Totul e (şi rămîne) de tradus

Publicat în Dilema Veche nr. 621 din 14-20 ianuarie 2016
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Mi-am petrecut translația sufletească dintre ani cu traducerea lui Bach de către Liszt din preludiu și fugă, expediată de Ciprian, care mă alimentează, somnambulic, cu interpretări rare, și cu fantoma traducerii care îl bîntuie, vizionar, pe Bogdan. Lui Vintilă, care face deja oficii de traducător; intelectual-traducător – îmi scrisese acesta pe cartea sa, Totul trebuie tradus. Noua paradigmă. Îl ascultam pe Alexis Weissenberg cîntînd, îl citeam pe Bogdan Ghiu expunîndu-și, febril, „manifestul“, și mă gîndeam, desigur, la ale mele, regăsindu-mă în traducere pentru a mă pierde apoi în vidul național de traducere. Retras în liminalitatea dintre ani, întorceam pe toate fețele afirmația-brand-de-spirit: „Putem comunica și ne putem înțelege numai în măsura în care ne traducem“…

Ne cunoaștem complexele de „cultură minoră“. Bogdan Ghiu iese, triumfător, din ele. „Culturile care nu se iau în serios nu sînt minore, ci subordonate. Culturi-obiect, care disprețuiesc traducerea, dar nu visează decît să fie traduse în limbile stăpînilor, pentru a ajunge să servească drept mărfuri exotice apreciate pe piețele acestora, rafinîndu-le gusturile cu «coloniale». Culturile minore, care traduc, care adică își asumă caracterul secundarizant și depreciat, «minor», al traducerii pentru a trezi la conștiința politică generală a faptului că o cultură înseamnă traducere și că a traduce nu înseamnă doar a traduce, preiau negociind, afirmîndu-se exact în măsura în care propun echivalente proprii, locale. Cine traduce stăpînește, conduce – sau măcar nu e stăpînit în mod inconștient, fericit, are mai multe șanse de a fi respectat, e subiect, nu obiect.“

Culturi minore și culturi subalterne, subordonate… O cultură „minoră“ poate fi mare fie și – sau, poate, doar… –  prin limba sa. Iar asta nu în măsura în care este tradusă, ci în aceea în care traduce, recreînd eventual chiar toate culturile lumii în imagi-națiunea sa, vorba lui Ilarie Voronca (Ghiu îl preferă pe Nichita Stănescu, acest „poliglot de limba română“). O cultură reputat „minoră“ poate să aleagă, deci să fie „mare“ (căci „minor nu ești, ci devii, îți propui să devii“ – sau te abandonzi în a fi ce-a fost să fie…), poate adică să devină „serioasă“, să aleagă să se ia în serios, participînd la jocul cultural (ontologic?) al traducerii. Poate, adică, să aleagă mîndria de a fi. Căci a fi doar obiect de traducere în loc de subiect al traducerii, a dori să fii tradus mai mult decît să traduci înseamnă, de fapt, a (te) disprețui. Totul e să refuzi, cu inocentă mîndrie, statutul de subordonare. Sună ceva mai bine decît „Dacă vrei, poți!“…

„Doar culturile care se iau în serios traduc“ – declară, programatic, Bogdan Ghiu. „Restul, culturile subalterne, învinse, supuse, neeroice (există un eroism imanent, structural, al culturii, ca opoziție și rezistență față de dat), culturile traduse și non-traductive vorbesc deja în limba (limbile) stăpînului (stăpînilor), se înțeleg nu numai cu acesta, ci și în sînul lor, între propriii lor membri și subiecți, în limba stăpînilor, care le impune și le inculcă astfel categoriile și schemele ei «universale» (universalizate) de înțelegere și de construire a realității: «gîndirea» însăși, «propriul» însuși.“ Senin supuse, „culturile subalterne“ se așază într-o realitate de împrumut și gîndesc prin procură în limba dominantă, adică a Puterii – căci „singurul agent universalizant e puterea“. Există însă un soft power al minoratului cultural care își ia în serios vocația universală de cultură și se așază într-o ligă vocațională a țărilor nealiniate – ne face să visăm (gîndim) Ghiu.

Concret însă, cine este subiectul acestei „traduceri“? Nu individul-traducător, mult prea mic pentru un război atît de mare, și nici „cultura“ ca atare, mult prea generică pentru o strategie atît de circumscrisă. Am putea vorbi, cu o oarecare aproximație, de elite sau de metafora elitelor ca subiect potențial și dezirabil. Dar, constată Bogdan Ghiu, „cel mai adesea, primele care își supun popoarele, cetățenii, societățile acestui proces de aculturare forțată, de privare de traducere, de descurajare a traducerii, de renunțare la traducere și, astfel, de abdicare de la rezistență, sînt elitele. Întotdeauna, elitele sînt primele care vorbesc limbile dominante și care îndeamnă la ne-traducere, dîndu-se în vînt, printr-o adevărată întrecere și emulație în cercurile lor, să introducă și să impună limbile dominante, cu categoriile și criteriologia lor, adică să ocolească, să sară necesitatea de a traduce ca manevră și spațiu de rezistență subiectivantă“.

Să ne înțelegem: nu traducătorul, ci filozoful Ghiu vorbește aici; și nu vorbește, filologic, despre traducere, ci, de-a dreptul ontologic, despre Traducere. Căci nu despre numărul de cărți traduse într-un sens sau altul este vorba aici, ci despre înseși fundamentele unei „arte a conversației“ care face posibilă sau ratează comunicarea productivă dintre culturi, precum și aceea între membrii/segmentele aceleiași culturi („traducere există nu doar între limbi diferite, ci în sînul aceleiași limbi“ – ține să precizeze Ghiu). Coexistența în spațiul aceleiași limbi, al aceleiași culturi, al aceleiași societăți este, astfel, o traducere de fiecare zi, tocmai pentru a face posibilă și a da sens acestei coexistențe. Ontologică, o „permanentă hominizare a omului“, arta conversației este, de fapt, o practică de traducere cotidiană a Celuilalt pentru a permite întîlnirea cu Sine. În ultimă instanță, „traducerea“ este o chestiune de respect umanist, de sine și de celălalt, de efort reciproc al fiecăruia de a-l „traduce“ (și nu de a-l „interpreta“, ego/etno-centric) pe celălalt pentru a-l accepta și a te apropia de el – și a sfîrși deci prin „a vorbi aceeași limbă“ (aceleași limbi). În termeni politici, este premisa unui adevărat „drept la diferență“, poliglot, cosmopolit și nu relativist.

Din această perspectivă, este clar că România suferă de traducere. Toată lumea vorbește, puțini ascultă și nimeni nu are răbdarea să traducă, unii închiși orgolios în intraductibilitatea proprie, alții mutați deja în neo-bruxelleză și cei mai mulți deschiși populist într-un esperanto din și în care fiecare înțelege ce vrea. Elitele se traduc, eventual, între ele, iar media au uitat că sînt – și nu mai știu să fie – traducere, „traducere intra-lingvistică“, în și pentru spațiul cultural pe care ar trebui să-l slujească. Drama ontologică a României-salată-de-cuvinte: un spațiu public de bîlbîiți, adică de barbari care au cucerit cetatea.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, Bu­cu­rești, 2015.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.