Serbări de altădată

Publicat în Dilema Veche nr. 619 din 24 decembrie 2015
Iconofobie jpeg

C u mai mulți ani în urmă, înainte de Crăciun, clasa fiului meu (în­tr-a IV-a pe atunci) a organizat un minunat carnaval, în interiorul căruia măştile şi costumele au concurat la standardele cele mai înalte. În special, unul dintre – cum să le zic? – „echipamente“, purtat cu tentă artistică de un băieţel, atrăgea atenţia imediat. Era vorba despre un cocoşat hidos (masca adiacentă îţi dădea, într-adevăr, fiori de gheaţă), jerpelit şi ostracizat, care-şi poartă handicapul pe la periferii, departe de ochii intoleranţi ai oamenilor (repet, arta gestică a micului protagonist se dovedea absolut remarcabilă, reuşind să te transfere în plină commedia dell’arte).  Fără mare efort, îl recunoşteai acolo pe hugoescul Quasimodo, în clipele sale de terifiantă apariţie. Într-un moment de respiro, soţia mea nu s-a putut abţine şi, ducîn­du‑se întins la micul mim, i-a ridicat, curioasă, masca de pe faţă şi l-a întrebat cu simpatie: „Tu cine eşti în definitiv?“ Tînărul a răspuns neezitant şi cu surîs feeric: „Păi, un boschetar sau ceva de genul ăsta!“ „Zău“, a replicat Laura dezamăgită, „şi eu care credeam că eşti Cocoşatul de la Notre Dame“.

A urmat parada costumelor, jurizată de un exigent grup de elevi mai mici, cu toţii pătrunşi de înalta misiune ce li se încredinţase. Lorzii sith şi cavalerii jedi, cu laserele lor multicolore, Harry Pot­ter‑ii, cu baghetele lor fermecate, prinţesele, diafane şi transcendente, regii, Scufiţele (de toate culorile), zmeii şi Feţi-Frumoşii, animalele mitologice, îngerii (negri şi albi deopotrivă), demonii (la rîndu-le, multicolori) ş.a.m.d. au defilat sugestiv înaintea comisiei de evaluare, insistînd pe gesturi şi atitudini relevante, identificatoare. Toţi se opreau ceremonios în faţa mesei şi, pentru evitarea oricărei confuzii, precizau numele personajului întruchipat. A sosit şi timpul lui Quasimodo. Greoi, ghebos, oropsit, trăgîndu-şi un picior (element auxiliar de suferinţă la copleşitoarea cocoaşă!), el s-a apropiat de evaluatori – evaluatori cu ochii dilataţi de surpriză şi, am bănuit, chiar de o uşoară teamă – şi s-a scuturat terifiant în faţa lor, ca după un frison puternic. Şi-a ridicat puţin masca (atît cît să i se vadă gura) şi a rostit cu glas cavernos, venit parcă din povestirile gotice ale lui Poe: „Eu sînt Cocoşatul de la Rotterdam“.

N u a fost un prilej de stupoare generală şi nici măcar de rumoare colectivă. Cu excepţia zîmbetelor îngăduitoare ale părinţilor, se poate spune că episodul a trecut mai degrabă neobservat în zona strictă de manifestare a puştanilor. Băiatul meu, de pildă, habar n-avea cine era Quasimodo, aşa încît nu mă aşteptam ca foarte mulţi dintre colegii săi să-l fi citit atunci, deja, pe Hugo. Ceea ce m-a frapat a fost natura culturală a neînţelegerii şi asupra ei mi s-a părut interesant să meditez. În mod clar, protagonistul scenei a înţeles, pe parcursul scurtului dialog cu soţia mea curioasă, Rotterdam în loc de Notre Dame şi s‑a grăbit să se identifice cu noul nume – bănuit ca infailibil, avînd în vedere că el venea din partea unui adult (cu aer intelectual, dacă-mi e permis să adaug). Omul era, indubitabil, îndreptăţit să facă respectiva confuzie, din cel puţin două motive legate de dinamica noastră mentalistă din ultimele decenii. Fotbalul deţine – să recunoaştem – o pondere uriaşă în materialul existenţial al românului actual (cu atît mai mult cu cît individul în discuţie este tînăr ori foarte tînăr), iar Rotterdam sună infinit mai familiar urechii, din acest unghi, decît obscurul Notre Dame. În plus – nu mai e un secret pentru nimeni! –, în România post-ceauşistă, post-iliesciană, post-constantinesciană şi, de curînd, post-băsesciană, lumea stă, cu mic, cu mare, cu antenele întinse pentru captarea vreunui mesaj de slujbă sezonieră. Categoric, Rotterdam se aude – şi din această perspectivă – mai clar decît dubiosul Notre Dame.

N u vreau să lungesc enorm discuţia. Cred că noi ne adaptam atunci, ca și acum, la ritmurile unui destin postindustrial, în care dețineam/deţinem, bineînţeles, roluri de figuranţi şi mai puţin de protagonişti. Ni se mulează pînă şi auzul pe imensele aşteptări pe care le nutrim vizavi de respectivul destin. Gîndim lumea în termenii năzuinţelor noastre secrete şi aproape deloc în parametrii realităţii ei imediate. Ne-am construit universuri ficţionale intime, de unde nu mai putem să ieşim nici dacă am vrea. Dacă aveţi cumva sentimentul că observaţiile de mai sus – pornite din simpla greşeală de percepţie a unui băiat simpatic, de numai zece ani – sînt exagerate, reflectînd spiritul meu chiţibuşar şi, totodată, hiperbolizant, să ştiţi că vă dau, necondiţionat, dreptate. Mai ales că toată seara l‑am privit, cu apreciere sinceră, pe talentatul Cocoşat de la Rotterdam. Ba, la un moment dat, cînd dansul frenetic l‑a făcut să se retragă, răvăşit şi transpirat, într-un colţ, i‑am turnat chiar un pahar mare de Pepsi. Nu i-am vîndut totuşi – mea culpa – un pont crucial, acela că, de după crengile bradului tradiţional, îl privea, insistent, o neconsolată şi preafrumoasă Esmeraldă. M-am temut că va deveni agitat, îşi va scoate excelenta mască şi, uitîndu-se în toate părţile hămesit, mă va întreba în gura mare: „Marmeladă? Unde, frate?“

Codrin Liviu Cuțitaru este decan al Fa­cultății de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Prezentul dis­­continuu, Editura Institutul European, 2014.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Avertismentul lui Lucescu după România - Ucraina: a atras atenția asupra unui detaliu crucial
Un foarte bun cunoscător al fotbalului ucrainean a analizat partida de la Munchen.
image
Cine este românul care a murit în luptele din Congo. Tatăl tânărului de 22 de ani: „A zis că e pentru ultima dată”
O misiune s-a dovedit fatală pentru ieșeanul Petru Sam, în vârstă de 22 de ani. Aflat în Republica Democratică Congo, tânărul a murit sâmbătă, 15 iunie, după ce a fost ținta unei rachete trase de gruparea M23.
image
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
După victoria obţinută de tricolori împotriva Ucrainei, cu scorul de 3-0, luni, în Grupa E de la EURO 2024, Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj în care a felicitat naţionala de fotbal a României. Postarea sa a fost primită însă cu ironii pe rețeaua de socializare.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.