Vechea Securitate
S e întîmplă în fiecare an. Zilele premergătoare lui 22 decembrie sînt dominate în mass-media de un anumit tip de discurs despre schimbarea de regim și de orînduire socială din 1989. Cu atît mai mult acum, în 2015, cînd, iată, șeful fostei Securități – instituție condamnată oficial de statul român democratic, odată cu sistemul pe care l-a apărat – a ieșit să ne dezvăluie el, în premieră, ceea ce știam deja de la alții, din anii anteriori.
În esență, teoria este aceasta: în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat, convenită la întîlnirea sovieto-americană de la Malta și pusă în operă, la București, de oameni ai KGB. Consecința – care nu ni se spune explicit, dar ni se sugerează – este că regimul comunist, prezumat ca legitim, a fost răsturnat de o conspirație a marilor puteri. Firește, în mod ilegitim.
L ogic, Nicolae Ceaușescu trebuie să fi fost un erou. Soția sa, ce să mai vorbim! Nicu Ceaușescu, lipsit de șansa de a deveni un Kim Jong-Il avant la lettre, la fel. Drept e că în anii de început mai existau ceva nuanțe și se mai dădea și poporului un mic rol în marea piesă de teatru – evenimentele erau încă prea proaspete în amintirile multora. Dar cu cît ne îndepărtăm de căderea comunismului, cu atît teoria complotului este zugrăvită în tușe mai groase.
Într-o perioadă în care teoriile conspirației înflăcărează tot mai multe minți, cînd articole obscure sînt rostogolite pe rețelele de socializare într-o spirală nebună, teoria Securității legată de evenimentele din 1989 vine la fix. Este încă o contribuție, una chiar esențială, la noul misticism politic pe cale de a se coagula și la noi – ca și în Franța sau prin alte părți.
Într-o lume tot mai complicată, cu un ritm al schimbărilor nemaiîntîlnit pînă acum, acest nou misticism vine să ofere explicații și soluții simple, pentru „alegătorul mediu“.
Varianta mîntuirii neamului pare la îndemînă: în fața acestei lumi tot mai dinamice, să se retragă în buncărele istoriei mai mult sau mai puțin recente, în România ceaușistă, antonesciană sau legionară, de exemplu. Așa cum, prin alte părți ale Europei, același tip de misticism propune revenirea la mozaicul european al frontierelor și monedelor, cu un zid puternic de apărare către Est, pentru a preveni infiltrarea nedoriților europeni de categoria a doua.
Și totuși, teoria Securității are o slăbiciune fundamentală. Este de necontestat că în acele momente tulburi, cînd o lume se prăbușea și se năștea o alta, agenții diferitelor puteri (nu doar sovietici) au fost foarte activi și fără îndoială că au jucat un rol în această poveste, pe măsura forței și priceperii lor. Dar cum se face că, în urma unei lovituri de stat orchestrate și puse în operă de KGB, România a sfîrșit prin a se integra în NATO și în Uniunea Europeană? Singura explicație satisfăcătoare pentru enoriașii noului misticism politic ar fi că și aceste organizații sînt, de fapt, creații oculte ale KGB.
Lăsînd gluma la o parte, trebuie să admitem că teoriile simple sînt, în cel mai bun caz, incomplete. În încurcata ecuație a schimbărilor din 1989 și de după nu ai cum să nu iei în considerare formidabila dorință de libertate a oamenilor, faptul că ei se săturaseră pînă în gît de regimul lui Nicolae Ceaușescu, de lipsuri și de izolarea țării.
Doar frica era cea care paraliza orice încercare de acțiune organizată – o frică întreținută în mod pervers de aceeași Securitate. Chiar și marii conspiratori ar fi continuat să se întîlnească pe ascuns, prin parcuri, dacă nu ar fi fost ieșirea în stradă a oamenilor. Că aceasta a fost cumva stimulată de anumite forțe interesate (și exasperate de proverbiala inerție a mămăligii), poate. Dar odată reacția declanșată, lucrurile n-au mai putut fi controlate. Și să nu uităm ceva: Timișoara era deja un oraș liber încă înainte ca „lovitura de stat“ să fi fost dată la București.
P înă la urmă, esențială pentru parcursul României a fost presiunea formidabilă a opiniei publice pentru democratizare și o punere a țării pe direcția occidentală. Credeți că baronii sau oligarhii erau atît de bucuroși să se alinieze standardelor și normelor europene, care pe unii i-au băgat la pușcărie? Evident, nu. Dar dacă ar fi propus altceva – un fel de capitalism de tip moldovenesc, de exemplu –, nu i-ar fi ales nimeni. Asta a fost revoluția românilor. Și asta nu place, evident, Securității.
