O altfel de „școală”

Programul nazist al „soluției finale” purta numele de cod „Nacht und Nebel”, adică „Noapte și ceață”. Era o indicație că naziștii doreau să-și țină atît intențiile, cît și realizarea lor cît mai ascunse de ochii publicului. Fără îndoială, Himmler, Eichmann și toți ceilalți se temeau încă de o reacție din partea opiniei publice germane, poate chiar a unor militari ori a bisericilor, dacă informațiile ar fi circulat liber. S-a fi putut confrunta și cu revolte masive ale populației evreiești, care ar fi știut sigur că nu mai are nimic de pierdut. Încă mai conta, poate, și o reacție internațională a țărilor neutre, a Vaticanului și chiar a adversarilor, în caz de înfrîngere. Se temeau poate că încă nu murise orice tresărire de conștiință în Germania și mai ales în lumea liberă. 

Pe 7 octombrie, teroriștii Hamas au procedat invers: au dat drumul să meargă camerelor proprii, telefoanelor mobile proprii, au filmat și au fotografiat cu voluptate cum omorau copii, cum împușcau părinții înaintea copiilor, cum violau femei, cum ciopîrțeau cadavre, cum răpeau oameni, cum vînau pe cîmp tinerii israelieni veniți la un festival muzical. N-au făcut nici un efort să ascundă conversațiile dintre ei, în care raportau superiorilor „cîți evrei au omorît în numele lui Allah”. Nu s-au ferit nici cînd se lăudau prin telefon mamelor din Gaza că sînt niște ucigași de „cîini de evrei”. Nu și-au făcut scrupule să țină masacrul secret. Nu le-a fost nici rușine și nici teamă. Au filmat măcelul cu scrupulozitate, au înregistrat vocal țipetele de durere și strigătele de ajutor ale victimelor. Acum, IDF a compilat un montaj alcătuit din juxtapunerea needitată a unor asemenea fragmente filmate brute, aflate în special pe înregistrările de pe camerele și telefoanele teroriștilor și obținute după ce aceștia au fost uciși sau capturați de armata israeliană. S-a adăugat material din ceea ce teroriștii înșiși au pus pe social media, cît și din ceea ce au înregistrat automat unele telefoane mobile ale victimelor. E un documentar care nu prezintă decît parțial ceea ce există și, chiar și așa, e atît de greu de privit, încît nu mulți îl suportă. Israelul a aranjat să fie difuzat unui public selectat din diferite capitale europene (inclusiv București, unde l-am văzut și eu). 

Publicitatea voluntară din partea autorilor masacrului are, desigur, o componentă psihologică și una politică intenționate: teroriștii, credincioși numelui, vor să terorizeze – mai întîi populația Israelului, apoi pe evrei în întreaga lumea și la urmă pe toți ceilalți care nu le stau alături. „Putem să vă omorîm la fel” e mesajul transmis prin oroare. „Sînteți vulnerabili, nu numai în Israel, dar și pretutindeni.” (Poate că și de asta filmul n-a fost difuzat public fără restricții: dincolo de unele scrupule morale prezentate ca motiv oficial, unii poate s-au gîndit că, difuzîndu-l, cumva fac jocul terorii.) Cred, de asemenea, că teroriștii au mizat și pe o reacție violentă a Israelului – încă mai violentă decît ceea ce am văzut în ultimele săptămîni – pe care imaginile ar provoca-o, chiar dacă ea ar fi însemnat sacrificarea deliberată a unei părți a populației civile din Gaza. Probabil că sperau, în replică, și la o contrareacție militară puternică a Hezbollah, chiar a Iranului, la o revoltă armată în Cisiordania, poate chiar o acțiune militară a altor țări arabe, precum Siria, cît și la un sprijin ezitant pentru Israel de la un Occident el însuși terorizat de posibilitatea unor atacuri teroriste. Pe scurt, sperau la un incendiu generalizat în Orientul Mijlociu (cel puțin), care să pună în discuție însăși existența Israelului. Planul, realizat doar parțial, rămîne de domeniul speculațiilor.

Nu e însă speculație, ci realitate tragică un fapt care mi se pare atestat de experiență în nenumărate rînduri și pe care nu-l pot sublinia îndeajuns: din om, din aproape orice om se poate face aproape orice, inclusiv un monstru, prin condiționare comunitară adecvată scopului, îndoctrinare ideologică, fanatism religios, antrenament psihologic și fizic etc., cu condiția ca procesul să înceapă în primii ani de viață și să nu aibă pauză. Natura noastră e la fel de rea sau de bună ca „a lor”. Cînd mii de oameni comit crime atroce împotriva civililor, copiilor, femeilor, bătrînilor e absurd să crezi că sînt astfel datorită genelor. Crescuți în alt fel, sub un alt regim, într-o altă comunitate, cu o educație diferită, acei criminali în masă din Hamas ar fi fost, în marea lor majoritate, niște tineri ca oricare alții – foarte asemănători sub toate aspectele cu tinerii sosiți să celebreze pacea la festivalul Nova, pe care, pe 7 octombrie, i-au vînat nemilos ca pe iepuri. Și invers. 

De unde și concluzia că terorismul acesta sau altul nu va fi eradicat cîtă vreme condiționarea educativă a copiilor și tinerilor va găsi locuri unde să fie practicată pe scară largă și sistematic. Nu bombele vor distruge Hamas, Hezbollah, Daesh etc., ci – dacă va fi să fie cîndva – numai și numai o altfel de „școală”.