Note, stări, zile
Cu vîrsta, sporește (uneori) impulsul de a face ordine în trecutul propriu. Îți revizitezi arhiva, o sistematizezi atît cît se poate, preocupat să nu lași celor apropiați și posterității un haos pestriț. Uneori ți-e jenă de ce găsești, alteori te miri, alteori ai surprize simpatice. Ofer cititorilor unele fragmente din sertarele trecutului meu, nu ca pe niște documente egocentrice, ci ca pe niște imagini de epocă, semne ale unui parcurs formativ tatonant, imagini din biografia unui vechi tînăr, episoade din experiențele lui spirituale și existențiale, în contextul unor ani... complicați. Poate o să vă amuze... (Și, din cînd în cînd, cînd e cazul, scuze pentru unele derapaje și stîngăcii juvenile...)
7 decembrie 1967
Cea mai voluptuoasă cină din anul ăsta: brînză, ceapă, pîine, vin. Niciodată nu m-am simțit mai sănătos... E nemaipomenit cîtă încredere în mine îmi dă mireasma vigurosă a cepei. Am vrut să închei cu un compot de prune (?!), dar, deîndată, intenția mea mi s-a părut neserioasă. E un sacrilegiu să curmi o gustare atît de vîrtoasă cu un purgativ deghizat cum este fiertura de prune.
...Mi-a venit în minte că, la curtea vreunui suveran, aș fi fost bufon. Asta m-a amuzat teribil, fiindcă nu avea nici o legătură cu actul gastronomic în care mă cufundasem.
Cina asta mi-a făcut foarte bine. Avusesem înainte o criză depresivă din acelea care ne apucă pe toți cînd plouă și sîntem singuri și n-avem pîine (și deci trebuie să ieșim în oraș, dacă nu vrem să murim de foame...) și se apropie și examenele... Mi se întămplă des să ajung cu entuziasmul într-un punct mort și nu cunosc senzație mai stingheritoare decît lipsa de entuziasm.
Am 19 ani și mă simt, cîteodată, sfîrșit. E absurd, dar mi se pare că de-acum încolo nu voi mai avea surprize. Domeniile fundamentale ale vieții mi s-au deschis: singurătatea, creația, procreația. Nu mai aștept nimic nou, cel puțin în cele esențiale. Imaginea propriei mele morți mi-a devent familiară.
(Sînt un laș! Chestia asta cu moartea mă sperie cînd o citesc. Mi se pare o profeție irezistibilă și faptul că o pun prima dată pe hîrtie îmi dă sentimentul sumbru că îmi fac testamentul.)
...............................................................
Am recitit cele de mai sus. Există cîteva lucruri bune. Cred, totuși, că-mi lipsește sinceritatea expresiei. Simt mereu că „posteritatea“ mă urmărește și asta mă face grav, reținut și stupid. Sînt atent la construcția frazei și la valoarea de șoc a cuvintelor; sînt prea atent. Eu construiesc cursivitatea vorbelor; abia cînd, fără cenzură, voi realiza firescul stilului, mă voi putea bucura de o reușită. Trebuie să las cuvîntul liber, chiar cu riscul de a scrie aiurea. Nenorocirea este că sînt prea vanitos pentru a-mi permite să scriu prost, chiar cînd încercarea mea nu ajunge neapărat pe mîna altora...
Fără dată, aceeași perioadă
Notă de lectură la Lev Șestov, Spéculation et Apocalypse (Despre filosofia religioasă a lui Vladimir Soloviov): Se poate spune că, înțeles ca Absconditum, Dumnezeu nu poate fi discutat în termenii omenești ai „adevărului“ și ai „cunoașterii“. Dumnezeu e dincolo de „adevăr“, așa cum, apofatic vorbind, e și dincolo de „ființă“ și de orice determinare. Asta nu înseamnă că între „adevăr“ și Dumnezeu e contradicție („Eu sînt calea, Adevărul și Viața...“). Șestov schimbă registrul discuției, pentru a forța, paradoxal, „limitele rațiunii“. Într-un anumit plan, Dumnezeu e de nedespărțit de adevăr, e adevărul însuși, și e absurd a crea alternativa „Dumnezeu-Adevăr“ (chiar dacă cel care o face e Dostoievski, spunînd că, dacă ar fi de ales între cele două, l-ar alege pe Dumnezeu). Dar un Dumnezeu aflat în disjuncție cu adevărul e o contradicție în termeni. Dumnezeu nu poate fi decît adevărat. În alt plan, în planul în care accentul cade pe totala transcendență a lui Dumnezeu, Dumnezeu poate fi socotit trans-adevărat, dar nicidecum ne-adevărat. Cf. și neînțelegerea lui Șestov pentru „păcatul originar“, al cărui caracter „providențial“ e ignorat. Oricum, nu cunoașterea e păcatul, ci falsa cunoaștere, cunoașterea nepatronată de credință și ascultare.
