Trei sfaturi de la George P. Shultz

Publicat în Dilema Veche nr. 1014 din 14 septembrie – 20 septembrie 2023
image png

Eram de puțin timp ministru de Externe, cînd, într-o vizită „de lucru” în Statele Unite, am avut plăcerea să-l întîlnesc pe fostul ministru de Externe al lui Ronald Reagan, dl George Shultz, retras din viața publică după o consistentă carieră de profesor, economist și om de stat. Mi s-a părut o bună ocazie, într-un context informal, să profit de experiența unui înțelept diplomat, așa că l-am abordat cu o rugăminte. „Sînt nou în meseria asta“, i-am spus. „Mi-ar prinde bine să-mi dați două-trei sfaturi de demaraj…” Dl Shultz mi-a răspuns prompt, ca și cum avea deja sistematizat subiectul. „Vă pot da de îndată trei sfaturi: 1) Nu vă spetiți citind cuminte, din scoarță-n scoarță, toate dosarele pe care vi le pregătesc experții din minister, înaintea unor vizite și întîlniri oficiale. De regulă, sînt asfixiante prin cantitate și detalii. Evident că trebuie să fiți bine pregătit, dar există o soluție mult mai eficientă: invitați la un prînz colegial pe cei responsabili cu problema sau cu spațiul geografic vizate de agenda dvs. Vă vor spune esențialul, curățat de frazeologia de protocol și de limbajul standardizat al «meseriei». După o oră, veți ști tot ce trebuie să știți, cu o mare economie de timp; 2) Menajați-vă! Nu acceptați toate invitațiile care vi se adresează. Mai ales cele care tind să vă blocheze seara. Firește, nu veți putea refuza o cină de curtoazie, prilejuită de prezența unui șef de stat sau de guvern, nu veți putea evita să vă întîlniți, la o masă, cu un omolog din străinătate. Dar, în rest, fiți zgîrcit cu timpul și cu energia dvs. Altfel vă veți simți epuizat, din ce în ce mai puțin pregătit să faceți față obligațiilor «de serviciu» cu adevărat importante. Și, în sfîrșit, 3) Măcar o dată pe săptămînă, încuiați-vă în biroul dvs. și, singur cu sine, întrebați-vă fără complezență: «Why the hell do I want to do this job?!» (De ce naiba vreau să fac meseria asta?!)”. 

Sfaturile dlui Shultz mi-au prins foarte bine. Le consemnez, în ideea că merită să dea de gîndit și altora. Nu insist asupra primelor două sugestii. Ca începător în branșă, aveam, e adevărat, complexul „diletantului”, ceea ce mă făcea să fiu hiper-scrupulos, ori de cîte ori aveam dinainte o „sarcină” dificilă: citeam tot ce căpătam de la departamentele din subordine sau de la alte instituții implicate în tematica episodului diplomatic următor, pierdeam nopți întregi ca să fiu riguros la curent cu ceea ce urma să aud și să spun. Nu regret, dar recunosc că aș fi rezolvat totul mai rapid și mai util cu un working lunch” de cabinet. Și asta pentru că – fără să vreau să ironizez zelul experților și cu atît mai puțin să minimalizez competența și eficiența lor – „dosarul” construit de ei e gîndit mai curînd monografic decît funcțional. (Uneori, se întîmpla să primesc anticipări ale unui dialog probabil, din care nu lipseau „indicațiile” de întîmpinare: „Bună ziua!”, „Mă bucur să vă întîlnesc!”, „E un bun prilej să reînnodăm vechile noastre tradiții de cooperare!” etc.) Nu exclud, pe de altă parte – dacă mă gîndesc la educația elementară a cîte unui politician – ca subalternii, pățiți, să încerce a preveni, prin efortul lor, eventuale carențe de comportament curent…

Al doilea sfat ar prinde foarte bine politicienilor care suferă de viciul ubicuității. Sînt fericiți să fie prezenți, cît mai des, la televiziuni, inaugurări, spectacole, chermeze populare, adunări „politice” din teritoriu etc. Te întrebi, uneori, cînd mai reușesc să-și facă treaba, cîtă disponibilitate le rămîne pentru a-și rezolva obligațiile „de birou”.

Dar cel mai important, din punctul meu de vedere, este al treilea sfat al lui George Shultz. „De ce am ales să accept funcția în care mă aflu?” Răspunsul implică o permanentă și necruțătoare autoevaluare. Care sînt motivațiile reale, sincere, ale opțiunii mele? Vanitate? Cumințenie de partid? Preocuparea pentru beneficii de tot soiul? Delir al „misiunii”? Suficiență bățoasă? Ignorarea limitelor proprii? Rareori răspunsurile sună cum ar trebui, pentru a fi la înălțimea întrebării: am acceptat pentru că sînt gata să asum condiția de „slujitor” (= ministru), am acceptat pentru că mă simt responsabil, am acceptat fără să-mi doresc eternizarea în post sau un simplu ornament în CV, am acceptat ca să învăț, ca să-mi pun la încercare cunoștințele, am acceptat o provocare destinală, dispus să asum toate riscurile. Cîți dintre miniștrii, parlamentarii, politicienii noștri se vor fi confruntat, vreodată, cu deprinderea virilă de a se pune în discuție? Cîți se întreabă: „Ce caut eu aici?”. Cîți au curajul să se îndoiască de sine, de „meritele” lor, de ambițiile și poftele lor materiale și sociale? Și cîți sînt dispuși, după ce au răspuns cinstit acestei interogații, să facă un pas înapoi? Din păcate, ca mai întotdeauna la noi, „realitățile” sînt complexe. Atît de complexe, încît justificările unor numiri în funcții înalte sînt de nesistematizat. Ești numit pentru că ai o rudă bine plasată. Ești numit pentru că slujești partidul ca un pisicuț sau ca un interlop. Ești numit pentru că ești servil. Pentru că ești șantajabil, manipulabil, inapt și inept. De ce accepți? Păi, de ce nu? Dacă ai avut noroc? Și cui îi prisosește o secretară, o mașină la scară, un salariu grăsuț, o mică notorietate județeană sau de cartier? Nu exclud și posibile subterane masochiste: mai bine să fiu înjurat decît un „neica-nimeni”! Sau vanități candide: să se crucească vecinul, mama, nea Gică și Marilena, cînd or afla ce-am ajuns!

În contextul autohton, cel de-al treilea sfat al dlui Shultz nu e valabil doar pentru miniștrii de Externe. Dar să nu ne facem iluzii. Nimeni nu-l va lua în serios.

(articol apărut în Dilema veche nr. 717 din 16-22 noiembrie 2017)

image png
Din nou despre cele două Românii
S-a spus de nenumărate ori că există două Românii.
image png
Necazurile altora
De ce nu a intervenit Occidentul mai ferm și s-a mulțumit cu niște declarații de tip „atenție și îngrijorare”?
image png
Note, stări, zile
Am 19 ani și mă simt, cîteodată, sfîrșit.
image png
Limita străbunicilor
„Învățăm din istorie”? Da, relativ mai ușor pînă la limita străbunicilor. Apoi – anevoie sau deloc.
image png
Securismul, azi
Că de nu s-ar livra, securism n-ar mai fi...
image png
Louis Blériot în aer. Pe brațele românilor
Istoria, firește, a continuat. Cu zboruri line și cu motoare explodate deopotrivă.
image png
Traumele copilăriei (III): Pa, tăticu’!
Ceea ce – să fim bine înţeleşi – nu înseamna că mie îmi mergea bine la Mate şi la Fizică.
image png
Cooleanu
Observăm, oricum, că și acestea confirmă rapida integrare a anglicismelor în tiparele creativității populare.
20230922 145421 jpg
Dispreț, aroganță și opulență
Părinții și profesorii, care sînt cele mai apropiate modele pe care copiii le pot avea.
p 7 WC jpg
Mașinile autonome și etica IA
Cum anume ar trebui să prețuim și să ținem seama de viețile și de interesele tuturor ființelor conștiente? – e o întrebare pe care etica IA trebuie să o abordeze.
image png
Stejarii României sînt mai buni decît Welwitschias-ii din Namibia?
Dacă aş putea, aş face ca rugby-ul şi şahul să devină obligatorii în şcoli măcar pînă în clasa a VIII-a.
image png
Ieri și azi
Ferma lui George Washington producea toate obiectele și alimentele necesare locuitorilor ei, într-un sistem autarhic.
image png
Duelul în literatură, literatura în duel
Miza lor a fost libertatea, fără de care onoarea și demnitatea își pierd sensul.
image png
Cereale și război
Beat sau nu, funcționarul menționat mai sus riscă zilele astea să aibă parte de o mahmureală zdravănă.
image png
Despre (in)disciplina de partid
Cu alte cuvinte, în politică e nevoie și de un dram de noblețe. Chiar dacă – și tocmai dacă – adversarului îi lipsește.
image png
„Se strică limba”?
Se „strică limba”? Cumva, da. Dar nu asta ne indignează cu adevărat, ci faptul că nu mai sîntem noi aceia care o stricăm.
image png
Winnie-the-Pooh și Primul Război Mondial
De aici pînă la personajul Winnie-the-Pooh din poveștile pentru copii scrise de A.A. Milne nu a fost deloc mult.
image png
Apocalipsa după Petrică
Să nu uităm, România nu e doar țara lui „Petrică și lupul“. E și cea a expresiei „ți s-a urît cu binele”. Dacă minte n-a avut …
image png
Drogangeală
„Se duc să petreacă sau să se rupă pe «droage»?“
image png
Traumele copilăriei: Moș Gorilă (II)
Eu eram, de fapt, cel care trebuia schimbat neîntîrziat. Ratasem cu desăvîrșire „cabina”.
image png
Think Outside the Box
Pentru a contribui la construirea unui viitor mai bun și mai inovator. Dar vrem asta oare?
image png
Un meci absolut penibil, următorul mai reușit. Cum e, de fapt, echipa României?
În alte reprezentative, astea sînt la nivel de beţişoare şi bastonaşe. La noi, de doctorat.
p 7 WC jpg
Revine oare America la izolaționism?
Cei care consideră că ajutorarea Ucrainei nu reprezintă un interes național important pentru America poartă, istoric vorbind, ochelari de cal.
image png
O fostă capitală
După Philadelphia am ajuns la Baltimore, un alt oraș care ni s-a părut trist, dar fără farmecul celui dintîi.

Adevarul.ro

image
Coșmarul unei românce plimbate între două spitale din Roma și cu diagnostic greșit. „Am cerut apă și au spus că n-au”
Vacanța unei tinere românce în Italia, sau ceea ce ar fi trebuit să fie câteva zile de relaxare în Cetatea Eternă s-a transformat într-un coșmar, chiar pe final. Iar coșmarul a prins contur chiar când se pregătea de întoarcere
image
Povestea italiencei îndrăgostite de România. De ce s-a mutat aici: „Mi s-a spus că nu voi găsi nimic, doar pericole"”
Din Padova, o profesoară de limba italiană, care a lucrat ca ghid turistic, a ajuns la București. Femeia s-a îndrăgostit de România în urmă cu 9 ani, iar următorul pas a fost să se stabilească la noi în țară.
image
„Halep s-a dopat“: Un titan al presei românești admite o realitate dură pe baza probelor
Trebuie să recunoști unele lucruri, după ce parcurgi dosarul Simonei.

HIstoria.ro

image
Instrucțiunile lui Stalin pentru Dej și Teohari Gerogescu: „Scrieți!”
Un instructaj în care Stalin își arată incredibilele cunoștințe de manipulator al electoratului în materie de alegeri libere și corecte, iar Dej și Teohari se dezvăluie ca niște troglodiți abia ieșiți din caverne.
image
Când sașii se întorc acasă, în Ţara Ovăzului
De 11 ani, în toiul verii, în satele săsești din Haferland, Ţara Ovăzului, se întâmplă ceva cu totul deosebit.
image
Operațiunea Citadela, aliații și spionii
Stabilită inițial pentru primăvara anului 1943, lansarea Operațiunii Citadela a fost amânată de mai multe ori, iar ofensiva a fost declanșată la începutul lunii iulie.