Erau cei vechi mai deștepți decît noi?

Erau cei vechi mai deștepți decît noi? Cînd, în ultimul timp, mi se întîmplă să întîrzii mai mult asupra unui text platonician ceva mai complicat, sau a unei perioade latine de trei sferturi de pagină (așa scriau Cicero sau Augustin), încep să cred că da. La urma urmelor, cele mai multe dintre textele celor vechi nu erau destinate decît în a doua instanță să fie citite individual; ele trebuiau să fie declamate public și, desigur, înțelese imediat de auditoriu. Și erau. (Se pare că nu numai istoriile lui Herodot au fost citite cu voce tare în public, dar chiar și dialogurile lui Platon erau „jucate” ca la teatru.) Și textele filozofice, și oratoria politică, la fel ca și dramele și comediile și toate celelalte (care ni se par astăzi atît de subtile gramatical) erau înțelese imediat de un public, în bună măsură, neștiutor de carte sau puțin știutor. În timp ce noi, cu toată știința noastră, asudăm încercînd să recunoaștem concatenarea savantă a propozițiilor și a frazelor grecești și latinești și reflectăm adesea destul timp pînă a da cea mai bună soluție unui puzzle sintactic aparent contorsionat și nenatural, dar care oamenilor cărora le fusese destinat li se părea limpede și firesc.

Știm de asemenea că cei vechi, chiar și lipsiți de știință de carte, erau capabili să rețină în memorie lungi pasaje din poemele epice – mii, zeci de mii de versuri. Memorizarea îi făcea să fie mobilați intelectual, cultivați cu cultura poporului și a civilizației lor, deoarece aceste poeme n-aveau doar o valoare estetică și literară, ci constituiau, așa cum s-a spus, veritabile „enciclopedii orale”, care conțineau cam tot ceea ce constituia pentru ei cultură generală și norme etice și sociale. Faptul se întîmpla nu numai în Grecia sau în India brahmanică, dar și în mai toate civilizațiile analfabete, și pînă de curînd. La noi, din contra, analfabeții funcțional, atît de numeroși altminteri, nu numai că posedă abia o fracțiune minimă din cultura noastră, dar nu mai dețin în memorie nici măcar cultura populară și tradițională pe care bunicii lor analfabeți încă o mai posedau. Căzuți între lumi, nu mai știu aproape nimic, cu excepția unei culturi „de bulă”, dobîndită pe cîteva rețele de socializare și care îi lasă nepregătiți pentru viață. Ce să mai spunem că atîția contemporani nu reușesc să-și vorbească nici limba proprie corect gramatical și semantic? 

În general, contemporanii disprețuiesc memorizarea, care în mai toate școlile și sistemele educaționale moderne e considerată o povară inutilă, odată ce există calculatoare. Cei vechi, ca să recheme în minte un lucru, recurgeau la memoria vie proprie, fixată în versuri binecunoscute de toată lumea, sau ascultau recitările unui rapsod. Noi recurgem la Wikipedia sau, mai recent, la vreun chatbot. Efortul e minim, dar oare nu ne dezobișnuim astfel de a ne folosi mintea? Toată lumea admite că, pentru o bună formă fizică, trebuie să practici exerciții corporale de diverse feluri. Dar cînd e vorba despre forma mentală, se doresc comoditatea și evitarea efortului. Copiii muncesc prea mult – auzim de peste tot. Poate. Și totuși, la modul general, cum vrem atunci să ne păstrăm într-o bună formă intelectuală dacă ne lenevim și refuzăm să practicăm exercițiile intelectuale, altădată indispensabile vieții? Rezultatul este că, folosindu-ne mintea insuficient, fie individual, fie statistic și în proporție de masă, ajungem să ne prostim. Să ne mai mirăm atunci de amploarea teoriilor conspiraționiste, unele dintre ele de-a dreptul stupide? Ele nu sînt decît efectul normal al declinului inteligenței celor care le cred.

Adevărul este că am devenit niște anexe ale calculatoarelor noastre și, mai ales, ale telefoanelor mobile. Nu mai păstrăm în minte aproape nici un număr de telefon, deoarece le păstrează agenda automată a telefonului. Nu mai avem nevoie să știm limbi străine, fiindcă Google Translate face el treaba traducerii (nu prea bine, dar totuși o face.) Nu mai avem nevoie să ținem minte configurația orașelor noastre, deoarece Google Maps o face în locul nostru și chiar mai bine. Nu mai avem nevoie să compunem scrisori de intenție sau alte documente, deoarece chatbot-urile ne oferă modele, ba chiar pot să compună textele respective în locul nostru. Învățarea online din timpul pandemiei a arătat că ne putem priva și de contacte sociale fizice. Încă de multe decenii, majoritatea dintre noi am pierdut contactul cu meseriile tradiționale (cizmar, olar, fierar, potcovar, țesător, morar), care au fost preluate de industria modernă. Nu numai că noi înșine nu mai practicăm asemenea meserii care țineau și de inteligența tehnică și manuală, dar nici nu mai cunoaștem pe nimeni în jurul nostru care să le practice. În curînd, odată cu automatizarea condusului, pînă și meseria de șofer va deveni rară sau numai un hobby. Nu Inteligența Artificială e pericolul, ci prostia care se „naturalizează”. Treptat, inteligența devine un „organ nefolosit” și atavic, care, în chip firesc, se atrofiază sau se strică, la fel ca apendicele sau măseaua de minte. Și tot la fel ca și măseaua de minte, și mintea la un moment dat, în societatea proștilor, va trebui extrasă în mod profilactic.

Pierdem așadar numeroase abilități intelectuale cu care am fost înzestrați de natură – memorie, judecată, analiză –, lăsîndu-ne substituiți de calculatoare, așa cum ne despărțim de abilități manuale și tehnice, deposedați fiind de industrie. Devenim comozi, indolenți și, pe măsură ce umanitatea în ansamblu știe și poate tot mai multe, fiecare dintre noi, individual, știe și poate tot mai puține. Disproporția e un scandal care, din obișnuință, nu ne mai scandalizează. Și poate cel mai grav, am ajuns dependințele mașinilor și rețelelor noastre, incapabili să ne descurcăm decent – sau poate chiar să trăim decent – fără smart de ultimă generație. 

Așadar: da, din păcate, anticii erau mai deștepți decît noi. Și mai liberi.