SITUAȚIUNEA

Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.

Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.

Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.

Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.

„Moftangiul poate avea sau nu profesiune, poate fi sărac sau bogat, prost ori deştept, nerod ori de spirit, tînăr, bătrîn, de un sex sau de altul sau de amîndouă, el a fost, este şi va fi român adevărat...”

Faptul că despre noi înșine știm încă de mult cam tot ce se poate ști esențial e dovedit și de altceva: perenitatea marilor opere literare clasice – autorii lui Ghilgameș, Arjuna, Oedip, Hamlet, Don Quijote, Don Juan, Anna Karenina știau deja tot ce știm și noi despre sufletul și cugetul omului.

Recurgem ușor și emfatic la demagogia „românismului“, dar mai mult în campaniile electorale și la petreceri.

Nu, Occidentul nu-i excomunică nici pe Dostoievski, nici pe Tolstoi, nici pe Bulgakov, nici pe Pasternak, nici pe Ceaikovski, nici pe atîtea alte genii din literatură, muzică sau film.

Rusofobia conviețuiește constant cu rusofilia, admirația cu panica, tentativa colaborării cordiale cu derapajul credul, contraproductiv.

Relativa mizerie morală a lumii europene se oglindește și în insuficiența modelelor pe care ea le-a ales.

Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.

Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.

Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.

Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?

...deveneam nerăbdător ori de cîte ori filosofia întîrzia prea mult în concept, în terminologie, în acrobație analitică.

Este însă și altceva, încă mai sinistru, în acest tip de eufemisme politico-ideologice: ele servesc la dezumanizarea adversarului, eliberînd conștiința de orice reproș pentru un act criminal.

M-aș fi așteptat ca ierarhii moscoviți să-l certe părintește pe războinicul de la vîrful ierarhiei politice.

A sancționa un război cu calificativul de „sfînt” e o străveche ocupație a religiilor lumii.

Economiştii nu pot lua în calcul decît realităţi imediate, conjuncturi „actuale” şi dezvoltări „posibile”.

Credința în capacitățile de anticipare ale autocrațiilor ține în mare parte de propagandă.

Cei care se vor strădui să cerceteze în viitor momentul istoric pe care dl Spiroiu, dl Fota și cu mine l-am trăit nemijlocit vor avea serioase dificultăți să ofere o imagine reală, credibilă, obiectivă a episodului politic din august 1991.

O altă problemă, și mai mică, este că prim-ministrul, prin intermediul avocaților și al procurorilor, a reușit să împiedice, pe chestiuni procedurale, analizarea tezei sale de doctorat de către CNADTCU.

Ucraina stă însă între un agresiv apetit imperial și o sumă de bune (și politicoase) intenții europene.

Regimurile comuniste au fost modele de sclavie colectivă; totuşi, ele au fost şi susţinute popular într-o măsură însemnată.

„Singurul mijloc de a vorbi corect, pe de-a-ntregul, este, la urma urmei, de a trăi corect.“

Am vrut „umbrela” mai mare și mai puternică americană și numai apoi mult mai colorata umbreluță europeană.

Cum să ajungi să te crezi singur în univers, să te crezi locotenentul lui Dumnezeu pe pămînt, dacă nu Dumnezeu însuși?

Istoria revine obsesiv pe urmele ei, iar consecințele apar treptat: acum e episodul cînd fiara de pradă atacă și tot ea pretinde că e ea în pericol.

La noi a apărut, de ceva vreme, ideea (și practica) gazetăriei de grup amical.

Percepem o ironie: Gogol, marele scriitor rus, era ucrainean.

Nici o fărîmă de argumentație creștină nu pare a influența crunta realitate.

Războaiele și epidemiile au format întotdeauna un cuplu reușit.

Împrejurările sufocante pe care le trăim pot provoca un amplu (și poate salvator) efort de reflecție.

A devenit în două zile eroul ucrainenilor și imaginea vie a unui nou David în luptă cu monstruosul Goliat.

Ne trezim mereu cu „vedete” ale vieții publice „demascate”, cu probe, drept nărăviți ai dribling-ului științific.

Noutatea tehnologică nu e atît că „se cunoaște” ce fac rușii în jurul Ucrainei, ci mai ales că nu mai e nevoie de guvernele american, britanic etc. pentru a confirma sau verifica cele mai multe dintre informații.

Retorica amorului patriotic: sună duios, sună eroic, adună voturi.

Dacă Putin și-a închipuit că amenințările și armatele sale divizează aliații occidentali, deja se vede că a calculat greșit.

Dintotdeauna au existat, în mijlocul nostru, tot soiul de lichele care practică zgomotos eschiva retoricii patriotice.

Oamenii respectivi sînt experți în toate: cunosc medicină, farmacologie și epidemiologie fără să le fi învățat.

Sînt în mod decis pentru dezbaterea publică a tuturor demisiilor morale, a tuturor asocierilor cu universul crimei şi al minciunii.

Ceea ce îndurăm din lume îi constituie oare și regula sau, de fapt, reprezintă numai o aproape generală excepție de la o regulă încă ascunsă a naturii umane?

Gestul e fapta contemplativilor, „pragmatismul” lor. Acțiunea e a oamenilor „de acțiune”.

Un regim care își asasinează disidenții, unde competitorii politici sînt otrăviți, care înăbușă vocile critice ale jurnaliștilor independenți, care marchează cu semnul infamiei – „agent străin” – ONG-urile independente și critice.

Ne definim nu doar prin savoarea împlinirilor culturale supreme, ci și prin minoratul ludic al bucuriilor simple.

Nu vom fi nici mai sănătoși, nici mai ecologici, nici mai avuți grație telescopului James Webb.

E o specialitate a gazetarilor de top: cei care „știu mai bine”, care „s-au prins” de șmecherii nesesizate de cetățenii de rînd, care ne explică, ușor excedați, cum stau, de fapt, lucrurile.

Talibanii de toate confesiunile și ideologiile au un singur mare inamic: liberalismul și democrația.