O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu

Publicat în Dilema Veche nr. 1023 din 16 noiembrie – 22 noiembrie 2023
image

Am avut șansa de a-i întîlni la Paris pe cei doi (numiți și „Ierunci” și „Monici”, semn al monolitului „instituțional” și omenesc pe care îl reprezentau), înainte de 1990, după ce ani de-a rîndul le savurasem vocile, analizele și atitudinea la Europa Liberă. Contactul a fost cald, solidar și, pentru mine, măgulitor, cu gîndul la încurajatoarele lor comentarii legate de unele cărți și fapte ale mele. Mi-e greu să adopt, la aniversarea de-acum, tonul solemn, statuar, al comemorărilor patetice. Nu le-ar fi plăcut, cred, nici lor. Prefer să reproduc, deocamdată, două texte pe care le-am scris în 1983 și 2008, provocat de conjuncturi destrămătoare: mai întîi, un fragment din 2008, apărut în Dilema veche, la moartea dnei Lovinescu (aproape simultană cu aceea a dlui Paul Miron, alt harnic expatriat de care m-am simtit aproape):

„Monica Lovinescu (...) se angajase, de mult, într-un război total cu dictatura comunistă din România. Nu dorea să atenueze răul, ci să-l vadă extirpat. Nu credea în loţiuni calmante, ci în incizie şi terapie intensivă. Vorbea cu siguranţa şi intransigenţa unui judecător care îşi refuză răgazul nuanţei infinitezimale şi al spiritului de conciliere. Cu răul nu se negociază. De o inteligenţă strălucitoare, dublată de stilul casant al unui înger exterminator, Monica Lovinescu n-a fost o simplă prezenţă compensatoare în debandada intelectuală şi sufletească instaurată de totalitarism. A fost un criteriu. Purtătoarea de cuvînt a «nordului» etic. Vocea care ne hrănea tăcerile şi ne veştejea laşitatea. Timbrul ei inconfundabil, verdictul ei nemilos, ambalat, totuşi, într-un fel de ironică amenitate, îndărătul căreia se simţeau buna-creştere şi exerciţiul transfigurator al culturii temeinice, vor rămîne, cel puţin pentru generaţiile frustrării pre-decembriste, un model al conduitei de front. Monica Lovinescu a sacrificat o mare vocaţie de critic literar şi, poate, de scriitor, pentru lupta de gherilă a adevărului prigonit. Tulburător (și întremător) pentru mine a rămas însă și faptul că, în cazul dnei Lovinescu, radicalitatea combatantă nu a anesteziat simțul umorului. Rîsul dînsei, juvenil, aproape copilăros, cu un subton băieţesc, e una din cele mai tonice amintiri ale sejururilor mele pariziene. (...) 

Şi Monica Lovinescu, şi Paul Miron întruchipează două tipuri de patriotism, pe care conjuncturile de azi nu-l mai pot evalua corect. Patriotismul bunătăţii ajutătoare şi patriotismul exigenţei necruţătoare. Au fost, amîndoi, duşmăniţi, mai ales de retorii patriotarzi. (...) Important e să nu fie uitați. (...) În România, nimeni nu-şi iubeşte ţara nepedepsit. Marile personaje ale dictaturii încep să dispară. Şi de partea călăilor, şi de partea victimelor şi a rezistenţei anticomuniste. Nu e o garanţie că vom intra într-o eră mai limpede, curăţată de spectrele unui episod nefast. Dimpotrivă: s-ar putea ca răul să intre doar într-o primejdioasă hibernare. Dacă nu ne vom grădinări memoria pomenind mereu numele şi faptele tragediei, vom avea de înfruntat, mai devreme sau mai tîrziu, efectele toxice ale celei mai perfide amnezii”.

Adaug un fragment scris în 1983, în care mă străduiesc să explic – înr-o scrisoare către Virgil și Monica – de ce, onorat de oferta lor de a rămîne în Vest (pe un post la Vocea Americii, dacă îmi amintesc bine), am preferat să optez pentru întoarcerea în țară:

„...Există o Românie în utopia căreia trăiesc de cînd mă ştiu, fie căutîndu-i supravieţuitorii, cîţi mai sînt, fie citindu-i cărțile, cîte s-au putut scrie, fie ascultînd, în copilărie, amintirile cîte unui unchi sau ale cîte unei mătuși despre «vremurile de altădată». Există o aromă a acestei Românii, o gestică a ei, un tabiet al ei; există, pe scurt, o stilistică a acestei Românii la care poți visa încă se te întorci. La ce altă Românie te mai poți întoarce? Pe măsură ce se apropie ora plecării îmi e tot mai limpede că mă întorc spre o abstracțiune. De fapt, nu de o întoarcere e vorba, ci de o regresiune, de un reflex arhaic – aproape animal – al vetrei proprii. Mă întorc într-un spațiu în care se merge de la expresie către simpla prezență, de la atitudinea lucidă către tropismul subconștient. Mă întorc la condiția unei așteptări vegetale, a unei înfrîngeri. Firește, și exilul e o înfrîngere. România nu mai poate fi astăzi decît dialogul nostalgic dintre două înfrîngeri: înfrîngerea celor rămași acasă, din resemnare sau lașitate, sau dintr-un abuz al speranței, și înfrîngerea celor pribegi, condamnați să nu poată înainta decît privind îndărăt, spre un «numinosum» al obîrșiei. S-a ajuns, cu alte cuvinte, la situația în care parabola fiului risipitor nu mai are sens. Fratele fiului, cel rămas la moșia părintească, și-a pierdut singura virtute pe care o avea, și-a pierdut hărnicia cuminte. Iar fiul risipitor nu mai are la ce se întoarce și riscă să se dizolve în risipirea sa” (Heidelberg, 1983).

Locuit ireversibil de afecțiunea și admirația mea pentru „Monici”, am fost mai mult decît melancolic cînd, răsfoind Jurnalul dnei Lovinescu apărut la Editura Humanitas, mi-am dat seama că, în anii de după 1990, am dezamăgit-o. Știam că îl dezamăgisem deja pe dl Ierunca: i se păruse că apariția Dilemei era o manevră iliescistă pentru a anula efectele revistei 22, printr-o „politică” de contracarare a „intransigenței” revoluționare. Dar dna Lovinescu se mira, cu reproș, că acceptam să fiu membru, ca ministru al Culturii, într-un guvern neo-comunist (în loc să rămîn disident alături de Marian Munteanu). N-am avut decît o minimală consolare: din compromițătoarea poziție pe care o asumasem, mi-au „ieșit” cîteva manevre „reparatoare”: înlocuirea Editurii Politice cu Editura Humanitas, înlocuirea Muzeului Partidului cu Muzeul Țăranului Român, recuperarea lui Andrei Șerban ca director al Teatrului Național, numirea lui Lucian Pintilie ca director al Casei de Film a Ministerului Culturii, reluarea, după ani buni de întrerupere, a Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu“ și alte cîteva asemenea „gesticulații”... Pe scurt: mi-am recuperat, poate, atît cît mi-au îngăduit-o împrejurările și limitele proprii, bruma de onorabilitate pe care pariase mai demult dna Monica. Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.