Lecția Dilemei

Publicat în Dilema Veche nr. 1013 din 7 – 13 septembrie 2023
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Reiau un text scris cu ocazia unei aniversări (Dilema – 20 de ani), pentru a reaminti, melancolic, bucuriile și tribulațiile gazetei. Care continuă. În curînd, vom experimenta o nouă cotitură de statut. Vom vedea.

Cînd, spre sfîrşitul anului 1992, Augustin Buzura mi-a propus, în calitatea lui de preşedinte al Fundaţiei Culturale Române, să încerc lansarea unui săptămînal de cultură, eram, în materie de gazetărie, un debutant. Scrisesem, desigur, în diverse periodice, încă din 1968, dar nu eram ceea ce se cheamă un „om de presă“. Nu lucrasem niciodată într-o redacţie şi nu-mi trecuse niciodată prin cap că aş putea ajunge să conduc o revistă. Persuasiunea discretă a lui Buzura, inconştienţa proprie şi faptul că mă aflam într-o „pauză“ existenţială (încheiasem mandatul de ministru al Culturii şi nu eram încă angajat în nici un alt proiect) m-au determinat – cum se spune azi – „să accept provocarea“. Am avut noroc. Am fost flancat, de la bun început, de mari profesionişti, care m-au ajutat să mă „antrenez“ într-un sport pe care nu-l practicasem încă. Mă gîndesc, în primul rînd, la Radu Cosaşu (care a propus şi titlul revistei), la Magdalena Boiangiu şi la Zigu Ornea, cărora li s-au adăugat, în scurt timp, Tita Chiper, Elena Ştefoi, Mircea Vasilescu, Alex. Leo Şerban ş.a. Prima lecţie care s-a desprins, pentru mine, din această experienţă a fost aceea că, pentru a conduce cum trebuie o instituţie, trebuie să ştii să te laşi condus. Nu „folosit“, nu „manipulat“, nu „aservit“, ci sfătuit, contrazis, „reformat“. Nu m-am simţit, niciodată, „şef“ la Dilema. Şedinţele de redacţie erau colocviale, policrome, imprevizibile. Dilema a devenit, foarte repede, o „dihanie“ autonomă, adică o vietate însufleţită de respiraţia comunitară a tuturor membrilor ei. Cu alte cuvinte, „şeful“ întregului „colectiv“ era gazeta însăşi, spiritul ei, concordia neconstrîngătoare a redactorilor, umorul.

O a doua lecţie a fost redefinirea conceptului de „muncă“. Nu vreau să livrez o imagine idilică a efortului de echipă, nu vreau să minimalizez truda – inevitabilă şi, uneori, epuizantă – a fiecărui coechipier în parte. Dar munca noastră n-a avut cred, niciodată, portretul hîd al salahoriei, mizeria „colaterală“ a screamătului, grimasa de inconfort a „figurilor impuse“. A prevalat buna-dispoziţie, plăcerea întîlnirilor şi a mobilizării spontane, voluptatea anticipativă a „produsului“ finit.

Aşadar, să conduci fără să conduci, să munceşti fără să munceşti, să obţii performanţa fără obsesia ei toxică. (Mai în glumă, mai în serios, adaug că, în ultimii ani, „dilematicii“ au reuşit şi să lucreze fără să fie plătiţi, decît sporadic, mediocru sau deloc. Nu ştiu dacă să numesc asta „supravieţuire fără vieţuire“ sau viceversa…)

Interesantă, de altfel, a fost şi lecţia capitalismului „de tranziţie“ pe care ne-au oferit-o împrejurările. Am început prin a fi subvenţionaţi de la buget, ceea ce ne-a adus, din primul moment, suspiciuni infamante: eram „ai Puterii“, atunci cînd nu intram în corul critic al Opoziţiei, şi eram neloaiali cu finanţatorul, atunci cînd criticam Puterea. Augustin Buzura însuşi era, adesea, un „patron“ crispat. Nu pot să spun că practica ingerinţa autoritară, dar se vedea că „suferă“ cînd, la o adică, ne luam libertăţi prea mari faţă de guvernanţi. Ne întreba trist, din cînd în cînd, de ce nu ne concentrăm mai mult pe „cultură“… Fapt e că, după modificarea de statut al Fundaţiei Culturale (devenită Institut Cultural, sub patronajul Preşedinţiei), ne-am hotărît să devenim independenţi. Dl Buzura n-a fost de acord să ne dea drumul pe piaţa liberă, aşa că ne-am despărţit neamical, drept care a trebuit să schimbăm numele revistei, căci cel vechi rămînea în proprietatea instituţiei fondatoare. S-a născut, astfel, Dilema „veche“. Dar de unde bani? Am avut, mai întîi, promisiunile unui filantrop privat, care însă şi le-a retras pe neaşteptate, la intervenţia, cred, a unui amic cu greutate al dlui Buzura. E momentul în care a intrat în scenă Mircea Dinescu. Ne-a văzut dintr-odată „orfani“ şi, cu nonşalanţa cunoscută, ne-a propus, generos, să trecem sub jurisdicţia unei fundaţii înfiinţate de el. A fost un gest salvator. Am supravieţuit, deci, ceva vreme, în condiţii „pitoreşti“ (uneori, în criză de „lichidităţi“, poetul ne ispitea cu plata în natură: vreo damigeană, vreun piept de gîscă afumat etc.). Trăiam, pe scurt, într-o veselă aproximaţie administrativă din care, ca să zic aşa, tot Dinescu ne-a scos, vînzîndu-ne, peste noapte, fără să ne anunţe, trustului de presă al lui Dinu Patriciu. Nepreveniţi şi oarecum frustraţi că Mircea vînduse ceea ce nu cumpărase, a trebuit să acceptăm situaţia de fapt, căzînd, din nou, sub bănuiala că sîntem „arondaţi“ intereselor netransparente ale unui mogul. În realitate, nu asta era problema. Mogulul a avut eleganţa să nu se amestece în treburile noastre. Dar trustul lui, printr-un manageriat falimentar, s-a amestecat în vieţile şi buzunarele noastre: am sfîrşit prin a nu ne căpăta salariile cu lunile. Am rămas, aşadar, un săptămînal „de tranziţie“ în contextul unei tranziţii fără sfîrşit şi al unei specii de capitalism care nu reuşeşte să „treacă“ spre propria lui esenţă. Între timp, patronul trustului s-a schimbat şi încercăm să ne facem oarecari iluzii cu privire la şansele noastre imediate. E – şi aceasta – o lecţie: dacă nu se va arăta nimeni intersat de supravieţuirea unei publicaţii ca Dilema, va trebui să învăţăm să dispărem. Vorba lui Nichita Stănescu: „Cine are curajul să se nască, trebuie să aibă şi curajul să moară…“. Ar fi, desigur, un motiv de amărăciune să nu putem trece pragul celor douăzeci de ani împliniţi. Dar, vorba altcuiva, citată adesea de Nicu Steinhardt, „poate nu va fi pre voia hainilor de tătari…“.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.