Teoria dublei abateri

A m astăzi o poveste demnă de toată atenția specialiștilor în paradoxuri. Mi-a relatat-o un coleg universitar, bun prieten cu protagonistul ei, realizatorul TV Morbin Hahalerin. O știu așadar (aproape) direct de la sursă, nu am nici un motiv să mă îndoiesc de veridicitatea faptelor. Se pare că Morbin, redactor la emisiuni de divertisment, este, prin natura meseriei probabil, un mare fan al sitcom-ului american Seinfeld. L-a urmărit, după propria-i mărturisire, de vreo cincisprezece ori, cap-coadă. Prin determinare, omul a ajuns și un admirator al scenaristului/actorului/producătorului Larry David, co-autor, cum se știe, al celebrului serial din anii ’90. De aceea, mai nou, Hahalerin a văzut, cu mari voluptăți, și show-ul celui din urmă (de pe HBO Comedy) intitulat Curb Your Enthusiasm (tradus la noi drept Larry David – inamicul public numărul unu). De aici, mi-a spus amicul meu, își extrage realizatorul televizual autohton unele principii de viață. Bunăoară, prin filiera „Larry David“, a devenit adeptul teoriei dublei abateri (the theory of double transgression). Conform acesteia, în lume ar funcționa o lege nescrisă, ce stipulează că, atunci cînd ai greșit ceva neintenționat, trebuie să te grăbești să mai păcătuiești o dată – a doua oară, desigur, cu intenție! –, pentru a putea fi scuzat „la pachet“, adică o singură dată. Mai pe șleau exprimat, comite două mizerii în lanț și bucură-te de privilegiul unui gest unic de iertare!

Hahalerin nu a vrut totuși, neapărat, să fie un ins al erorilor, vizînd carevasăzică oportunitatea unor permanente amnistii. Profesia lui complicată însă l-a împins spre o astfel de filozofie. Contexte cu erori spontane și nedorite au generat, uneori, șiruri întregi de „transgresii“ complementare. De exemplu, la un moment dat, l-a imitat în direct – cu schimonoseli grotești – pe președintele unui ONG, neștiind că respectivul suferea de o dizabilitate nativă. Altădată, în cadrul emisiunii sale, la rubrica „D-ale lui Morbin“, a conceput o scenetă funestă cu un parlamentar în coșciug, fără să aibă habar că bietul politician murise de-adevăratelea cu doar o jumătate de oră mai devreme. A batjocorit, comițînd confuzii bineînțeles, o instituție în locul alteia, a apărut în postură de xenofob, de misogin și de comunist. Prostiile se țineau lanț, iar asta se întîmpla fix din cauza „legii dublei abateri“. Cum afla că a gafat monstruos, Hahalerin o făcea imediat și mai lată, bănuind că va fi iertat, o singură dată, pentru două abateri succesive. Bunăoară, după episodul cu șeful oengist, Morbin s-a gîndit să profite de ocazie și a tras un pamflet „vizual“, în care reda „dizabilitățile“ președintelui țării. Parlamentarul decedat i-a dat ideea unei butaforii mortuare în studio, cu sicrie numeroase, din care, periodic, țîșneau vampiri nevricoși, sîsîind de mama focului către telespectatori. Pe piepturile lor scria fie „Senator“, fie „Deputat“…

În linia aceleiași logici, a creat, din satirizarea femeii, un obicei, a început să vorbească limba română „stricat“, cu accentul naționalităților conlocuitoare, s-a lansat în apologia ceaușismului, s-a dezbrăcat în direct, s-a scălîmbăiat, a scos sunete lugubre, specifice funcțiunilor biologice etc. etc. Spre surprinderea sa, nu s-a petrecut nimic ieșit din comun. Teoria dublei abateri a intrat, gradual, în degringoladă. Mult așteptata „iertare la pachet“ nu mai sosea! Nimeni nu se grăbea să-l scuze pe Morbin pentru imensul bagaj de erori, construit cu mare consecvență! Dimpotrivă, angajatorii păreau mulțumiți de performanțele (la audiențe) ale angajatului lor. La sfîrșitul unei emisiuni, unde Hahalerin alergase, în fundul gol, prin obiectivul camerelor de luat vederi, Consiliul de Administrație al trustului de presă decise să-l promoveze. I s-a oferit principalul program de știri al zilei. Imaginativ și încrezător în legea iertării unice, realizatorul TV a transformat „actualitățile“ într-un spectacol terifiant și totuși fascinant. În „direct“, se petreceau lucruri fabuloase. Foștii colegi de la divertisment fuseseră angajați să joace diverse roluri telefonice. O făceau cu entuziasm, copleșindu-l pe prezentator cu apelurile. Vocile lor se „dovedeau“ gîtuite de emoție, „realitatea“ pe care o descriau ieșea, nemijlocit, din flăcările Infernului.

U nii se identificau drept „primari“ ai unor localități obscure din țară și „raportau“ invazii ale extratereștrilor prin pădurile din zonă. Alții se dădeau, fără complexe, figuri publice cu notorietate și „anunțau“ cumplite și iminente dezastre colective. Frecvent, tancurile rusești se aflau la granița de est a României – un „militar“ strangulat de tensiune ne „informa“ despre asta printre zgomote de explozii și șuierături de trasoare. „Mascații“ pătrundeau violent în toate instituțiile statului și executau arestări masive. „Rectorul“ unei mari Universități, baricadat în biroul propriu, îl sunase disperat pe Morbin, solicitînd intervenția presei. Strigătele lui alternau cu bocăniturile nebunești de baros ale trupelor de intervenție rapidă, ce se chinuiau să-i spargă ușa. „Pompierii“ relatau live (se înțelege, printre țipetele sfîșietoare de ajutor ale localnicilor!) lupta lor cu incendiile apocaliptice, izbucnite la sondele petroliere din Ploiești. „Parlamentul“ transmitea că se găsește sub asaltul străzii, „revoluționarii“ curgeau șuvoaie pe bulevardele patriei, iar „autoritățile“ instituiau starea de necesitate… „Bine“, am întrebat consternat, „și cum s-a încheiat șarada asta?“ „Simplu“, răspunse colegul. „Hahalerin nu a trebuit să fie iertat niciodată. Parcursul său profesional a fost fără pată. Acum, ca răsplată, e în cărți pentru postul de purtător de cuvînt al Guvernului.“

A poi reveni cu o precizare: „E drept că se află pe a doua poziție în lista opțiunilor. Pesemne că, și la Palatul Victoria, se lucrează cu legea dublei abateri!“

Codrin Liviu Cuțitaru este decan al Fa­cultății de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Prezentul dis­­continuu, Editura Institutul European, 2014.