timiditate, adversitate faţă de interlocutor etc. –, să vorbească“), fie diferite extinderi semantice („ins limitat“, „prost“, „posac“ etc.): „lîngă o asemenea reprezentantă a sexului frumos, nu ai cum să stai ca «un mut în dungi»!“ (grozavii.ro); „la Paris, unde pînă şi un poliţai devine un «mut în dungi» dacă te miroase că nu grăieşti limba lui“ (ibidem); „asiguri suplinirea şi, dacă directorul este un om dezbumbat la cap, aprobă. Dacă ai un mut în dungi, stai la ore“ (forum.portal.edu.ro); „ca să nu par «mut în dungi», vă provoc la un concurs de bancuri“ (iepuri.info).
Atestările de mai sus par să aparţină unor vorbitori familiarizaţi cu graiurile de nord: dacă ne ghidăm după informaţiile suplimentare din context, unii ar proveni din Sibiu şi Maramureş; cel de-al treilea foloseşte termenul dezbumbat, tipic pentru Transilvania şi Moldova. În aceeaşi largă arie dialectală se plasează o apariţie mai veche a expresiei, pe care am găsit-o în ziarul Unirea poporului (Blaj) din 6.06.1937, într-un text moralizator ilustrînd printr-o înşiruire de insulte proastele obiceiuri ale bîrfitorilor: „Toader e un leneş, Ionu lui Văsile a Nastasiei e hoţ de să te ferească Dumnezeu, Niculae a Vărvarei un mut în dungi, Filip a lu Maftei un uşuratec, Gligor a lu Iuonu Floarei un cărţaş, Nastasia lui Toader o fală goală – straiţă uşoară şi aşa mai departe“. Din caracterizările negative, mai puţin transparent e doar substantivul cărţaş, un derivat din cărţi (de joc), cu sensul „cartofor“. Mut nu pare să se refere în text la un handicap fizic, ci la un defect moral; de altfel, cîteva rînduri mai sus apărea cu sens figurat şi în bîrfa despre o femeie: „Ei, văzutu o aţi pe toanta asta? Să nu credeţi că e atît de mută cum pare“. Sinonimia contextuală toantă – mută nu este întîmplătoare; în multe texte populare muţenia apare, în sens figurat, ca simptom al prostiei. Marele dicţionar academic – Dicţionarul limbii române (DLR), Litera M, 1965 – înregistrează aceste sensuri secundare ale cuvîntului mut: „om nepriceput, prostălău“ (accepţie populară) şi „om nepriceput, prostălău, tont, idiot; om nătărău; om zăpăcit“ (accepţie specifică graiurilor nordice: „prin Transilvania, Moldova şi Bucovina“).
Ar rămîne de văzut ce înseamnă în dungi. Formula a fost înregistrată în Glosarul regional Argeş (1967) al lui D. Udrescu, cu explicaţia „rău de tot; de-a binele“, în contextele prost în dungi, nebun în dungi. Este vorba, aşadar, de un intensificator al epitetelor depreciative, similar altor construcţii expresive din limbajul popular-argotic actual: cu crengi, cu spume etc. Mutul în dungi este deci, cel mai adesea, „un mare prost“. Trecerea de la sensul propriu al dungilor la cel figurat al expresiei nu este însă uşor de explicat. Pentru vorbitorii de azi, dungile evocă în primul rînd uniforma vărgată (tradiţională) de puşcăriaş: „D.P. riscă să «joace» în dungi! Alcoolemia de 2,50 la mie l-ar putea trimite la închisoare!“ (crimetime.ro); „m-au îmbrăcat în dungi“ (versuri.ro); „Fotbalul românesc în dungi verticale“ (gsp.ro) etc. Nu despre aceste dungi este însă vorba: cel mai probabil, la originea expresiei stau locuţiunile cu substantivul la singular în dungă sau într-o dungă (ultima sinonimă cu într-o ureche), folosite iniţial pentru a descrie maniera de a trage clopotele, vestind pericole sau înmormîntări. Sensul metaforic („deviant“; „nebun“) se păstrează în expresiile a fi într-o dungă şi a fi într-o ureche. Tot în graiurile din nord găsim atestări ale expresiilor cu substantivul la plural, cu sens propriu – „clopote multe se tînguie-n dungi“ (în revista Cosînzeana, din Orăştie, 24.05.1914) – sau figurat: „vorbeşte tot în dungi“ (Gura satului, „diurnalu glumetiu“, Arad/Gherla, 1.07.1880).
Dintre exemplele de mai sus, cele care provin din reviste vechi au fost culese cu ajutorul unei resurse electronice de excepţională utilitate: Biblioteca digitală a BCU Cluj. Ca şi Biblioteca digitală a Bucureştilor (fosta Dacoromanica), despre care am vorbit de mai multe ori, aceasta îşi îmbogăţeşte permanent fondul de reviste şi cărţi vechi scanate, în care este posibilă căutarea automată a cuvintelor. Un instrument excepţional pentru lexicografi, dar şi o sursă de lectură fascinantă pentru cititorii pasionaţi de documentele trecutului.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
