Omul fără dileme

Expedierea mesajelor „colective“ e soluția birocratică a „dialogului“. N-ai timp să însăilezi nenumărate mici capodopere de proză lirică și atunci scrii două-trei rînduri „de uz global“ și le trimiți unei lungi liste de prieteni, rude, colegi ș.a.m.d.

„Veste galbene din toate țările, uniți-vă!“

„Elitele“ astea mai au, firește, multe alte cusururi pe care mulți dintre detractorii lor, nu știu de ce, cam uită să le amintească. Printre acestea, trei rămîn capitale pentru orice om imparțial și rațional:

„România educată“ și spiritul critic

Nu o dată, „spiritul critic“ dîmbovițean coboară și la niveluri stingheritoare. „Să ne mai lase președintele cu marile proiecte!“ Mai bine ar pune gresie prin closetele școlilor (asta da idee electorală!), mai bine ar învăța să vorbească. Stă prost cu dicția, cu fra

Evenimente (prea) discrete

Centenarul Marii Uniri. N-am să intru acum în detalii privind modul în care instituțiile statului, politicienii și românii, în general, onorează nimbul unei aniversări, despre care, în plan retoric, se exprimă cu pieptul bombat, lacrimi patriotice și sloganuri mobilizatoare.

Omul „schimonosit“

Insul agresiv, violent, criminal (la nivel individual sau public, dacă are puterea politică) nu-i un diavol sau o fiară cu chip de om, eventual avînd pe deasupra „vestă galbenă“, uniformă SS sau orice altceva, deși idealismului nostru i-ar plăcea să-l vadă astf

Lumea lui Bruegel

Majoritatea celor care înconjurau lucrările de pe perete nu le priveau! Unii se strecurau, mai mult sau mai puțin brutal, spre rîndul din față, ca să facă poze. Nu se uitau la tablouri, ci le fotografiau, după care plecau mulțumiți. Alții țineau la ur

De la Brătianu la Dăncilă

De aceea protestele mai serioase sînt sistematic întîmpinate la noi cu o violență excesivă: România a fost țara mineriadelor și este și acum țara în care Jandarmeria lovește civili cu mîinile ridicate sau căzuți la pămînt. De la generație la generație perpetuăm cultura politică a deficitului dialogului real între Putere și Opoziție, și chiar pe acela între

Un martir al zilelor noastre: România

Ni se fură bogățiile. „UE ne fură femeile, copiii, inteligenţa, zăcămintele, solul şi văzduhul“ – spune, sfîșiat sufletește, un patriot de scenă. Dar oare pădurile noastre au fost tăiate și împachetate pe furiș, noaptea, de tîlhărești comandouri alogene sau

Ușa închisă

De ce rezistă totuși atît de mult la putere, în ciuda politicii mizerabile pe care o practică? Secretul puterii lui Liviu Dragnea este, mă tem, faptul că prea mulți, în ascuns, îl invidiază și că, dacă ar fi în locul lui, ar face întocmai.

Sorel

L-am surprins cu ochii fixați pe un „happening“ greu sistematizabil: un șoarece îi mînca precarele provizii lăsate pe jos, într-un colț al încăperii, iar el contempla spectacolul perplex, cu un amestec de uimire, disperare tăcută, neputință și „obiectivitate“.

Cain

Se zbătea, chițăind de mama focului. O trase afară și, ținînd-o bine, o mușcă ușor de tot. Ah, gustul ăsta de viață, gust nou pentru el și totuși atît de vechi! Altă treabă decît păpăraia moartă cu care era obișnuit, scoasă din niște pungi mari d

Anonimi, personalități, vedete

Soluția? Partide cu un contur ideologic bine definit și cu program politic gîndit pe termen lung, membri de partid decenți, responsabili și reactivi, personalități atrăgătoare, bine instruite, capabile să uite de sine pentru binele comun și să devină

Paradoxul „ateului moral“

Nu atomismul și mecanicismul fizicalist și psihologic ale lui Epicur contează aici (ele au fost de mult depășite de știință), ci concluzia pe care filozoful o trăsese din ele: pentru a fi fericiți trebuie să ne eliberăm de frica de zei (de Dumnezeu), aflînd că divinitate