O țară de președinți (continuare)

Nu vreau să demobilizez pe nimeni. Constituțional vorbind, oricine are dreptul să intre în luptă. Nu contest, în cîteva cazuri, îndreptățirile personale și contextuale ale celor care au hotărît să se „angajeze“. Constat doar că această variantă de campanie,

Extrase răzlețe din caiete vechi

„Confundați uneori cultura cu music-hall-ul“, mi-a spus deunăzi, dojenitor, un împătimit al arhivelor și al edițiilor rare, căruia îi vorbisem, cam obraznic, despre sterilitatea erudiției pure. „Iar dumneavoastră confundați cultura cu expertiza contabilă“, i-aș fi răspuns dacă n-ar fi adăstat, între noi, filtrul vîrstelor. În fond, o problemă atît de serioasă trebuie discutată mai cumpănit, fără excese polemice, fără ambiția vanitoasă a replicii tăioase. În aparență, aveam de apărat un

Boris

Spre deosebire de mediocrități, marile inteligențe și talente, dacă au responsabilități publice, pot face și mult bine, dar și foarte mult rău, dacă sînt corupte sufletește. Modelul clasic e genialul, dar maleficul și coruptul Alcibiade, care a contrib

Extrase răzlețe din caiete vechi

Nu oricine e făcut să răstoarne lumea întreagă cu pîrghia duhului său. Dar e dată oricui șansa de a intra în serviciul celor care o pot face. Șansa de a sluji un destin mare poate fi începutul unui destin la fel de mare. În afara jocului pică

Marea impostură

Alte trăsături ale PSD sînt încă și mai pregnant contrare oricărei stîngi europene autentice, ca să nu spun că ele țin mai mult de extrema dreaptă: naționalismul șovin, scos la bătaie mai ales în campaniile electorale, antieuropenismul, abia mascat în declarații fără conținut, cultul șefului – indiferent dacă acesta se numește Adrian Năstase, Liviu Dragnea sau, iată, Viorica Dăncilă –, disciplina de partid care împiedică o critică autentică și eficientă a conducerii. Și să nu uităm de f

Note, stări, zile

M-a emoționat să văd că peste 20.000 de oameni, din țară și din diaspora, au înțeles să vină la București, pe caniculă, cu mijloace proprii („Aș! Finanțați de „reacțiune“!), în amin

Despre „sminteala“ filozofilor moderni

Dacă ne făceam vreo iluzie că mințile cele mai agere, mai subtile, mai creative în domeniul lor din ultimul secol ar fi judecat relativ corect marile evenimente ale istoriei contemporane lor, Sesardic ne-o răpește cu totul. Începînd cu „părinții fondatori“ ai filozofiei analitice – Otto Neurath, Rudolf Carnap ori Ludwig Wittgenstein – și continuînd cu reprezen

Note, stări, zile

Psihologia post-comunistă ar fi trebuit să aibă în vedere o strategie simplă: stabilirea unui diagnostic circumstanțial și „implementarea“ unei terapii adecvate. N-a fost cazul. Am ales fie festivismul țanțoș, fie bombăneala demobilizatoare.

Nimeni nu-i vinovat. Toți sîntem vinovați

De fapt, e lesne de văzut că între „nimeni nu-i de vină“ și „toți sîntem de vină“ e o foarte strînsă legătură. Cînd vinovăția e distribuită prea generos pretutindeni, ea își pierde împămîntenirea în concret și în particular. Nu mai poate fi despistată, re

Politică

Nu e despre Iohannis, Dragnea, Dăncilă, Tăriceanu, Băsescu, Orban și Cioloș, despre liberali, useriști, pemepiști şi pesedişti. E despre pensii, proprietăţi, preţuri, impozite, chirii, drumuri comunale și autostrăzi, legi, ajutor la vreme de catas

Nu ne mirăm

Ceea ce s-a întîmplat în poliție în ultimii ani nu e decît un model, general urmat. Iar cînd au existat unele excepții, Puterea s-a căznit din răsputeri să le discrediteze și să le anuleze, și, în prezent, aproape că a și reușit cu totul. Să ne mai

Mîndrie cu cearcăne

Mai sînt vreo patru luni pînă la alegerile prezidențiale și cam nici un partid nu și-a ales și lansat un candidat plauzibil. De ce? Mai întîi, pentru că în nici un partid (cu excepția liberalilo

Abandonul Lunii

Retrospectiv, după cincizeci de ani de cînd primul om care a pășit pe Lună și după patruzeci și șapte de cînd ultimii doi astronauți au făcut același lucru (Apollo 17), nu putem spune, cel puțin din punctul de vedere al generațiilor noastre, decît asta: „Ce inutilitate!“