„Limba latină îi ajută pe elevi să înveţe mai bine limba română“ – dialog cu prof. dr. Liviu FRANGA
Ministerul Educației și Institutul de Științe ale Educației au pus în dezbatere un nou plan-cadru al programei școlare pentru gimnaziu, în trei variante, din care ora de latină de la clasa a VIII-a este eliminată. Pe site-ul petitiionline.ro a apărut un memoriu – depus și la minister – în care este argumentată necesitatea de a păstra în programa școlară studierea latinei. L-am invitat la o discuție pe această temă pe profesorul Liviu Franga, latinist și decanul Facultății de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București.
Ora de latină de la clasa a VIII-a e singura care se face în învățămîntul general. Cum ar arăta educația fără ea?
Ministerul dorește să scoată și această unică oră din programa școlară a clasei a VIII-a. Ora aceasta există de mult, din 1978: e o tradiție pe care distinșii specialiști din Institutul de Științe ale Educației dovedesc că o ignoră. Latina se mai studiază la clasele de liceu cu profil umanist. Și în rest – nimic. Ora de latină de la clasa a VIII-a era singura punte între pregătirea adolescentului și tînărul care avea să termine liceul. Facultățile nu mai oferă nici atît: latina e studiată ca un instrument auxiliar deja redus la minimum în ceea ce înseamnă curriculum universitar de licență. Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București, prin Departamentul de Filologie Clasică și Neogreacă, este singurul, la nivel național, care îi pregătește pe viitorii specialiști. Porneam, așadar, de la o bază acceptabilă, care acum este eliminată din toate cele trei variante de curricula propuse de minister, respectiv de Institutul pentru Științele Educației. E de fapt o alegere a lui Adam fără Eva. Dacă tînărului i se pun în față trei variante și în nici una nu este prezentă latina, atunci nu are ce să aleagă. Revin. Baza, așadar, era formată de această unică oră de latină la clasa a VIII-a, apoi se îngusta doar la liceele umaniste, cu o altă aberație disfuncțională: deși se dă teză la latină, elevii nu au posibilitatea să aleagă latina la bacalaureat. La facultate se ajunge la un regim nomad al latinei: în funcție de strategia decanului sau a universității, latina ca limbă veche se studiază unul, două sau mai multe semestre la profilul „limba și literatura română“ sau „limbi și literaturi romanice“.
Cine a redactat memoriul în sprijinul orei de latină?
Memoriul este rezultatul unui efort al colegului nostru, dl lector dr. Teodor Georgescu – un specialist care are strînsă legătură cu învățămîntul preuniversitar: a condus echipele noastre de elevi la cele trei Olimpiade la care am participat. Memoriul a fost însă precedat de un alt demers: în octombrie 2015 s-a înregistrat la Ministerul Educației un alt memoriu, semnat de rectorul Universității din București, fără nici un ecou. Nici măcar argumentația unui rector al celei mai importante universități din țară nu a contat pentru specialiștii în educație.
De ce, totuși, e nevoie de latină? Ce-i oferă unui elev de 14-15 ani?
La ce este bună latina? Un tînăr la 14-15 ani trebuie format dintr-o perspectivă generală: el încă nu știe ce va face în viață, deci trebuie să-i oferi cît mai multe căi. Unuia îi place matematica, altuia fenomenele naturii, altuia îi place să stea în podul casei și să citească. Or, dacă orientezi un tînăr doar către zona de profit pe care o cere societatea, înseamnă să contribui la formarea sa strîmbă, ciungă. Pentru că îi oferi ce crezi tu că îi trebuie în viață. Obligația noastră este să oferim alegeri, nu un drum cu sens unic. Latina ajută la dezvoltarea personalității în primul rînd pentru că este o disciplină umanistă, este un vehicul pentru formarea mentală, intelectuală, spirituală. Antichitatea e ca un fel de carte de înțelepciune. La clasa a VIII-a se studiază multe proverbe și maxime, de pildă, care le plac copiilor. Latura formativă este o replică a științelor exacte: tot rigoare, tot exactitate, tot gîndire în paradigme logice, dar exprimate altfel, nu prin cifre.
Unora li se pare însă complicat să învețe desinențele, declinările, conjugările…
Da, dar trebuie învățate. Poți să faci algebră fără aritmetică? Poți să faci matematică fără tabla înmulțirii?
Există și argumente culturale în favoarea latinei. Europa e întemeiată pe civilizația greco-latină. Poți fi un bun cetățean european (și român) fără să fi făcut vreodată o oră de latină sau să fi învățat ceva despre cultura antică?
Și cum poți vibra la frumusețea ruinelor și a monumentelor de patrimoniu cînd pentru tine nu e nici o deosebire între romani, franci, burgunzi, cruciați, pînă în epoca actuală, și pentru tine istoria e un tăvălug? Europa stă pe un trecut comun, realizat pe baza unei civilizații unificatoare. Mutațiile interetnice au dus la dispariția acelei civilizații unificatoare, dar acele unități mentale s-au conservat sub forma vestigiilor antice, în spații culturale și etnice care poate nu mai continuă moștenirea romană. Cum poți să spui că ești cetățean european dacă nu știi ce înseamnă Europa? Și nu ai cum să știi ce este Europa dacă te limitezi la aspectele sincroniei culturale și nu mergi înapoi, spre rădăcini.
„Limba latină îi ajută pe elevi să învețe mai bine limba română“, scrie în memoriu. Dacă se elimină cu totul studiul latinei, o să fim o țară cu o limbă de origine latină în care nimeni nu mai știe latinește. Vi se pare o utopie neagră?
Orice utopie înseamnă extrapolarea unei situații factuale care se bazează pe o rată de probabilitate foarte mare. Nu e un vis negru. Să fim foarte sinceri: se scoate latina de la clasa a VIII-a în urma deciziei imuabile a unui grup restrîns de persoane, fără consultarea mediului academic. Se afirmă că au fost invitați la discuții reprezentanți ai universității, ceea ce e fals. De-acum în zece ani, nici la liceu nu va mai veni cineva care să fie interesat de secția umanistă cu latina; decidenții din domeniul educației vor spune „Păi, vedeți, la clasele umaniste nu mai vine nimeni“ și eventual le vor desființa. Învățămîntul umanist va intra într-o eclipsă, iar dacă vor mai fi cîțiva doritori să iasă din beznă o vor putea face nu în România, ci eventual în străinătate.
Unul dintre argumentele invocate în sprijinul noului plan-cadru este că schimbarea s-a făcut „pentru a fi compatibile cu paradigmele educaționale europene“. Se introduc ore de educație privind drepturile copilului, educație economică și altele. Observ că în Germania, Marea Britanie, Polonia, Franța, Finlanda, Ungaria și în alte țări se fac astfel de materii, dar se studiază și latina (la gimnaziu și/sau la liceu, cîteva ore pe săptămînă). De ce la noi nu se poate? Nu cumva gîndim în termeni de excluziune?
Societatea românească și conștiința ei activă au avut din vremuri seculare sentimentul unei întîrzieri față de restul Europei. El a fost studiat științific de cîteva dintre mințile strălucite ale noastre, care nu întîmplător au avut o formație clasică – Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu. Cel din urmă a emis celebra teorie a handicapului istoric și cultural între noi și Occident. Acest handicap a dispărut, nu mai este un adevăr permanent. Dar aproape instinctiv, periodic, cînd este momentul să luăm niște decizii care să afecteze societatea românească, la intervale decenale, atunci invocăm modelul „celuilalt“. De ce nu-l avem permanent în vedere? Situația din Europa poate fi și a noastră dacă o avem permanent în vedere, nu doar atunci cînd vrem să schimbăm ceva. Schimbarea planului de învățămînt este fals democratică: nu se pune în dezbatere publică, cei avizați n-au fost consultați. Aceste documente arată doar fermitatea poziției anumitor decidenți. Cînd invocăm necesitatea unui sistem european, cînd invocăm libertatea de opinie și experiența pe care le-o propui altora. Specialiștii în științele educației n-ar trebui să propună un plan-cadru știind dinainte că lucrurile nu se vor schimba, ci trebuie să fie receptivi la alte opinii. Elevii noștri știu tot mai prost românește, pentru că specializarea limba și literatura română este văzută ca un obiect de studiu din perspectiva comunicării, nu și din perspectivă culturală. Or, latina oferă repere culturale, repere în diacronie, vedem cum arăta Europa într-un anumit stadiu de dezvoltare și ce a ajuns astăzi.
Ce-ar trebui să urmeze în urma dezbaterii publice, ce putem spera că se va întîmpla cu latina în școală?
În funcții sau în afara funcțiilor, sîntem supuși clipei. Decidenții nu se află nici ei acolo pe vecie, vor veni alții după ei. Actualul ministru va înțelege că aceasta nu e o furtună într-un pahar cu apă, nici o ambiție a cîtorva minți înfierbîntate. Dacă se va înțelege acest lucru, vom găsi soluții. Altminteri, echilibrul se va rupe. Am încredere în decidenții noștri și în capacitatea lor de a raționa și de a recepta semnalele care vin dinspre societate.
Foto: E. Enea
