Note, stări, zile
Fără dată
Două pasaje caracteristice, dar spectaculos contradictorii din Charles Darwin (Autobiography) :
1) „Pînă la treizeci de ani, și după, poezia de tot soiul ca aceea a unor Milton, Gray, Byron, Wordsworth, Coleridge sau Shelley îmi provoca o mare plăcere și chiar și ca elev m-am bucurat intens de Shakespeare, mai ales de piesele istorice. (...) Dar acum, de mai mulți ani, nu suport să mai citesc nici un rînd de poezie: am încercat de curînd să citesc Shakespeare și mi s-a părut de o intolerabilă plictiseală care mi-a făcut rău.”
2) „Cineva cu o minte mai bine organizată sau mai bine alcătuită decît a mea n-ar fi suferit, cred, în acest fel; și dac-ar fi să iau viața de la început, mi-aș face o regulă din a citi ceva poezie și din a asculta ceva muzică, măcar o dată pe săptămînă; și poate că partea acum atrofiată a creierului meu ar fi rămas, printr-o astfel de utilizare, activă. Pierderea gustului pentru asemenea lucruri e o pierdere de fericire și poate dăuna intelectului și probabil, mai ales, structurii morale, șubrezind partea emoțională a naturii noastre.”
Ar fi poate interesant de știut în care dintre cele două părți ale vieții sale a avut Darwin „revelația” teoriei evoluționiste...
30 decembrie 1975, lîngă Passau
Cuvinte din Pateric:
Avva Antonie: „...trei sînt mișcările trupești: una firească, alta din neluarea-aminte a hranei și a treia de la draci.”
Avva Arsenie: „...fugi, taci, liniștește-te, că acestea sînt rădăcinile nepăcătuirii.”
Avva Alonie: „De nu aș fi stricat tot, n-aș fi putut să mă zidesc.”
Amma Theodora: „...nici nevoința, nici privegherea, nici tot felul de osteneli nu ne mîntuiesc, fără numai smerita cugetare, cea adevărată. Căci era un pustnic carele gonea dracii și îi întreba: Cu ce ieșiți voi? Cu Postul? Și ei ziceau: Nici noi nu mîncăm, nici nu bem. Dar cu privegherea? Și ei răspundeau: Noi nu dormim. Cu pustnicia? Iar ei ziceau: Noi prin pustietăți petrecem. Cu ce ieșiți dar? Și ei răspundeau: Nimic nu ne biruiește pre noi fără numai smerita cugetare pentru că ea este biruirea dracilor.”
Notă din anii ’70
Îți vine o idee. Una pe care o resimți dintr-o dată ca decisivă. Apoi, furat de vreun gînd anex, sau de fumul pipei, sau de vîrful peniței, o uiți. Tot atît de repede pe cît ai găsit-o. Pînă s-o scrii, s-a dus. Te cuprinde furia. Apoi înțelegi brusc că ai primit o lecție mai prețioasă decît ideea însăși. Ai aflat ceva despre însuși metabolismul tainic al gîndirii. Despre autonomia ei. A trecut pe lîngă tine, părînd să iasă din neantul pur, și a dispărut apoi, în plinătatea ei, care e pentru tine neant. A reintrat în regnul ei. Iar tu percepi regnul ei ca pe neantul însuși.
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
1976, Londra, Hyde Park
Dau cu ochii, plimbîndu-mă, peste două interdicții publice: a) „În spațiul parcului, radiourile sînt interzise”; b) Pe ușa cabinei destinate doamnelor, într-un WC public: „Accesul cîinilor este interzis”.
