Pămînt, Soare, Pluto

Publicat în Dilema Veche nr. 624 din 4-10 februarie 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

„Centrare“ e un termen fotbalistic. Atunci cînd îl rostește crainicul (nu mă duc la meciuri, deh!), știi că pe stadion lumea e deja în picioare, cu ochii ațintiți pe poartă. Urmează ori gol, cu zvîcnirea brațelor în sus odată cu suflul de aer care năvălește din plămîni, ori ratare, cu revenirea flască în scaun. Tertium non datur.

Despre centrare mai vorbeam pătimaș în adolescență, atunci cînd meșteream la spițele bicicletei. Dup-aia n-am mai apucat să-mi iau și carnet auto, așa că preocuparea dacă o roată e bine centrată sau nu mi-a zburat din minte.

În vremea din urmă, termenul și-a extins aria de utilizare de la fotbal și ciclism la educație. Se folosește de regulă atributiv, pe lîngă un substantiv mai degrabă abstract, de genul „educație“ sau „învățămînt“.

Sintagma „învățămînt centrat“ sugerează ideea că sistemul educațional, cu toate articulațiile lui, este, asemeni sistemului solar, un întreg coerent, ale cărui piese componente nu se mișcă alandala, fiecare în legea ei, ci se supun unei ordini interioare dictate „de la centru“. Istoria pedagogiei poate fi astfel povestită ca bătălia epică dintre două modele concurente, aidoma înfruntării dintre teoria geocentrică și cea heliocentrică în astronomie, cu eroii săi binecunoscuți, de la Ptolemeu la Copernic, Giordano Bruno, Tycho Brahe, Galileo Galilei pînă la Isaac Newton.

Spre deosebire de astronomie, unde lupta s-a purtat pentru înțelegerea corectă a cum este sistemul solar, în pedagogie miza a fost și este descrierea adecvată a cum ar trebui să fie sistemul educațional. Ca atare, nu am avut de-a face cu înfruntarea unor instrumente tradiționale ale cunoașterii – intuiția, investiția valorică – cu altele mai reci și mai viguroase în explicarea structurii lumii, precum formulele matematice. În pedagogie, intuiția și investiția valorică au rămas să se lupte cu ele însele, în încleștarea dorințelor noastre nu numai de a ști, ci și de a face mai bine.

Intuiția spune că în centrul educației ar trebui să se afle nomothet-ul, dătătorul ei de lege, cel care, populînd planeta unei ocupații stabile, îi dă acesteia valoarea pe care o merită: Profesorul. Dar nici intuiția, nici valorile nu sînt imuabile. În sistemul educațional orbitează un corp ceresc cu o masă mult mai mare: Studentul, în sens generic, de „cel care învață“, din primară pînă la doctorat. În plus, Studentul face să fie eclipsată strălucirea tuturor celorlalte planete din sistem. În el trecutul abia dacă aruncă două-trei umbre firave, prezentul fierbe și viitorul scînteiază.

Preocuparea fără precedent pentru masificarea educației, dimpreună cu deplasarea existenței umane tot mai mult dinspre trecut spre viitor au pecetluit victoria „învățămîntului centrat pe Student“ asupra celui „centrat pe Profesor“.

Îmi amintesc de o ședință a Senatului UB în care a fost adoptată, cu o caldă unanimitate, o „profesiune de credință“ a instituției, care statuta, între altele, intenția acesteia de a adopta un model educațional „centrat pe student“.

Au urmat apoi și urmările. De pildă, evaluarea tuturor cursurilor de către beneficiari, consultarea studenților în chestiunile curriculare, reprezentarea acestora în forurile decizionale ale universității ș.a.m.d. Unanimitatea se topea văzînd cu ochii. Unii profesori clamau, de pildă, că studenții ar fi incapabili să judece calitatea unui curs – că, dac-ar fi apți pentru așa ceva, n-ar mai avea de ce să învețe. Alții susțineau sus și tare că studenții vor da note mari profesorilor care sînt la rîndul lor generoși cu notele. Se spunea, de asemenea, că studenții vor vrea scoaterea din curriculum a materiilor „grele“ și înlocuirea lor cu altele mai „aplicate“, i.e. mai ușoare, eventual mai amuzante. A apărut rapid și ideea că poziția lor în forurile de decizie va fi precumpănitor populistă, orientată către benficii i­me­dia­te, cum își dorește orice ins aflat în trecere printr-o gară – un ceai cald, dacă e frig, o bere rece dacă e caniculă – respectiv, printr-o universitate. Am auzit chiar, din partea organizațiilor studențești radicalizate, sloganul „Universitatea e a studenților“. Într-o atare accepție, cadrelor didactice le rămîne, în cel mai bun caz, poziția de „națiune tolerată“, un fel de rău necesar, iar planeta lor e expulzată în marginile înghețate ale galaxiei.

S-a mai adăugat la aceste temeri, colac peste pupăză, și sentimentul din ce în ce mai acut al lui „tot mai“. Iar acest „tot mai“ nu e de bine: studenții sînt tot mai ignoranți, dezinteresați, leneși, ipocriți ș.a.m.d. Sîntem pentru investiția în viitor, că asta e chiar esența meseriei pentru care am optat, dar viitorul pe care sîntem chemați să-l facem nu „sună bine“ deloc și nici nu arată „bright“. Sau, în termeni încă și mai sumbri: „Eu nu vreau să apuc să trăiesc în viitorul lor!“

Poate că ceva a fost în neregulă în însăși perspectiva adoptată, de înfruntare între principalii competitori la poziția de „centru“. Poate că sistemul educațional nu seamănă cîtuși de puțin cu cel solar și pedagogia nu are nici în clin, nici în mînecă cu astronomia. De o vreme încoace, se vorbește tot mai mult de o nouă paradigmă, centrată pe rezultatele învățării. Sincer să fiu, nu m am lămurit cam ce ar vrea să însemne. O soluție de provizorat prin care, pentru a domoli zarva dintre Pămînt și Soare, i se delegă centralitatea lui Pluto? Rămîne de văzut.

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Imagini spectaculoase de pe Transapuseana, cel mai scump drum din ţară. Primul tronson este aproape gata VIDEO
Primul tronson din drumul de 78 de kilometri, care face legătura între Aiud (Autostrada A10) şi zona Bucium – Abrud (DN 74), va fi recepționat în decembrie.
image
Schimbarea la față a Bisericii Ortodoxe Române: Aprobarea Sfintei Mucenițe Anticorupția
Sfântul Sinod a făcut publice măsurile pe care le ia pentru a combate corupția din cadrul Bisericii Ortodoxe. Preoții nu vor mai putea solicita și primi donații decât dacă acestea sunt de un real folos unităţilor bisericeşti, iar cei care vor fi prinși cu mită riscă excluderea din BOR.
image
Cât se pierde dintr-un porc viu după tăiere: Prețul real al unui kilogram de carne
Porcii „în viu” se vând cu prețuri cuprinse între 15 și chiar 25 lei/kg, însă puțini știu că după tăiere se pierde un procent uriaș din greutate, ceea ce face ca prețul să fie mult mai mare.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic