O fabulă a lui Socrate

Publicat în Dilema Veche nr. 1026 din 7 decembrie – 13 decembrie 2023
image png

Răul intră în viață și în istorie uneori sub forme masive, radicale, totale – Holocaustul, Gulagul, în general extremele totalitarismelor. Avem atunci „Diavolul în istorie”, pentru a cita titlul cărții lui Vladimir Tismăneanu, ori pe străvechiul Ahriman al perșilor, adică o forță metafizică activă, contrară Binelui și lui Dumnezeu. Răul nu e înțeles – precum într-o mare parte a filozofiei antice – ca o slăbire sau o absență a Binelui, concepție relativ optimistă care oferă ansamblului lumii un sens și o frumusețe de operă de artă, cu „lumini și umbre”, ci e un război teribil, lipsit de final, dar aproape și de finalitate.

Sînt atent însă mai ales la un alt aspect al Răului – nu opus, ci complementar Răului total: insinuarea lui treptată în viețile noastre individuale și în societate sub forma pervertirii virtuților și a binelui. Avem de-a face acum cu un Rău care nu atît contrează Binele, cît îl utilizează abil și care, de obicei treptat, aproape pe nesimțite, îl preface în opusul său, fără ca vreodată să poți stabili exact limita unde încetează unul și începe celălalt. Astfel încît a te vindeca de acel rău poate să însemne și a te priva de binele originar respectiv.

Astfel, mai întîi observăm că aproape toate virtuțile noastre se pot „întoarce pe dos” devenind vicii: erau bune, dar „s-au sucit” și sînt rele acum. Sînt tot ele, dar se uită în direcția opusă, sau poate numai „se uită strîmb”: generozitatea devine risipă, severitatea – cruzime, spiritul de dreptate – intoleranță, toleranța – slăbiciune, pietatea – habotnicie, sinceritatea – cinism etc. În același sens, romanii spuneau: „Summum ius, summa iniuria”. Există și un alt mecanism: anumite calități, să spunem loialitatea sau încrederea, sînt capturate într-un anumit sistem social și politic și ajung în sclavia Răului, cum s-a întîmplat în Germania nazistă. Spiritul de sacrificiu pentru binele comunității devine – la grupările teroriste din zilele noastre – instrument predilect pentru crimă în masă. Solidaritatea – în loc să servească cauzele bune – ajunge pervertită în solidaritate de gangsteri. În comunism, spiritul de dreptate devenea voință de expropriere. Din acest punct de vedere, să reluăm o veche observație, anume că niciodată Răul n-ar fi putut fi atît de masiv dacă n-ar fi fost opera unor oameni deosebit de valoroși prin calitățile lor intelectuale și sufletești. Mediocritatea nu naște decît un rău mediocru și chiar celebra „banalitate a Răului” a Hannei Arendt nu rămîne chiar simplă mediocritate, ci mediocritate cuplată la o ideologie.

Și ajung astfel la Răul suprem din timpurile noastre – Răul ideologiilor, în mod evident o pervertire a Binelui. În sensul cel mai general, ideologia e o pervertire a unei filozofii sociale și politice: schematizarea, simplificarea, reducționismul, elementarizarea unei gîndiri complexe sînt metodele obișnuite pentru realizarea acestei transformări. Dar ideologia „sucește” și religia: aduce pe pămînt divinitatea și o transformă în Conducător; face din Biserică partid, din apocalipsă – revoluție, din paradis – cetatea „viitorului luminos”, din preot – aparatcik. De asemenea, ideologia pervertește știința: așa-numita „știință ariană” a naziștilor, elucubrațiile biologiste ale lui Lîsenko, știința „maoistă” au arătat-o cu asupra de măsură. Dar și actuala „critical race theory” și diferite elucubrații stîngiste din științele sociale (și nu numai sociale) deturnează cunoașterea academică și o pervertesc într-un gunoi epistemic. Și, la urmă, ideologia pervertește morala: așa cum am spus, calitățile sînt „dez-orientate”, adică nu se mai orientează spre Bine, ci spre un scop ștampilat de ideologie. Cutare este conștiincios și cu simțul datoriei: îndoctrinat cu ideologie, ajunge să servească conștiincios un lagăr de exterminare. Cutare e curajos: are curajul să pună o bombă care să omoare civili. Cutare își iubește patria: în imperiul ideologiei devine un naționalist șovin, care îi urăște pe „străini”. Cutare destestă privilegiile averii: la ordinul partidului, trage cu mitraliera în „culaci”... 

În 1789, Revoluția Franceză proclama că „orice suveranitate provine de la națiune”. Altfel spus, fusesese suprimat privilegiul regilor care exercitau suveranitatea în virtutea unui pretins mandat divin, primit „prin grația lui Dumnezeu” în momentul ungerii. Bine „orientată”, această suveranitate imanentă și nu transcendentă avea să dea naștere democrației moderne și liberalismului. Pervertită și „dez-orientată”, tot ea însă va naște naționalismul, șovinismul și fascismul, ba chiar și „național-comunismul”. Drama este că originea comună face greu de separat în practică virtutea de viciul pervers. În general, tragedia modernității nu este numai că are de-a face cu Răul radical, născut mai ales de ideologii, dar că e foarte anevoie, în multe cazuri, de excizat chirurgical un rău sau un altul, pentru a păstra intact numai ce-i bine. Platon cunoștea această cvasi-inseparabilitate a răului de bine: el ne spune că, aflat în închisoare, Socrate este dezlegat pentru a primi vizita prietenilor sosiți să-l salute pentru ultima oară înainte de execuție. Frecîndu-și piciorul amorțit, filozoful observă:

„Prieteni, cît de straniu pare a fi lucrul ăsta pe care oamenii-l numesc plăcere! Ce uimitoare natură are ea în raport cu contrariul, cu suferința! Ambele nu vor să stea simultan la om, dar, dacă o urmărești pe una dintre ele și o prinzi, e aproape necesar s-o prinzi și pe cealaltă, de parcă ambele atîrnă de un singur capăt. Cred că, dacă s-ar fi gîndit la asta, Esop ar fi compus o fabulă, cum că Zeul, deși a vrut să le despartă din lupta lor, n-a reușit și le-a legat capetele împreună; de asta, acolo unde sosește una dintre ele, urmează mai tîrziu și cealaltă. E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea” (Phaidon, 60b).

image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png
image png
Vechiul și noul Predeal
Pînă una-alta, în ciuda prețurilor la schi, stațiunea continuă să fie una foarte populară
image png
Frustrările care fac AUR posibil
Presa vorbește despre despre pensii speciale, dar evită, de multe ori, stînjenită, să discute despre corupția din mediul privat și averile gigantice apărute peste noapte.
image png
„Solidaritatea este sîngele care ține în viață proiectul Uniunii Europene”
Nu este de așteptat să se înlocuiască prea curînd regula unanimității cu regula majorității pentru asemenea decizii.
image png
Memorizare vs. gîndire critică?
Uitînd, desigur, că înainte de a fi critică, gîndirea trebuie să existe.
image png
Viciile unui muzeu inexistent
Dar asta e în America, care a fost scutită de experiența comunistă.
image png
Noi sîntem români! Prin delegație
Am constata atunci că noi sîntem patrioți doar prin delegație. Români prin delegație.
image png
Winston Churchill, cu istoria-n dinți
Nu știu exact ce te-ar putea face să îți dorești să cumperi o pereche de dinți falși de-ale lui Winston Churchill.
image png
Litleboi și istoria mare
Toți s-au speriat de bomba numită Little Boy.
image png
Legit
Asemenea cuvinte rezistă uneori mai bine, dar pot fi ușor abandonate și înlocuite, odată cu schimbarea modei lingvistice.
image png
Extrageri echitabile din urna digitală
Am vorbit cu mai mulți profesori despre cum se desfășoară procesul.
p 7 jpg
Noul și vechiul Napoleon
Napoleon a intrat în istorie și sub numele de „micul caporal”.
image png
Carnavalul Veneției
O caracteristică a celor costumați din cap pînă în picioare, intrați în rolul carnavalului, cum s-ar spune, mi s-a părut a fi înălțimea.
image png
Umbra FMI. La București
Managerii și antreprenorii își doresc ca o creștere a fiscalității să fie însoțită de reducerea cheltuielilor bugetare

Adevarul.ro

image
Joburile în care românii iau mii de euro, dar nu fac nimic. „Când ne plictisim de atâta joacă ieșim și noi la o berică”
Într-o țară în care prețurile cresc de la o zi la alta, iar salariile bat de regulă pasul pe loc, există și oameni care sunt plătiți ca să nu facă absolut nimic. Sau aproape nimic, dar oricum pe salarii la care alții nici nu îndrăznesc să viseze.
image
Marele mister din istoria Moldovei. Cine a fost Margareta, întemeietoarea dinastiei din care făcea parte și Ștefan cel Mare
Una dintre cele mai importante dinastiii medievale românești, cea din care se trage și celebrul Ștefan cel Mare, a fost întemeiată de o femeie. Purta numele de Margareta Mușata, iar povestea sa este învăluită în mister. Unii bănuiesc că ar fi fost reprezentanta unui puternic clan boieresc.
image
Ce s-a ales de temuții interlopi din anii 2000. Prinși de Traian Berbeceanu, unii și-au reluat vechile obiceiuri
În anii 2000, Deva, Hunedoara și orașele din Valea Jiului erau cutremurate de un lung șir de incidente grave comise de grupări interlope violente, în fața cărora autoritățile se arătau depășite de situație ori închideau ochii.

HIstoria.ro

image
Cum a revenit Emil Racoviță în România?
La câțiva ani după revenirea din expediția de la Polul Sud, care l-a făcut celebru, viața și cariera omului de știință Emil Racoviță au luat o nouă turnură: interesul pentru organismele marine a fost înlocuit de cel pentru studiul faunei subterane.
image
Spectaculoasele grădini ale Palatului Versailles
Spectaculoasele grădini sunt situate în partea vestică a palatului și sunt alcătuite din Parcul Versailles și Grădina Versailles-ului.
image
Cetățuia Brașovului, inspectată de trei împărați ai Austriei
Cetățuia Brașovului a fost suficient de importantă încât să fie inspectată de trei împărați ai Austriei și impunătoare cât să atragă atenția reginei României, „ultima romantică a Europei”.