Cum a putut fi 
cineva român?

Publicat în Dilema Veche nr. 1029 din 28 decembrie – 10 ianuarie 2023
image png

La 34 de ani de la ceea ce curajoșii numesc „revoluție“, prudenții – „evenimente“ și conspiraționiștii – „lovitura de stat“, există unele statistici europene (Eurostat) care îi plasează pe români printre cei mai fericiți dintre europeni. Dar luînd în considerare alte fapte și circumstanțe – de pildă, faptul că atîția conaționali au plecat sau pleacă din țară, spre a‑și găsi de lucru pe meleaguri mai bogate –, am zice că statistica respectivă cade pe alături dintr‑un motiv care mi‑e necunoscut. În plus, tot din alte statistici aflăm că aproape jumătate dintre români consideră că pe vremea lui Ceaușescu „se trăia mai bine“ decît acum. N‑am spune că o asemenea apreciere e o indicație de fericire pentru acela care o face. Mai ales că explicația uzuală – oamenii în vîrstă consideră fericită perioada tinereții, pur și simplu fiindcă erau tineri pe atunci – nu mai pare valabilă în mare măsură: sînt și mulți oameni tineri care văd lucrurile în acest fel.

Din punct de vedere obiectiv, afirmația că „pe atunci se trăia mai bine“ este, desigur, un nonsens. Pe de o parte, toate statisticile și datele arată că niciodată, în toată istoria ei, în România nu s‑a trăit atît de bine ca în ultimul timp (dacă excludem anii de pandemie). E vorba despre nivelul de trai, de calitatea vieții, speranța de viață și tot restul. Este adevărat că discrepanțele dintre regiuni și localități rămîn considerabile, uneori enorme, și că decalajele față de țările din Vest rămîn mari, deși s‑au mai micșorat. Pe de altă parte, felul real în care se trăia în România înainte de 1990 – dacă ar fi recreat numai pentru o zi (și o noapte) – ar înspăimînta pe oricine. Avem cumva o asemenea recreare, ce‑i drept, numai în paginile unei cărți: Jurnalul recent publicat al Anei Blandiana, Mai mult ca trecutul, o scriere excepțională prin veridicitate, covîrșitoare emoțional și remarcabilă ca operă literară. Ea deschide o fereastră spre un trecut sumbru, dominat de teamă, neîncredere în ceilalți, lașități mai mărunte și mai mari ale confraților scriitori, minciuni oficiale și neoficiale, zvonistică și, bineînțeles, lipsuri materiale de tot felul, dar și neîncetat consum fizic pentru „a procura“ nenumărate lucruri necesare supraviețuirii, în dauna activității literare. În plus, sentimentul că aproape nu există speranță, că nimic nu se poate cu adevărat schimba fundamental. (Notațiile încep în august 1988, cînd Ana Blandiana află că nu mai poate publica din cauza unei poezii pentru copii despre „motanul Arpagic“, interpretate ca un atac la adresa lui Ceaușescu, și se încheie în decembrie 1989, cu abia cîteva zile înainte de căderea regimului.) În raport cu orice definiție a timpurilor de acum, cei doi ani prezentați în jurnal par suprarealiști, aproape ireali. (de aici și titlul, probabil). Ai tendința să exclami, citind rîndurile Jurnalului: „Cum am putut trăi pe atunci în acel fel? E la limita, nu atît a imposibilului (sînt situații mult mai dramatice în care au trăit oamenii), cît a absurdului“.

Mă întreb chiar dacă mulți oameni mai tineri, dacă ar citi Jurnalul acesta, vor fi convinși că lucrurile s‑au petrecut mai mult sau mai puțin cum le descrie Ana Blandiana. Pesemne că destui vor spune că autoarea are imaginație de poet și, în consecință, exagerează. Alții vor susține că lumea descrisă de Blandiana, fiind una specială, cvasi‑închisă – a scriitorilor –, lucrurile nu au relevanță pentru rest. (Asta deși Jurnalul prezintă cu lux de detalii semnificative și „lumea cealaltă“, din unele sate ale României, mai ales din comuna Comana, unde Ana Blandiana și Romulus Rusan aveau o căsuță de vacanță.) Alții, notînd periodicele vizite și reuniuni scriitoricești la Gogu Rădulescu, un vechi comunist și membru CC, căzut în dizgrație, dar în continuare membru al nomenclaturii, nu vor pierde ocazia de a înțepa veninos și a se întreba retoric dacă nu cumva Blandiana și alți scriitori care apar în Jurnal nu erau mai curînd niște privilegiați ai regimului, pe care îl combăteau mai mult de formă, spre a‑și „liniști conștiința“.

În fapt, mă tem că, pentru foarte mulți dintre contemporani – mai tineri sau mai în vîrstă, dintre cei care cred că „pe atunci era mai bine“ –, Jurnalul Anei Blandiana, dacă vor avea curiozitatea să‑l citească, va trece drept o operă de ficțiune mai curînd decît o reconstituire autentică și realistă a timpurilor și a epocii aceleia. (De fapt, autoarea atinge o anumită obiectivitate prin autenticitatea subiectivității ei, dacă pot să spun așa – lucru care adesea va scăpa.) Poate că mulți cititori vor fi impresionați, dar nu chiar puțini vor avea tendința să‑l înțeleagă aproape numai ca pe o piesă de literatură – reușită, chiar prea reușită, pentru a nu fi fost născocită, chipurile, numai de o imaginație poetică. Pentru ei, „mai mult ca trecutul“ – așa cum se depune mărturie despre el aici, cel puțin – ar putea rămîne în afara trecutului – a trecutului lor, pe care îl cred și‑l vor neapărat superior prezentului, cu care sînt certați.

Rămîne totuși pentru noi toți cei­lalți, care credem și știm că n‑am citit ficțiune, întrebarea obsedantă pe care nu ți‑o poți reprima și pe care Mai mult ca trecutul Anei Blandiana o deșteaptă stăruitor: nu „Cum poate fi cineva persan?“, pentru a parafraza celebra zicere a lui Montesquieu, ci: Cum (pe atunci, în ultimii ani ai lui Ceaușescu) a putut fi cineva român?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Huiduieli la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Un manelist a cântat in mijlocul concertului. „Mi s-a dus tot cheful” | VIDEO
O apariţie pe cât de neaşteptată, pe atât de neplăcută în timpul concertului trupei britanice de rock Coldplay la primul concert susţinut în România în cadrul turneului „Music of the spheres”.
image
Cine e Babasha și ce spune după momentul de la concertul Coldplay: „Străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază” VIDEO
Babasha, pe numele său real Vlad Babașa, este originar din Bacău și la ora actuală este foarte popular pe mai multe platforme de streaming audio. Acesta a stârnit controverse după ce a cântat la mult așteptaul concert Coldplay în România, în fața a 50.000 de spectatori.
image
Mărturiile recruților ruși luați prizonieri de război de către ucraineni: „Cu banii ăștia aș trăi regește în Somalia”
Recruți din țări africane și din Asia de Sud care au fost luați prizonieri de război de trupele ucrainene au oferit mărturii despre cum au ajuns să semneze contracte cu Ministerul rus al Apărării, relatează portalul RBC Ucraina.

HIstoria.ro

image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.
image
De ce au ajuns sovieticii primii la Berlin?
Pe 16 decembrie 1944, în condiții meteo nefavorabile, Wehrmachtul a declanșat o masivă contraofensivă împotriva trupelor americane dispuse în zona Ardenilor din Franța, Belgia și Luxemburg.